Pe Ramona Horvath Jean-Marc Gelin o numește ˝Zâna Nemaiauzitului˝ – în articolul scris despre cel mai recent album scos de pianista noastră de jazz, stabilită la Paris, album care poartă într-adevăr numele Zeiței Verzi, Absinthe
Acum câțiva ani Ramona mă fermeca total cu un album în care aducea swingul și jazzul la confluența cu muzica clasică, în care se altfel se educase și ea ca pianistă.
Carmen˝s Karma era, desigur, despre destinul lui Carmen a lui Bizet, dar mai ales despre pasiunea Ramonei, despre bogăția pe care trăirea artistului o aduce în lume punând genurile să-și vorbească unele altora și toate cu noi și construind lumi sonore inedite.
Așa că am fost foarte curioasă să aud noul disc pe care l-am primit chiar de la ea, când ne-am văzut în toamnă la București. De fapt era să spun ˝ne-am revăzut˝ deoarece în acești ani buni de când o cunosc și-i ascult muzica între noi s-a născut o apropiere ca între prietene vechi, dar, de fapt și fizic, față în față, ne-am văzut și ne-am îmbrățișat pentru prima oară în această toamnă la București.
Am sporovăit vreo oră reluând conversația de unde o lăsasem și ea mi-a oferit noul album scos în vară, povestindu-mi că-și propune să dea un nou profil acelor hituri pe care la un moment dat ajunsesem să le știu pe dinafară. piese pop ale anilor 70 și 80.
Mi s-a părut o misiune infinit de grea – mai ales că erau hituri tocite în ore și ore de difuzare, Nu mi-aș fi putut imagina în ce măsură au fost ele transfigurate prin oglinda verde a absinthului poeților.
Întocmai ca Verlaine și compania de adoratori ai Zeiței Verzi, Ramona și colegii ei – André Villeger la saxofon tenor, Nicolas Rageau la contrabas și Antoine Paganotti la baterie – procedează impresionist și transfigurează fiecare piesă, dând naștere unui ansamblu pe care l-am simțit catifelat și mai ales, surpriză, dansant!
Cred că tocmai am mai scris un paragraf la testul meu inedit de stare afectivă: dacă te trezești dansând, viața e încă frumoasă! Zic asta numai și numai din experiență…. am pus Absinthiul să cânte, mi-am văzut de treabă prin casă și la un moment dat… m-am pomenit dansând – with absolutelu no other reason than music itself & like no one is watching, pentru că realmente no one was watching.
Nimeni să se uite, nimeni să se mire – numai eu uimită de alchimia sonoră a Zânei Verzi Ramona care, fără să anunțe și fără să profețească, fără să mobilizeze, fără să atragă atenția asupra ritmului, ci doar swinging gently, a reusit ceea ce nu mai văzusem nici nu mai spun de când: să mă facă să dansez în casă ca-n vremurile bune.
Iată ce cânta atunci: https://www.youtube.com/watch?v=Bjacq7MhOM0&list=RDBjacq7MhOM0&start_radio=1
Și pe urma cânta asa: https://www.youtube.com/watch?v=w40VTgK9y7I&list=RDw40VTgK9y7I&start_radio=1
Știu, e o introducere lungă care ar putea trece drept o demonstrație în sine. Poate este o demonstrație în sine: ceea ce vreau să spun cu asta este că dacă aveți nevoie să turnați miere pe zile agitate, dacă aveți nevoie de catifea între ore, dacă vreți să îmblânziți kilometrii, dacă vreți să domoliți gerul, absinthul sonor este aici și nu pune probleme de alcoolemie sau alte mii, ci numai de ureche fină.
Când am ascultat albumul am aflat că delicatele coveruri după numitele piese pop sunt de fapt interstiții între reinterpretări ale pieselor scrise de un mare muzician de jazz al anilor 1940, Billy Strayhorn.
Albumul Ramonei se intitulează Absinthe ca subtitlul pe care Billy Strayhorn îl dă piesei sale (scrise în 1941) și care poartă titlul Lament for an orchid – bocet pentru o orhidee.
O puteti auzi aici: https://www.youtube.com/watch?v=CPRcf9PK5bk&list=RDCPRcf9PK5bk&start_radio=1
Pentru cine nu a gustat absinthul altfel decât literar, trebuie să spunem că în afară de culoarea verde care l-a făcut celebru, el mai era celebru și pentru amăreala deosebită – băutura originală conținea o cantitate mare de pelin (Arthemisia Absenthum). Iar miracolul gustului omenesc este că transformă mereu amarul în dulce.
Absinthe este acolo ca să ne amintească de faptul că felul în care percepem lumea, muzica și dansul nostru interior, transformă alchimic realitatea noastră – face din absenthum presentum, face din absență prezență, din bocet face poezie, din tristețe face dans, din asprimile zilei urzește catifea.
Am iubit așadar și am pus pe lista mea scurtă de preferințe versiunile actualizate de How deep is your love și Just the way you are, precum și The Heather on the Hill și Lament for an Orchid – pentru dramatism.
Ascultati numai: https://www.youtube.com/watch?v=Vd_wpODqUeM&list=RDVd_wpODqUeM&start_radio=1
Pe măsură ce absinthul curgea lin din boxe, jazzul Ramonei Horvath se transforma în poțiunea magică sau mai degrabă partitura magică menite să alunge urâtul din jurul oricui, neputința din inimă, greutatea din membre – ascultă notele, sunt dans pur!
Despre puterea jazzului de a crea lumi am mai scris aici: https://palindrom.eu/chilling-blue-with-blue-chilli-tony-lakatos-romanian-radio-big-band/
