Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. O risipă de lămâi, o risipă de cuvinte – ambele în epoca unui consum fără limite, s-ar zice. Consumăm cuvinte la fel de lipsit de sens cum consumăm lucruri, și-a spus un guvern – și a făcut o lege care să ne ilumineze de sus în jos și să ne facă să vedem adevărata valoare a cuvintelor. Eficiența „educativă“ a unei astfel de inițiative echivalează cu cea care ne-a „iluminat“ și ne-a arătat valoarea interiorizării închizându-ne cu forța în casă sau cu cea care ne-a arătat valoarea economiei tăind periodic curentul electric. Tot ce emană de la putere are simple valențe de putere.
Raportul nostru cu puterea și sensul este miza acestei lumi – a acestei instalații numite palindrom, dar și a acestei piese uimitoare care se numește Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons și care la noi este jucată,, de un cuplu uimitor de actori, Denisa Nicolae și Liviu Romanescu, nucleul Vanner Collective.
Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons este pandantul contemporan al lui Words, Words, Words… Corespondența poate începe prin a fi livrescă – în fond piesa a fost scrisă de Sam Steiner la 21 de ani, imediat ce a absolvit facultatea de literatură – dar resorturile sale profunde – intenționate sau nu de autor – se fac simțite de-a lungul desfășurării sale dinamice. Deși avem doar două personaje care conversează neîncetat, ceea ce este cel mai important nu e numai ceea ce se spune, ci mai ales ceea ce ghicim despre cei care spun – iar aici este meritul de bază al actorilor.
Să începem deci de unde ghicesc că a început chiar autorul – de la scena din Hamlet, actul al doilea, unde îl avem pe bătrânul dregător Polonius îngrijorat de metehnele prințului Danemarcei. Hamlet circulă nervos prin palat cu o carte în mână, iar Polonius întreabă:
Polonius: What do you read, my lord?
Hamlet: Words, words, words.
Polonius: What is the matter, my lord?
Hamlet: Between who?
Polonius: I mean, the matter that you read, my lord.
Hamlet: Slanders, sir: for the satirical rogue says here that old men have grey beards….
Polonius: [Aside] Though this be madness, yet there is method in’t.
–Hamlet, Actul II, Scena II
Așadar, miza dialogului este, da, chiar sensul. Aparent, Hamlet minimalizează ceea ce citește: sunt doar cuvinte, o inflație de cuvinte. Chemat însă să detalieze, apare sensul, de care se cutremură Polonius.
Words, words, words. Cuvinte aparent goale, dar în spatele lor pândește sensul. De ce folosim cuvinte? Dincolo de comunicare, dincolo de simbolizare, dincolo de umanizare și cultură, de ce aceste sunete?
Sensul sunetelor este forma libertății – o afăm numai dacă stăm alături de personajele din Lemons și, ca și ele, nu luăm legea impusă lor ca atare, ca un soi de „convenție teatrală“, ca un soi de exercițiu cu formă impusă, așa cum observ că e trendul interpretativ acum.
Deci, ce faci când lumea ta e pe cale să devină din ce în ce mai mică?
Amenințați de o distopie în care legea le interzice oamenilor să rostească mai mult de 140 de cuvinte pe zi, Bernadette și Oliver încearcă să găsească noi metode de a comunica. El luptă împotriva legii Șșșt cu toate armele pe care le are, ea refuză să creadă până în ultimul moment că un astfel de lucru este posibil. Dar Te iubesc se restrânge în Tubesc, iar felul în care evolueză relația lor revelează nu numai absurdul legii ci și – sau mai ales – faptul că oricând avem acces la calea prin care restabilim cursul istoriei.
Lemons. Lemons. Lemons. Lemons. Lemons nu este o piesa despre cuvinte.
Nici despre inflatia lor pana la pierderea sensului.
Nici despre lipsa cuvintelor si liniste.
Nici măcar nu este o piesa despre iubire.
Este o piesa despre libertate.
Spectaculoasa, jucata in ritm alert de acest cuplu senzational de actori, Denisa Nicolae si Liviu Romanescu, cu o chimie rara si puternica intre ei.
De la inceput ne surprinde actualitatea, avem un soi de deja vu peripandemic. De la inceput, din jocul actorilor, stim ca Bernadette si Oliver se iubesc, in ciuda diferentelor si diferendelor. Amandoi sunt profesionisti ai cuvintelor, ea avocata, el hiphoper. Amandoi au cate un punct in care iau cuvintele in serios si unul in care le deconstruiesc sensul. Peste ei vine o lege arbitrara emisa de Stat: legea liniștii si iluminarii, care le reduce discursul la 140 de cuvinte pe zi. Existenta lor cade in absurd. Ii vedem numarand cuvintele care le-au mai ramas (si ne intrebam cine numara si cine conditioneaza). Ii vedem incercand sa triseze inventand cuvinte-valiza: cata tandrete pun in „tubesc”, descendentul lui „te iubesc“!
Apoi îi vedem „iluminandu-se” si realizand puterea linistii in inflatia absurda a cuvintelor. Numai ca iluminarea impusa de o lege a Statului e viciata din start. Nu e iluminare. Ghicim ca ei nu au scăpare si noi alaturi de ei incepem sa suferim pentru nu mai avem cuvinte care sa ne dea scapare. Iar in aceasta intuitie ne sta scaparea. Nu sunt replici si rationamente care sa ne spuna asta. Nici coduri, nici limba, nici Morse. Doar certitudinea puternica ascunsa in fragilul Tubesc.
Sensul nu este învățare, nici obișnuință, ci este un exercițiu continuu, în perfect dialog cu nonsensul. Dar atâta timp cât nu există sentiment, iubire, conexiunea profundă a sufletului cu sine și cu lumea prin nebunia supremă a ieșirii din sine care este iubirea, jocul acesta rămâne numai rațional și este fie abuziv, fie abuzat. Numai ghidat de iubire, numai trăit și simțit profund, el creează sensul care ne creează la rându-i umanitatea.
La sfârșit, suntem cu toții la fel de fără scăpare ca și Bernadette și Oliver. Numai că ei se iubesc și asta face diferența. Avem oare toți suficientă iubire în noi ca să ne refacem existența din fragilul „tubesc“?
Actori: Denisa Nicolae & Liviu Romanescu
Regia: Iulia Grigoriu
Scenografia: Răzvan Bordoș
Light design: Alexandru Matios
Sound design: Bogdan Moroșanu
Pentru a afla mai multe despre Vanner Collective, intrați pe https://wearevanner.com/spectacole
Aici puteți citi despre alte spectacole Vanner de neuitat:
https://palindrom.eu/lungs-respira-iubire/
