Am ajuns la piesa Lungs pentru că urmăresc de la o vreme cel mai frumos și mai viu tânăr cuplu din teatrul românesc de acum: Denisa Nicolae și Liviu Romanescu au o forță și o chimie rară, un simț al realului și o aunteticitate care pot, singure, să țină un spectacol. Am avut revelația asta atunci când am văzut piesa Lemons Lemons Lemons Lemons Lemons și cu această idee am revenit in universul Vanner Collective, pentru Lungs.
Respirația e întâiul și ultimul semn de viață, primul și ultimul ritm, cel care ne aduce panica supremă și cea mai profundă relaxare. Cele mai ecologiste actiuni sunt a respira si a iubi. Ambele salvează planeta, dar mai ales salvează omul.
Respiratia, aerul este laitmotivul care strabate toata piesa Lungs. Respiratia este ceea ce ne asaza in autenticul din noi. O scena simpla ca o sala de examinare si doi actori care sunt unul, adica un cuplu formidabil: Denisa Nicolae si Liviu Romanescu. Isi spun povestea vietii, o poveste de iubire.
Din din când in când își spun unul altuia: respiră. Prin asta vrand sa spuna: aminteste-ti de tine, de fiinta ta, de fiinta lumii si dincolo de ea. aminteste-ti de autenticitatea ta. Din autenticitate, din respiratie, decurge firesc iubirea. Respirand fiinta, exact ca la strămoșul lor îndepărtat, Platon, decurge firesc iubirea care, chiar dincolo de chimie, este reperul care ii leaga pe cei doi unul de altul – si pe noi, spectatorii, de ei.
Practic ii urmarim cu sufletul la gura vreo doua ore. Iubirea aceasta care țâșnește din jocul lor este singurul lucru din scena ca o sala de examinare care nu este text, scenariu, narativ. Este autentic.
Cei doi se distantează de toate narativele posibile, ies din lumea umana si se ancorează in sufletul planetei prin iubirea lor, de care-si amintesc găsind liniștea și respirând.
Lungs este cea mai longevivă creație Vanner Collective (acesta este numele companiei fondate de cei doi). Piesa Lungs a fost scrisă in 2011 de Duncan Macmillan și a avut premiera la Washington, D.C. Are doi actori, Denisa Nicolae și Liviu Romanescu, și o scenografie minimalistă, semnată de Adeline Andreea Bădescu. Regia aparține lui Nicolae Constantin Tănase.
Iată ce mărturisește autorul Duncan Macmillan: Am vrut să scriu o piesă directă, clară, rapidă, distractivă și, cel mai important, mai simplă din punct de vedere stilistic. Am vrut să scriu ceva pentru doi actori cu adevărat buni, în care să poată spune o poveste nemediată de recuzită, schimbări de scenă, schimbări de costume, mimă, lumini sau sunet, doar două corpuri în spațiu, lăsând publicul să umple golurile. Pare potrivit, cumva, ca piesa să aibă o „amprentă de carbon“ cât mai neutră. Mi-am dorit ca publicul să simtă că ascultă cu urechea la o conversație foarte privată între doi oameni gânditori, educați, din clasa de mijloc, care fac eforturi ca să facă ceea ce trebuie. Din punctul meu de vedere, drama este despre luarea deciziilor în direct. Nu există secrete, totul se revarsă din ei, necenzurat, impulsiv, crud. Deși nu este o poveste adevărată, sunt sigur că a scrie piesa Lungs a fost pentru mine o modalitate de a exprima o serie de anxietăți pe care le aveam subconștient la împlinirea vârstei de 30 de ani, având în vedere calitatea de părinte și starea lumii. Am scris prima schiță foarte repede, am început dimineața la prima oră și până la miezul nopții am ajuns la sfârșit. Am citit-o cu Effie (viitoarea mea soție), apoi ne-am petrecut restul nopții (și o mare parte din timp de atunci) având o conversație foarte intensă. Piesa a fost scrisă foarte repede și fără nicio planificare. Mi s-a părut mai mare decât mi-am propus, depășind întrebarea centrală dacă să devină sau nu părinți. Abia când am auzit piesa citită mi-am dat seama că toate cercetările pe care le făcusem, în special legat de schimbările climatice, și-au făcut loc în piesă.
Poate că nu suntem nici obișnuiți să ne gândim la planetă și nici dispuși să facem ceva. Mai ales la teatrele noastre bine inchise din orașele noastre bine apărate.
Poate noi, cei care locuim in orașe și respirăm superficial, nici nu ne mai simțim parte a planetei. Doar „utilizatori“. Câteodată maximumul pe care putem să il dorim este să folosim planeta curat fără să afectăm „dotările“, cu repercusiuni grave asupra generațiilor viitoare. Poate că ne repetăm asta compulsiv și asta ne poate face să ne simțim din ce in ce mai inadecvați și să ne comportăm din ce in ce mai inadecvat.
Numai că nu este așa. Nu suntem „utilizatori“, ci suntem parte a naturii, a lumii noastre. Și aflăm asta mai ales când respirăm. Adică trăim asta, respirând. Dincolo de plămâni chiar, cu întregul trup. Respirând, știm că suntem parte din tot, o parte la fel de puternică și de importantă ca și lichenii sau balenele din Alaska. La fel de importantă ca și copacii și semințele de copac. Ca florile parfumate ale salcâmului și ca semințele lui. Respirând autenticitate nu mai avem de ce să ne simțim in plus, nici in lume și nici in natură. Respiră, nu pierde contactul cu tine, nu pierde contactul cu natura. E chiar atât de simplu. Și fiind simplu, noi, oamenii, am prins meteahna de a-l complica, de a multiplica, de a culpabiliza. De a vorbi in exces si de a problematiza in zadar. De a crea gesturi dramatice.
In condițiile acestea, arta de bună factură vine să ne readucă la gesturile firești. Este meritul actorilor piesei Lungs sa ne faca sa luam cu un gest firesc semintele pe care ni le ofera jn pliculete si sa le plantam. Dincolo de semintele fizice, ei ne ofera ceva si mai pretios: semintele iubirii, speranta si certitudinea ca iubirea exista si este la fel de fireasca si la fel de importanta ca si respiratia.
Si numai iubirea ne va mântui. Este ceea ce aflăm de la ei si ceea ce vom crede prin imitatie pura. Da, nu mai cred nici in lectii, nici in cursuri, nici in prelegeri savante, cu atât mai puțin in oferte fără cereri. Nu mai e timp de psihoterapie pe niciun fel de durata. Arta le ia durabil locul, pentru a fi vehicul de sentimente. Cândva trigger, cândva catharsis, acum arta este maestru si deocamdată are misiunea de a ne furniza dovada ca iubirea există.
Mulțumesc, Denisa și Liviu pentru ca sunteți altfel. Și n-o sa uit vreodată cum a spus Denisa la sfârșit „te iubesc”. Love you, beautiful people! Mulțumesc!
Pentru mai multe detalii despre Vanner Collective și spectacolele sale: https://wearevanner.com/
