Inaugurarea stagiunii 2026-2027 la Sala Radio m-a adus la Sala Radio la 16 octombrie 2026.
Am zâmbit de cum am intrat în sală. Am avut parte de muzici minunate în acest început de toamnă, dar tot mi-era dor de atmosfera serilor de concert la Sala Radio.
Vineri, 16 octombrie 2026 (de la 19.00), Orchestra Națională Radio și-a deschis la Sala Radio stagiunea cu numărul 98, sub bagheta lui Cristian Mandeal și acompaniată de Corul Academic Radio, dirijat de Ciprian Țuțu.
Știu că acum se poartă povestea cu „să facem liniște și să oprim lumea” dar pe mine m-a fascinat mereu momentul în care, după ce se face liniște și dirijorul ridică bagheta, începe muzica. Primele note sparg liniștea. Mă emoționează aceste începuturi.
În seara de vineri 16 octombrie a fost corul – un cor acapella, ca de biserică ortodoxă. O ființă se năștea: muzica. A fost făcută din luptă – aproape că vedeai fumul și soldații și ghiceai un miros greu de definit. Muzica lui Ceaikovski – celebra Uvertură 1812 – cuprindea citate – din Marseilleza și din imnul țarist -, câteva sarcasme fine și bine plasate, un soi de eroism temperamental sau altul mai temperat, între clopote de biserică și salve de tun. De altfel, lucrarea a devenit faimoasă inclusiv pentru spectaculoasele salve de tun și clopote prevăzute în partitura originală (pe scena Sălii Radio ele fiind înlocuite – din motive evidente – cu instrumente muzicale).
Cele un milion de nuanțe de ferocitate ale războiului sonor păreau să-l facă să prospere pe acest Prospero modern, stăpân al furtunilor instrumentale, maestrul Cristian Mandeal.
Uvertura 1812 a fost compusă de Ceaikovski pe când era în culmea celebrității. I-a fost comandată pentru a sărbători victoria armatei țariste împotriva lui Napoleon, ambițiosul francez care îndrăznit să minimalizeze și să invadeze Rusia în miezul iernii sale feroce – de aceea avem pe de o parte Marseilleza și de cealaltă parte corul bisericesc și Imnul țarist, salvele de tun și clopotele de biserică.
Premiera compoziției a avut loc în 20 august 1882, sub conducerea dirijorului Ippolit Al’tani, într-o catedrală neterminată, numită Hristos Mântuitorul în Moscova.
Tema introdusă în vocea cornilor prezintă plecarea armatei. Citarea imnului Franței, La Marseillaise, sugerează ocuparea Moscovei, în septembrie 1812. Dansul popular rus sugerează momentul opririi armatei lui Napoleon, iar retragerea ei din Rusia este exprimată prin diminuendo. La sfârșitul conflictului, compozitorul readuce melodia religioasă, interpretată de întreaga orchestră, cu clopotele care sărbătoresc eliberarea Rusiei. Între temele tunurilor și ieșirea Franței din Rusia, Ceaikovski introduce imnul Rusiei Țariste „Domnul să îl păzească pe țar” (de aceea în perioada comunistă, această parte a fost cenzurată)
˝Uvertura „1812” a fost mult timp considerată una dintre cele mai iubite, dar și una dintre cele mai detestate lucrări din întregul repertoriu orchestral. Ceaikovski însuși a privit lucrarea cu dispreț. Când o prietenă a mărturisit că îi place, compozitorul a replicat: „Dar ce găsești la ea? A fost scrisă la comandă”.
Cu toate acestea, în călătoriile sale prin Rusia, Europa și Statele Unite, nu a putut să nu observe că „1812” – la fel ca Preludiul în do diez minor al lui Rahmaninov – era o lucrare pe care publicul o solicita cu insistență.
În America, a devenit un element nelipsit al sărbătorilor de Ziua Independenței, pe 4 iulie. Rămâne, de asemenea, o piesă care atrage publicul în întreaga lume. Fie că ne place, fie că nu, „1812” a supraviețuit timp de 130 de ani de la prima sa interpretare și, cu siguranță, va rămâne în repertoriu.˝ spune Geoffrey Norris în Gramophone. https://www.gramophone.co.uk/content/features/tchaikovskys-1812-overture-the-complete-guide
Compoziția face rezumatul invaziei lui Napoleon în Rusia. Începe cu o elegie ortodoxă, ilustrând suferința poporului rus în fața invaziei armatei franceze, considerată până atunci invincibilă. Rușii sunt atât de nepregătiți și de prost echipați, încât singurul lucru pe care îl pot face este să se roage pentru izbăvire. Muzica alternează între teme pastorale și marțiale, reflectând suferința tot mai mare a poporului rus pe măsură ce trupele franceze înaintează.
Urmează însă sângeroasa Bătălie de la Borodino, din 7 septembrie, care a provocat aproximativ 70.000 de victime. Borodino a marcat un punct de cotitură pentru apărătorii ruși; în acest moment al partiturii, se aud salve de tun care acoperă acordurile imnului „La Marseillaise”. Apare muzica populară tradițională, în timp ce Țarul face un apel disperat către poporul rus să apere patria-mamă. „La Marseillaise” revine în contrapunct cu muzica populară, pe măsură ce armatele se înfruntă, iar Moscova este cuprinsă de flăcări.
În timpul retragerii francezilor prin coșmarul iernii rusești, secția de percuție își intră în rol, într-un crescendo ce îmbină bubuitul tunurilor cu sunetul clopotelor de biserică, trase în semn de recunoștință.
Dar lui Ceaikovski această compoziție a sa nu i-a fost la inimă. Spunea despre ea că e prea zgomotoasă și lipsită de valoare artistică, „scrisă fără căldură sau iubire”. Unii îi interpretează reacția ca manifestare a nesiguranței care îl mai pândește pe Ceaikovski, alții ca pură revoltă.
În ce mă privește, cred ca uvertura este minunata, în mod evident nu-i lipsește valoarea artistică și nu-i lipsește deloc dragostea – pentru că este inerentă spiritului lui Ceaikovski. Dar nu-i lipsește nici binecuvântatul sarcasm al artistului care scrie la comandă. Ceea ce o face de două ori mai valoroasă – această combinație de sarcasm și duioșie o mai întâlnim și la Simfonia Leningrad de Șostakovici.
În seara de vineri 16 octombrie la Sala Radio au urmat cele un milion de nuanțe ale fineții, dar și tandreții, Variațiunile Rococo ale aceluiași Ceaikovski, cântate de Răzvan Suma în varianta originală, pe acelasi violoncel, desigur, dar el părea să-l facă să sune și să se simtă mereu altfel, surprinzător, ca și cum ar fi fost altă voce umană.
Un drum sinuos in inima lui Ceaikovski au avut și Variațiunile Rococo, scrise în anii 1876 și 1877 și dedicată violoncelistului german Wilhelm Fitzenhagen
Variațiunile au avut premiera la Moscova, la 30 noiembrie 1877, avându-l ca dirijor pe Nikolai Rubinstein, fondator și director al Conservatorului moscovit, unde Fitzenhagen era solist. De altfel, celebra instituție va purta, peste ani, numele lui Ceaikovski. Lucrarea este compusă dintr-o temă și opt variații – șapte în versiunea Fitzenhagen – și durează aproximativ 20 de minute. Dificultatea ei constă în formatul continuu și prelungit și dificultatea interpretativă pentru solist.
Criticul muzical Michael Steiberg aprecia că Fitzenhagen a intervenit considerabil chiar pe manuscrisul lui Ceaikovski, cu îngăduința acestuia.
După un timp, Ceaikovski nu a mai fost deloc sigur că a făcut bine dându-i permisiunea acestor schimbări.
Variațiunile au fost interpretate exclusiv în această variantă până când violoncelistul rus Victor Kubatsky a început propria cercetare a piesei. Când a supus manuscrisul la razele X, a descoperit imprimat textul lui Ceaikovski. Ca urmare, versiunea originală a fost publicată și apoi înregistrată. Cu toate acestea, majoritatea violonceliștilor folosesc încă varianta predecesorului lor.
Destinul Variațiunilor Rococo pune în evidență raportul dificil între virtuozitate și sentiment . Muzica nu este despre cum să creezi cele mai ingenioase răsturnări ale sunetului, ci despre cum să exprimi ceea ce se află adânc în om și nu-și găsește expresie decât în sunet.
Respectiv, pentru un violoncelist, cum să faci loc acestei expresii, prin mișcările tale concrete în parteneriat cu un instrument de lemn și coarde.
Ceaikovski aduce inițial omagiu artei lui Fitzenhagen dedicându-i piesa, dar acesta o “optimizează pentru performanță” – așa i-am spune azi acestei intervenții. Ca urmare, Ceaikovski, pretențios și credincios ideii ca arta muzicală înseamnă expresivitate dincolo de discursiv, reneagă și chiar afurisește lucrarea. Decenii întregi lumea iubitoare de performanțe a cântat-o totuși așa, până ce s-a descoperit varianta originală de Ceaikovski – unde expresivitatea primează.
Unii violonceliști de azi preferă să o cânte în această variantă originală – mulțumesc pentru aceasta alegere lui Răzvan Suma, un artist a cărui profunzime crește de la an la an și pe care abia aștept să îl urmăresc în noul proiect pe care l-a anunțat chiar la bisul de la deschiderea stagiunii – este un proiect care implică mai mulți violonceliști ai Orchestrei Naționale Radio.
Partea a doua a concertului a aparținut tot multiplicității, a Tablourilor dintr-o expoziție, pictate de Hartmann și expuse la Ermitaj, compuse de Musorgski pentru pian și transpuse de Ravel pentru orchestră. Fără teama de sfârșituri și începuturi, muzica nu se temea de amploare, așa cum pictorul nu s-a temut nici de cotidian si nici de monumental.
Suita Tablouri dintr-o expoziție de Musorgski, inspirată de lucrările pictorului Viktor Hartmann a fost compusă inițial doar pentru pian, prin celebra orchestrație a lui Maurice Ravel, lucrarea a devenit una dintre cele mai impresionante demonstrații de virtuozitate ale orchestrei simfonice.
Încă o dacă am văzut cu claritate cum, amplificată, stăpânită și fin nuanțată de maestrul Prospero – dirijorul Cristian Mandeal – furtuna instrumentală devine forță expresivă și sunetul pictează amintiri în cel mai profund strat al sufletului.
Tablouri dintr-o expoziție este o suită de zece piese (plus una recurentă, Promenada), compusă pentru pian de compozitorul rus Modest Musorgski în 1874 și devenită între timp o piesă de rezistență pentru virtuozii pianului. A devenit de asemenea cunoscută prin diverse orchestrații și aranjamente produse de alți muzicieni și compozitori, aranjamentul lui Maurice Ravel, pentru orchestră fiind cel mai des înregistrat și reprezentat in concert.
În primăvara anului 1874, Modest Musorgski a vizitat expoziția dedicată lucrărilor arhitectului Victor Hartmann, în cadrul Academiei Imperiale de Arte din Sankt Petersburg, după moartea tragică a artistului, la 39 de ani, pe 4 august 1873.
Erau expuse proiecte de arhitectură, desene foarte reușite după natura moartă, schițele costumelor și decorurilor pentru operele „Ruslan și Ludmila” de Glinka, și „Puterea Diavolului” de Serov, schițele diferitelor tipuri de produse artistice, cleștele pentru spargerea nucilor, în formă de gnom, ceasul de bronz în forma unei căsuțe de basm sprijinite pe piciorușe de găină. Musorgski a exclamat atunci ,, Vai și amar! O, artă rusă martiră!” și astfel s-a născut ideea de a crea un ciclu de tablouri muzicale, după subiectele desenelor lui Hartmann.
Despre eroii serii
Student al lui Herbert von Karajan la Berlin și al lui Sergiu Celibidache la München, CRISTIAN MANDEAL este considerat unul dintre cei mai importanți dirijori români contemporani și mde curând a împlinit 80 de ani. Din 1987 până în 2009, Cristian Mandeal a fost dirijorul principal și directorul general al Filarmonicii „George Enescu” (București), iar sub îndrumarea sa orchestra s-a impus pe scena internațională.
De asemenea, Cristian Mandeal a fost director al Northern Israeli Orchestra din Haifa (1999–2002), al Simfoniei „Euskadi” – Orchestra Națională Bască, San Sebastian (2001–2008) și dirijor permanent al Orchestrei „Haydn” din Bolzano (2000–2003), dirijor invitat principal al Orchestrei Hallé, Manchester (2005-2010 – prima persoană din istoria de 150 de ani a orchestrei care a deținut acest titlu), dirijor al Filarmonicii din Belgard (2006–2007) și al Filarmonicii din Copenhaga (2006–2013).
Cristian Mandeal a colaborat cu multe dintre cele mai importante orchestre din lume, inclusiv London Symphony Orchestra, London Philharmonic Orchestra, Royal Philharmonic Orchestra, BBC Symphony Orchestra, City of Birmingham Symphony Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Bournemouth Symphony Orchestra, Staatskapelle Dresden, Staatskapelle Berlin, Münchener Philharmoniker, Orchestra Operei de Stat din Viena, Orchestrele Simfonice și Radio din Praga, Filarmonica din Israel, Orchestra dell’Accademia Nazionale di Santa Cecilia di Roma, Orchestra Sinfonica Nazionale della RAI di Torino ș.a.
Cristian Mandeal a participat la numeroase festivaluri, ca Edinburgh Festival, Bloomington Festival, Festivalul din Tivoli, Quincena Musical – San Sebastián, festivaluri din Istanbul, Ankara, Atena, Salonic, Lisabona, Brescia-Bergamo și Ravello, Brno și Bratislava, Festivalul Primăverii din Tokyo etc. De asemenea, a fost director artistic (în 2001 și 2003) al Festivalului și Concursului Internațional „George Enescu”.
La finalul concertului, dirijorul Cristian Mandeal a oferit publicului, în foaierul central al Sălii Radio, autografe pe albumul intitulat „Cristian Mandeal, Orchestra Națională Radio. BRUCKNER – SIMFONIA A VII-A”, apărut anul acesta la Editura Casa Radio.
˝Specificitatea unei simfonii de Bruckner este această coeziune, această legătură pe care el o face între om și Divinitate. Poate că acesta este pasul dificil pe care oricare ascultător trebuie să-l depășească în relație cu o simfonie de Bruckner. Să nu se aștepte neapărat la demersuri direct adresate omului, persoanei, ci să încerce să treacă peste o anumită individualitate pe care oricare dintre noi o are și să înțeleagă lucrurile la un nivel de comuniune și de percepție mai mult metafizică.˝ – Cristian Mandeal
Mai multe detalii despre album puteți găsi pe site-ul www.edituracasaradio.ro
RĂZVAN SUMA este un artist cu un repertoriu cuprinzător, realizat în sute de recitaluri şi concerte susţinute în întreaga lume. Pe lângă activitatea concertistică din România, cântă frecvent împreună cu pianistul spaniol Josu Okiñena, alături de care a concertat în săli ca Berliner Philharmoniker, Auditorio Nacional de Madrid, Teatro Colon din Buenos Aires, Centrul Cultural Belém din Lisabona, Megaron din Atena, Kursall din San Sebastian, Casa da Musica din Porto, Opera House din Hanoi – Vietnam.
Director artistic al CellEAST Festival, Răzvan Suma este solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, conferențiar dr. al Universității Naționale de Muzică București și director artistic al proiectului ICon Arts Transilvania.
Răzvan Suma a organizat turnee naționale începând din anul 2012. Suita de proiecte Vă place Bach? ,Vă place Brahms?, Vă place Tango?, Vă place SCHU…?, Vă place Beethoven? sau Vă plaCello? l-au plasat în topul celor mai activi violonceliști români. La acestea se adaugă turneele grupului ArgEnTango, cu proiectele Piazzolla, o poveste autentică, Tango Tradițional și Tango LA CETATE. De asemenea, este fondator al Ansamblului PlaCello, din care mai fac parte violonceliștii Ștefan Cazacu, Ella Bokor și Mircea Marian.
În 2009, Răzvan Suma a devenit solist concertist al Orchestrelor şi Corurilor Radio, iar în calitate de profesor la Universitatea de Muzică Bucureşti dezvoltă o intensă activitate pedagogică. Este invitat să predea la cursuri de măiestrie organizate în ţări ca Spania, Italia, Argentina, Bulgaria, Lituania, Ucraina sau Coreea, iar în România masterclass-ul anual Muzica la Altitudine – realizat alături de violonistul Ştefan Horvath – a devenit un reper.
Pe lângă prezenţa sa constantă în zona muzicii clasice, Răzvan Suma a participat şi la proiecte mai puţin convenţionale, adresate unui public tânăr, deschis la inovaţie, cum ar fi colaborarea cu trupa Viţa de Vie, în aprilie 2013, când una dintre piesele albumului „Acustic” a fost înregistrată alături de Răzvan Suma.
Născut în 1977 la Cluj-Napoca, Răzvan Suma a urmat cursurile liceului de muzică din oraşul natal la clasa profesoarei Gabriela Todor. În anul 2000 a obţinut diploma de licenţă a Academiei de Muzică din Bucureşti la clasa maestrului Marin Cazacu, iar în 2002 a început programul de perfecţionare „Artist Diploma” la Longy School of Music – Cambridge – Statele Unite, la clasa profesorului Terry King.
Citiți aici interviul pe care mi l-a acordat Răzvan Suma în 2024: https://palindrom.eu/razvan-suma-maiestria-exista-si-se-poate-transmite-prin-generozitate/
Un început grandios de stagiune pentru Orchestra Nationala Radio alături de Corul Radio. Găsiți programul stagiunii aici: www.salaradio.ro – iar daca nu puteți ajunge la toate concertele, e bine de știut ca ele sunt transmise pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical. De asemenea, concertul poate fi ascultat LIVE online (pe site-urile celor două posturi de radio) și prin intermediul aplicației Radio România, disponibilă pe dispozitive Android și iOS.
