˝O sculptură austeră goală ca fruntea lui Osiris˝: aceste versuri ale Minei Loy descriind pasărea de aur a lui Brâncuși m-au obsedat de când le-am citit în penumbra sălilor Pavilionului Muzeal de la Art Safari New Museum în care Doina Lemny a asamblat poveștile câtorva din cele mai semnificative muze ale lui Brâncuși, într-o inedită întreprindere de a ne invita în laboratorul intim al creației sculptorului.
La conferința de presă de lansare a sezonului de toamnă Art Safari New Museum 2026, Ioana Ciocan a început prin a povesti despre o primă provocare adusă de expoziția Brâncuși: dacă de cele mai multe ori expozițiile se transformă în cărți și cataloage, de data aceasta o carte s-a transformat în expoziție. Este vorba despre cercetarea Doinei Lemny din perioada pandemiei, concretizată mai întâi în cartea sa Muzele lui Brâncuși (apărută recent și în românește la Editura Vremea, în traducerea Silviei Colfescu).
Curatoriată de însăși Doina Lemny, expoziția aduce mai mult contur imaginii noastre despre Brâncuși sculptorul și Brâncuși omul.
„Brâncuși are reputația de afemeiat, dar realitatea este că el iubea și respecta femeile și era un om de o pudoare deosebită. Nu toate femeile care i-au trecut pragul atelierului i-au devenit modele. Expoziția intenționează să înfățișeze o relație omenească și să pună în evidență continuitatea dintre Brâncuși omul și Brâncuși creatorul” a spus la conferința de presă doamna Doina Lemny.
Care a mărturisit apoi că acest an Brâncuși în care toate lucrările artistului sunt – în mod firesc – suprasolicitate i-a făcut în cele din urmă cel mai frumos dar: vestea că la Biblioteca Universității de Artă și Design Cluj se află o colecție senzațională de fotografii făcute chiar de Brâncuși – care provin de la una dintre muzele artistului, Otilia Cozmuta Boloni. Expoziția actuală, din Pavilionul Muzeal Art Safari, cuprinde total această colecție, alături de alte mărturii – fotografii, costume, sculpturi aparținând lui Brâncuși și muzelor sale artiste.
Ansamblul de 41 de fotografi originale realizate de Brâncusi păstrate la Universitatea de Artă și Design din Cluj-Napoca provine dintr-o donaţie făcută în 1965 de una dintre cele mai fidele prietene ale artistului, scriitoarea Otilia Cosmuță-Bölöni. Este bine cunoscută pasiunea sculptorului pentru fotografie, pe care o practica cu dăruire, precum și generozitatea lui de a oferi fotografii prietenilor, colecţionarilor, revistelor și tuturor celor care doreau să-i înteleagã opera.
Prin fotografii, el înregistra etapele devenirii unei sculpturi și aspecte din atelier, imaginile devenind, astfel, mărturii prețioase ale unor opere dispărute si ale schimbărilor instalațiilor din atelier.
Dincolo de picanterii, intrăm în intimitatea creației, în laboratorul ei, unde vedem cât de importantă este mișcarea pentru Brâncuși-sculptorul. Ghicim că ambiția lui este să capteze mișcarea – mai exact ceea ce creează privitorului senzația de mișcare. Mai mult, Brâncuși adoră să fotografieze sculpturile sale în context și din diferite unghiuri pentru a crea un soi de ghid de privit – din acest punct de vedere expoziția devine un adevărat laborator de privit (operele lui Brâncuși).
Adorat și chiar venerat de toate femeile care i-au pășit pragul atelierului, Brâncuși a rămas în amintirea prietenilor săi ca un mare seducător, obiect al multor fantezii amoroase. Persoana sa, învăluită într-o aură luminoasă și caldă, inspira încredere și atrăgea ca un magnet inimile sensibile care visau la marea iubire. Brâncuși le respecta pe toate și le primea cu eleganță, le însoțea în plimbări prin Paris, la vernisaje și la spectacole, le oferea flori și le dădea sfaturi de viată. Ele făceau parte din universul atelierului, unde se reuneau cei mai importanţi artiști ai avangardei,
Pentru Brâncuși muzele sunt protectoare și inspiratoare. Nu toate iubitele devin muze, nu toate muzele îi devin iubite.
lubite, unele îndeplinind si rolul de secretare, precum dansatoarea elveţiană Marthe Lebherz și pianista englezoaică Vera Moore, nu I-au inspirat pentru o anume operă. Au rămas, însă, în arhive prin bogata corespondență purtată cu sculptorul. İn schimb, prietene ca pictorita maghiară Margit Pogány, colecționara Léonie Ricou, Eileen Lane, baroana Renée-Irana Frachon, Agnes E. Meyer – soția patronului jurnalului The Washington Post, ea însăși militantă feministă, împreună cu cele patru fiice ale sale, dintre care Florence îi era cea mai apropiată lui Brâncuși -, artista si scriitoarea Nancy Cunard – toate au inspirat opere de referință în sculptura secolului al XX-lea
Dansatoarea Marina Saliapin, artista americană Beatrice Wood, poeta Mina Loy, cele patru fiice ale vestitului chirurg Dudley din Chicago, ele însele artiste si scriitoare, au profitat de prietenia si de sfaturile sculptorului în momente cruciale ale vietii lor.
Relaţia lui Brâncuşi cu Marina Saliapin rămâne misterioasă cu atât mai mult cu cât, chiar dacă o apreciază şi o protejează, şi, în ciuda frumuseţii sale deosebite (încoronată la Paris în 1931 ca Miss Russia din diaspora), el nu o fotografiază, nu o filmează si nici nu-l inspiră pentru o sculptură.
Un loc aparte îl au surorile Lizica și Irina Codreanu, pe care Brâncuși le numea ,fetele” lui si pe care le-a îndrumat in cariera lor.
Lizica participă la manifestări artistice în care performanţele îşi au locul şi, încurajată de Brâncuşi care-i confecţionează o rochie din bucăţi de pânză cu dungi şi un coif de vrăjitoare, interpretează în atelier Gymnopediile lui Erik Satie. Admirativ, el imortalizează aceste scene cu aparatul său de fotografiat. În aceeaşi perioadă, el sculptează în lemn o operă unică pe care o intitulează Vrăjitoarea, aluzie la porecla amicală pe care i-a dat-o: „Ţiganca”.
Toate aceste relații au fost însoțite și de legende legate de anumite momente, precum aceea a presupusei poveşti de dragoste dintre Brâncuși si printesa Marie Bonaparte, pe care artistul n-a întâlnit-o niciodată, dar al cărei nume a fost purtat de una dintre cele mai renumite sculpturi ale sale – Prințesa X.
Un alt exemplu este legenda iubirii lui cu Maria Tănase, pe care a întâlnit-o o singură dată, la Expoziția Universalä de la New York, în 1939, pentru o simplă fotografie. Nicăieri în corespondența, arhivele, moștenirea lui Brâncuși nu rezultă că între ei ar fi existat măcar o a doua întâlnire. Brâncuși era mare pasionat de muzică, a deținut site de plăci cu muzică românească – dar niciuna cu Maria Tănase – povestește Doina Lemny.
În mijlocul sălii ne întâlnim cu domnișoara Pogany – aflăm că Brâncuși o urmărea cum se mișcă prin atelier. Acum domnișoara de bronz se uită la noi și noi suntem cei care ne mișcăm și o vedem pe ea mișcându-se. Aceasta este arta.
Căutând să surprindă gestul definitoriu al unor persoane (așa cum știm că o urmărea mișcându-se prin atelier pe muza sa Margit Pogany) Brâncuși ajunge să vadă tocmai în străfundul inconștientului acestora și să afle cine este înaintea eului – așa se explică de exemplu uimitorul, scandalosul (după unii) sau cel puțin controversatul portret pe care îl face principesei Marie Bonaparte.
Cercetarea Doinei Lemny a arătat cu claritate că Brâncuși nu a cunoscut-o pe celebra prințesă-psihanalist, ci este probabil să fi auzit multe despre ea, date fiind istoriile care circulau în epocă despre neliniștile și confuziile sexuale ale principesei – despre care se poate spune mai degrabă că a fost nu numai traducătoare în franceză, dar și muză pentru Freud. Însă, după cum mărturisește sculptorul, tot șlefuindu-i bustul l-a adus la forma falică sub care este cunoscut azi – și principesa însăși s-a identificat ulterior în calitate de ˝femeie falică˝.
Poetă, artistă, militantă feministă, Mina Loy s-a integrat uşor în mediul cultural parizian unde l-a întâlnit şi pe sculptorul român cu care a legat o frumoasă prietenie. În 1921, ea descoperă în numărul dedicat lui Brâncuşi al magazinului The Little Review, o fotografie reprezentând Pasărea de aur. Fascinată de această operă în bronz fotografiată sub un fascicul de lumină care sublimează eleganţa formei, ea-i dedică o poezie publicată în jurnalul american The Dial din noiembrie 1922.
Pasărea de aur a lui Brâncuși
de Mina Loy
Jucăria
devine arhetip estetic
Ca și cum
un zeu al țărănimii răbdător
ar șlefui la nesfârșit
Începutul și Sfârșitul
Formei
într-o bucată de metal
O orientare dezgolită
fără aripi ori pene –
ritmul desăvârșit
a retezat marginile
crestei și ale ghearelor
din
inima zborului
Actul desăvârșit
al artei,
întrupat
într-o sculptură austeră
— goală ca fruntea lui Osiris —
acest miez al revelației
o linie unduitoare și incandescentă
mângâiată de flăcări cromatice
în labirinturi de reflecții
Acest răsunet
al hipersensibilității șlefuite
strigă în alămuri
în vreme ce lumina înverșunată
îi izbește
sensul
Imaculata
zămislire
a păsării fără de glas
se arată
în tăcerea grandioasă
Citiți mai multe despre expoziția Brâncuși și muzele sale la Art Safari aici: https://palindrom.eu/art-safari-new-museum-in-sezonul-de-toamna-2026/
Detalii și bilete aici: https://www.artsafari.ro/expozitii-de-arta/
