What is so specific about being human? The machine world of today tends to confuse you, to give you simulacres. The art of RADAR full spectrum is to train you in a playful manner. To train your humanity.
Provocarea pe care RADAR New Media Art 2026 ne-o adresează este aceea de a ne antrena umanitatea in iuresul imaginilor și deschide oportunitatea de a-ti testa sau atesta mobilitatea fizica si mentala in noua lume in care umanitatea ta devine cel mai dorit lucru.
Hanul Gabroveni s-a transformat în weekendul 24-27 septembrie 2026 intr-un holodeck sau fanta catre viitor, prin care pasesti cu toate simturile. Arhitectura generoasă a acestui spațiu permite imaginației înrădăcinarea în familiar și tradițional – ceea ce este esențial pentru a avea acea componentă primară, regresivă, oferind o senzație de confort sau de revenire acasă pe care poate nu o percepem conștient, dar ne permite să ne așezăm experiența pe un sol familiar și fertil, devenind astfel asimilabilă.
De la prima editie am spus ca RADAR New Media Art este laboratorul viitorului, avanpremiera lumii care vine dar și unda prin care imaginea te priveste – de aceea de ani buni vin la fiecare ediție cu certitudinea că experiența îmi va permite să-mi fac o idee despre viitor. Nu e vorba de trend, ci mai degrabă de capacitatea artiștilor de a simți cu ceva timp înainte ce anume modelează receptivitatea mediului uman la mediul tehnologic.
Iar anul acesta am perceput mai clar ca oricând seducția adresată umanului. Dincolo de procese și performanțe, lumea tehnologică este profund interesată de acele nuanțe care fac ca o experiență să fie cu adevărat umană.
La @radar am stat în 2022 pentru prima oara de vorba cu o inteligenta artificiala. Atunci era profetica. Acum se ambitioneaza sa tricoteze (interpretati asta!!! Clou: nivelul unu: simularea intentiei umane) si sa deseneze o plansa Rorschach (nivelul doi: simularea inconstientului!)
Aceasta a saptea editie #fullspectrum este probabil cea mai unitara si completa ca experienta artistica. New media art este acum mai mult decat multiplicarea imaginilor, mai mult decat reflexie si chiar mai mult decat reflectie.
Este invitatia de a te misca liber si uman, in dialog cu expansiunea imaginii. Este acest dialog posibil? Depinde numai de propria mobilitate! Stii ce este mobilitatea, ramane sa explorezi ce e propriu. Insasi notiunea de control se modifica sub ochii dar mai ales sub pasii tai. Notiunea de comunitate se redefineste acut, tocmai pentru ca e mai prezenta ca oricand.
#fullspectrumhuman e o experienta pentru toate simturile si ecourile ei dureaza. In mod firesc integreaza dansul si miscarea – și asta nu numai pentru că programul include momente de performance ci mai ales pentru că oricând ai intra printre instalații ai senzația acută că modul tău de a te mișca acolo este cheia experienței.
Consemnez aici câteva momente din traseul meu:
De cum intri, deasupra ta plutește norul memoriei.
Cloud Memory (Guillaume Marmin – Franța) este o sculptură eterică de lumină și sunet inspirată de nori și structuri celulare organice. Aceasta explorează modul în care se schimbă relația noastră cu memoria; pe măsură ce amintirile, gusturile și credințele noastre migrează din ce în ce mai mult din mintea noastră în sistemele digitale, unde se termină memoria biologică și unde începe memoria digitală?
Se poate face o echivalență între cloudul pe care îl încărcăm continuu cu informație și de la care așteptăm eternitatea și visul unei Akasha nemuritoare, care anulează timpul pentru că din ea nu lipsește nimic? Memoria umană organică este fluidă și creativă, de aceea am creat fantasma unei memorii fixe și indestructibile. Paradoxul este că pentru a fi indestructibile memoriile artificiale încep să simtă nevoia de organic și fluid.
Am intrat apoi în spațiul de unde se auzea muzica – spațiul cu fasciule roșii unde am rămas o vreme. M-am simțit invitată să fac acest lucru – iar rezultatul a fost, desigur, umanizarea experienței. Am putut ghici acolo o viață și o prezență – ceea ce inevitabil mi-a adus aminte de una dintre întrebările fundamentale ale copilăriei mele: oare de ce cred oamenii că o inteligență trebuie să semene neapărat cu inteligența umană și că viața trebuie să fie neapărat o structură pe bază de carbon?
intangibil #form de Shohei Fujimoto (Japonia) este instalația care construiește structuri perceptive în spațiu din lumina laser, linii fără un corp fizic. Pe măsură ce vizitatorii se mișcă liber prin camera întunecată, iar razele se schimbă în jurul lor, mintea începe să deducă profunzime, mișcare și intenție. Un proces care de obicei se desfășoară într-o clipă este încetinit și făcut vizibil.
Am intrat apoi în sala pe care am numit-o imediat sala de dans. Stâlpii formați din lumini – sau poate inscripții – te invitau să te miști printre ei, iar mișcare asta producea senzația și sensul.
„We. We. Were. Here.” – creată de Ovvo din Franța este o instalație luminoasă ce folosește mii de puncte minuscule de lumină pentru a crea forme plutitoare și imagini în mișcare. Vizibilă din orice unghi, aceasta creează o lume onirică între sugestie și abstracție. Imaginația și tehnologia estompează linia dintre ceea ce este real și ceea ce este virtual.
How many of you is human?
Clue: follow the breath
Mașina te scanează și-ți dă un nume. Mie mi-a spus John Bridges – numele și restul conversației purtate pe ecran m-au făcut să recunosc și autorul și firul narativ – este o creație Mot, în directă descendență din modelul cu care am făcut cunoștință acum doi ani și care mi-a făcut un avatar (am scris despre experiență aici: https://palindrom.eu/radar-2024-future-nature-is-human-nature/ )
De data asta nu mi-a făcut un singur avatar ci un soi de colonie, de legiune, Siblings – niciunul cu adevărat identic, dar niciunul cu adevărat diferit. Poate că unicitatea nu e neapărat iluzorie, dar nu e totdeauna ceea ce credem.
„Siblings” este o instalație interactivă despre identitate, replicare și ce se întâmplă atunci când a fi unic devine opțional din punct de vedere tehnic.
Sistemul selectează pe cineva din mulțime și folosește inteligența artificială pentru a genera mai mulți „frați”; similari, dar niciodată identici, până când o singură persoană devine o mulțime întreagă. Lucrarea întreabă ce înseamnă să fii unic când asemănarea noastră poate fi reprodusă atât de ușor
You are in control.
Read between the lines.
Connect the dots.
Unul dintre motivele care au alimentat numeroase instalații de-a lungul anilor de RADAR este controlul sau iluzia controlului. Anul acesta nu a făcut excepție.
ECO de Camilo Parisi (Argentina) este o operă de artă imersivă în care lumina și sunetul transformă mediul înconjurător prin mișcarea mâinilor participanților. Acest gest inițial individual lasă o urmă sonoră și luminoasă ce evoluează odată cu fiecare activare, transformând lucrarea într-o experiență colectivă modelată de publicul său.
Matrixul lui Steven Mark Kübler (Austria) te atrage într-un câmp schimbător de culoare și proiecție, unde fiecare mișcare remodelează experiența. Lumina trece prin plase stratificate, devenind tridimensională și receptivă pe măsură ce te miști în jurul ei, gesticulezi prin ea și lași umbra ta să devină parte a lucrării.
Unul din motivele asociate controlului este orientarea – iar spațiul oniric din LINII II de Guillaume Marmin (Franța) te atrage și te ține mult timp prizonier. Te miști pentru a te putea orienta, dar în același timp ai senzația că mișcarea ta este monitorizată în acest spațiu fragil și problematic.
II Lines este o instalație de lumină și sunet specifică locului, care folosește două linii LED orizontale pentru a accentua perspectiva arhitecturală și a pune spațiul în mișcare. Un peisaj sonor cu opt difuzoare amplifică senzația de viteză, contopindu-se cu lumina într-un flux continuu și captivant.
Chiar lângă ea și la polul opus față de acest minimalism, la lumină și direct deasupra ta se învârte în cerc un soi de reprezentare a creațiunii. Cheia este din nou poziția în care te pune – cu capul dat complet pe spate, reperele pe care le cautasem febril mai devreme între linii își pierd importanța.
You are handed the universe.
What to do?
Instalația se numește : Dincolo de ecrane, există minune și este creația lui Adistu (România)
Un telefon fracturat devine un portal către lumea de dincolo de ecran. Prin păduri suprarealiste, oceane, plaje și habitate sălbatice, instalația ne invită să redescoperim complexitatea, frumusețea și spectrul viu al naturii – și nenumăratele realități pe care le ratăm atunci când atenția rămâne blocată în dispozitive.
Be water.
Flow uphill.
Be human.
Cea mai uimitoare și mai fascinantă creație este un soi de experiment tehnic care ne face să visăm: apa și electricitatea (care de obicei sunt incompatibile) creează un dans al contrariilor care i-a pasionat pe toți vizitatorii (cel puțin pe toți cei cu care am avut ocazia să vorbesc).
Hidroscopul lui Alexis Choplain (Franța) este punctul culminant al unui proces de cercetare început în 2015, care a reunit două materiale opuse: apa și electricitatea. Folosind vibrații sonore și mecanisme electronice și hidraulice parțial vizibile, instalația plasează apa într-o coregrafie schimbătoare de unde, picături și reflexii.
La fel de fascinant, dar într-o cheie care pendulează între feeric, ironic și profund straniu este trenulețul luminos care circulă printr-o lume de cioburi. Ca un celecant, un pește cu picioare, o specie străveche care ar fi trebuit deja să dispară, trenuletul se mișcă lent prin lumea de cioburi. Ca și peștii de mare adâncime, își face singur lumină și în acest proces aprinde o lume printre cioburile de sticlă. O imagine din viitor sau din peștera platonică. M-am așezat și am privit trenul circulând, dispărând după colțul camerei și reapărând într-un ritm extrem de lent, desincronizat de așteptările noastre.
Deviația lui Sven Sauer (Germania) este o instalație luminoasă realizată din cioburi de sticlă colectate în întreaga lume, transformând un material asociat cu pericolul, conflictul și diviziunea într-un câmp de lumină reflectată.
Inspirată de cercetările lui Rutger Bregman asupra comportamentului uman în perioade de criză, lucrarea arată cum solidaritatea și cooperarea pot ieși la iveală din distrugere, transformând fragmente de haos în reflecții ale speranței
OUROBOROS de Alex Viju (Moldova) prezintă ciclul natură-tehnologie sub simbolul șarpelui care-și mușcă coada. OUROBOROS începe cu un an de date despre fauna sălbatică, colectate dintr-un ecosistem, alături de producția activă. Acest reper ecologic alimentează un agent de inteligență artificială care reconstruiește la nesfârșit natura din propriile sale rezultate, formând o buclă în care tehnologia intră în natură, iar natura se reîntoarce în tehnologie, estompând granița dintre cele două.
Mi-am încheiat periplul în ceea ca am numit Grădina frumuseții – respectiv sala care adăpostește reflexivitățile de la Studio RIZI și Sonolumea.
„Reflexiv” creat de studio RIZI (România) invită privitorul să observe jocul luminii atât ca fenomen, cât și ca metaforă, o meditație fluidă asupra percepției, mișcării și reflecției interioare.
Lumina, apa și sticla se împletesc pentru a crea un spațiu de contemplare. Modele reflectate și refractate se mișcă pe suprafețe, schimbându-se odată cu fiecare unghi și undă.
SONOLUME – creată de Loomaland (Germania) este o instalație interactivă ce transformă muzica într-un câmp de culoare, vibrație și lumină. Fiecare notă activează unul dintre cele 12 panouri, făcând sunetul vizibil și prezent fizic în spațiu. Inspirată de lunga istorie a sinesteziei în artă, lucrarea explorează modul în care muzica poate fi experimentată nu doar prin auz, ci prin întregul corp.
Dincolo de toate acesta rămâne o singură întrebare: oare știm cu adevărat ce ne face umani? Să fie organicitate, unicitatea, creativitatea? Curiozitatea?
Sau altceva?
Prevăd că explorarea #vaurma
Detalii despre RADAR New Media Art găsiți aici: https://radarnewmedia.art/
