Intentionam sa va povestesc despre Ziua Enescu la MINA Museum, dar inevitabil am ajuns la acest secol de dinamice transformări – in tehnologie, in societate, in perceptie, in umanitate. Secolul lui Enescu a avut minotaurii sai istorici care l-au maturat (două războaie mondiale plus tăvălugul comunismului – trei încercări care si-au pus amprenta dacă nu pe arta însăși a lui Enescu, cel puțin pe destinul social al artei si artistului Enescu.
Secolul nostru, ceva mai pasnic in aparenta, trăiește însă alte încercări si transformări ale umanității – iar aici experiența muzicii enesciene devine un vehicul al trăirii eroice și memoriei in labirint, respectiv trairea si memoria care definesc umanitatea.
Acum 145 de ani, într-un sat din Botoșani care pe atunci se chema Liveni s-a născut băiețelul care va fi alintat Jurjac. Jurjac a crescut cu convingerea că în toate e o portiță de acces la nesfârșit, și mai cu seamă atunci când canti și descânți timpul. El auzea departe și mintea lui cuprindea și alcătuia forme fară sfârșit, pe care și azi le deslușim cu uimire. Mai mult, le putea cânta.
A plecat din sat, a devenit George Enescu, a cântat în fața regilor, a cucerit lumea, apoi s-a căsătorit cu o prințesă, în timp ce lumea se sfărâma. Unii spun că viața lui a fost nespus de tristă, alții spun că viața lui e muzica și trăiește și azi.
Asadar, pe 19 august 2026 am fost la MINA Museum să-i sărbătorim ziua.
Am sărbătorit Ziua Enescu la MINA Museum la invitația organizatorului George Enescu Festival, Artexim, care a oferit aceasta sarbatoare publicului, prin cele 7 proiecții gratuite ale experientei imersive Poema Română. Creata de Les Ateliers Nomad (componenta vizuală) pentru înregistarea istorică a Poemei dirijate de Horia Andreescu în 1990 cu Orchestra Națională Radio,, gazduita de MINA Museum (https://www.minamuseum.com/), aceasta proiecție imersivă având drept coloană sonoră chiar Poema Română cântată în 1990, imediat ce a redevenit legală (când a compus-o, la 16 ani, Enescu a dedicat-o regalității și a cuprins în ea câteva acorduri din imnul regal, așa că din 1947 până în 1990 Poema nu s-a mai cântat la noi deoarece contravenea orânduirii).
Citiți mai multe aici: https://palindrom.eu/ziua-enescu-la-mina-spectacolul-poema-romana-imersiv-oferit-gratuit-de-artexim/
Știam toate acestea, dar când am intrat în sală și muzica a început… ceva s-a întâmplat. Am ajuns instant la acel grad zero al infinitului unde e numai muzica.
O proiecție imersivă e un act artistic, nu un documentar. Nu e ca să informeze, ci ca să te aducă mai aproape de muzică. Nu e ca să traducă, ci ca să faciliteze. E ca o lupă (pentru vizuali) – iar cum noile medii transformă tot mai mulți oameni în vizuali (mai mult sau mai puțin stabil), imersivul devine necesar ca poartă de acces pentru artele care în mod tradițional se adresează altor simțuri.
La conferința de presa care a avut loc dimineața au luat cuvântul Gilda Lazar, director de comunicare al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu, Andras Istvan Demeter, ministrul culturii si Cristina Uruc, manager Artexim și director executiv al Festivalului și Concursului Internațional George Enescu.
Celebrarea lui George Enescu a găsit cel mai bun context în avanpremiera Concursului pe care el însuși l-a inițiat și care continuă și în ziua de azi (cea de-a 20-a ediție a Concursului George Enescu debutează pe 23 august – detalii puteți citi aici: https://palindrom.eu/record-de-inscrieri-la-concursul-enescu/).
Mai multe detalii pe pagina concursului: https://festivalenescu.ro/ro/concursul-international-george-enescu/informatii-utile-pentru-concurenti/calendarul-concursului
Totodată unul dintre obiectivele conferinței de presă a fost o discuție despre stadiul pregătirilor, arhitectura și direcțiile artistice ale Festivalului Internațional George Enescu, ediția 28, din 2027.
Moderatoarea discuției. Gilda Lazăr a pornit de fiecare dată de la un cuvânt al lui Enescu însuși – mai întâi despre datorie
„Cuvântul pe care mi-l repet zi de zi, de când mă știu: îndeplinirea datoriei. În realizarea acestui lucru se cuprinde și bunătatea, și loialitatea, cinstea, cordialitatea, exactitatea. Să ne facem cu toții datoria și lumea își va recăpăta sensul ei suprem.”
Datoria celor prezență – atât a responsabililor din cultură cât și a fiecărui jurnalist din sală – se referă la păstrarea patrimoniului, moștenirii culturale a lui George Enescu.
La un nivel mai profund, păstrarea nu este niciodată pasivă, așa cum memoria nu este niciodată pasivă – păstrarea înseamnă transmitere. De aceea problemele care ni se pun sunt:
Cum valorificăm patrimoniul?
Și
Cum îl facem să vorbească generațiilor de azi?
În jurul acestor repere au gravitat punctele de vedere expuse de Ministrul Culturii și de Cristina Uruc.
Andras Istvan Demeter s-a referit la ceea ce urmează a se construi pentru Festivalul Enescu în perioada următorilor cinci ani, adică până la aniversarea de 150 de ani George Enescu. Am aflat astfel despre restaurarea Palatului Cantacuzino (dublată de mutare elementelor de patrimoniu la Biblioteca Națională), dar și despre renovarea conacului de la Tescani și a vilei din Sinaia.
Cât despre Festivalul Enescu 2027, am aflat că el va avea cea mai lungă durată de până acum – 31 de zile – între 26 august și 27 septembrie, iar Ministrul Culturii a atras atenția asupra necesității de a dezbate forme noi si user-friendly pentru noile ediții ale festivalului.
Punctând că Festivalul nu este un simplu cost, ci este o investitie, un generator de venituri,
Cristina Uruc a vorbit despre direcțiile acestei noi ediții care se pregătește în 2027.
- Marile serii de concerte rămân în picioare
- muzica românească nu va fi prezentată într-un compartiment separat ci in dialog cu muzica universală:
- Festivalul se va deschide cu o piesă românească în primă audiție, comandată special pentru festival. Concursul a fost câștigat de Livia Teodorescu Ciocanea care a pregătit o lucrare vocal – simfonica – care va veni în dialog cu Simfonia a treia de Enescu
- Tema centrală a festivalului va gravita în jurul idee de erou, ca forță transformatoare a lumii – reprezentată în muzică de George Enescu și Beethoven (2027 va fi de altfel un an Beethoven)
- O altă temă va urmări fuziunea între muzică și avatarurile naturii
- Vor continua programele de accesibilizare a muzicii clasice, prin seria imersiva de la MINA Museum, seria Enescu in Control, dar și prin concertele pentru familii si copii
- Organizatorii încearcă să conecteze la pulsul festivalului cât mai multe orașe din țară, prin evenimente conexe cu parteneri locali
- Laureații Concursului vor fi din nou soliști ai Festivalului
- Cât despre participarea internațională, organizatorii fac eforturi să aducă două orchestre din Statele Unite (care se vor afla în acea perioadă în turneu în Europa).
- Concertul final se va bucura de participarea BBC Symphony Orchestra și o va avea solistă pe pianista Alexandra Dariescu
- Programul se conturează, dar nu este definitivat. Se conturează prezența lui Daniel Barenboim alături de Martha Argerich, a lui Avi Avital și altor nume îndrăgite
- Abonamentele vor fi disponibile din ianuarie, biletele din februarie și organizatorii speră la o nouă creștere a vânzărilor externe (la ediția trecută creșterea vânzărilor externe a fost de 8%).
Nerăbdarea creștea puțin în sala de la MINA Museum, cel puțin pentru aceia dintre noi care așteptau experiența imersivă Poema Română.
Cristina Uruc a încheiat accentuând necesitatea formării unei noi generații de public pentru Festival și pentru muzica clasică în general: ˝Nu încercăm sa inlocuim.experiența concertului, ci sa deschidem muzica spre alte categorii de public.˝
Cu adevărat, aici este nevoie de ceva mai mult decât transmitere și învățare, obișnuirea copiilor cu sala de spectacol și ritualul unui concert.
Au fost multe generații unde aceste demersuri erau suficiente – părinții își aduceau copiii la concerte – sau mergeau cu școala. Limbajul muzical își făcea loc în mod firesc între limbajele pe care copiii și adolescenții le accesau.
Acum însă nu mai este suficient acest model. Noile generații timpuriu și foarte timpuriu digitalizate recepționează și procesează informația altfel. Percepția și atenția lor sunt diferite de cele ale generațiilor părinților lor. Transformările sunt rapide.
Paradoxal, exact acestor generații muzica clasică le face cel mai mare bine – devenind o percepție, un vehicul de reorganizare a minții în cel mai eficient mod.
Este unul dintre motivele pentru care am susținut și susțin că școala, dar mai ales psihoterapia viitorului aparțin artelor nonverbale – arta plastică, muzica, dansul și diferite forme hibride.
Este însă posibil ca aceste generații să ajungă mai greu sau deloc la această muzică – dacă ea rămâne închisă în sala de concert.
Efortul de a găsi forme noi de participare este deci salutar și trebuie salutat – am mai vorbit despre o experiență imersivă la Festivalul George Enescu ediția 27 chiar aici: https://palindrom.eu/festivalenescueditia27-11-in-ultima-piesa-tu/
Experiența Poemei Române mi-a reamintit traseul sinuos pe care l-a avut pentru mine muzica lui Enescu – și asta în cele câteva secunde ale începutului, extrem de emoționante. Mi-a devenit limpede întreaga componentă de paradis niciodată pierdut – deoarece timpul nu a fost încă inventat – descris de copilăria în natură, o natură care îmbina – cum numai percepția copilărească infinită poate – extazul naturii de deal-câmpie cu muzica difuzată de radioul Stassfurt din hol.
Atunci Enescu îmi vorbea direct – mai firesc decât firescul. Enescu creează firesc structuri infinite bazate pe cel mai fin receptor uman – căruia ii spunem îndeobște emoție. Ceea ce am numi azi vehicul cuantic și ne-ar trebui o veșnicie să-l generăm.
Pe măsură ce viața a intrat în tipare mai raționale și timpul a fost inventat, și muzica lui Enescu mi-a devenit mai abstractă. Nu îl mai puteam urmări. Percepția mea se îngustase și se automatizase.
L-am regăsit la maturitate și îl simt din ce în ce mai aproape, înțelegându-l din ce în ce mai amănunțit și simțindu-l din ce în ce mai acut pe măsură ce mă dezbar de straturi de tipare ale gândirii. În acest proces am devenit din ce în ce mai convinsă că Enescu a compus mult înaintea vremii sale, într-o avangardă care pe atunci era aproape inscrutabilă.
Așa că aștept fiecare întâlnire cu muzica lui Enescu ca o întâlnire cu o formă perceptibilă a viitorului – dar pentru asta trebuie să faci exercițiul unei percepții dezbărate de tipare – sau înainte ca tiparele să o acapareze complet.
Este un soi de modestie – de aceea – și cu ferma convingere că vremea lui Enescu stă să vină – închei cu inspiratul citat enescian adus în discuția de pe 19 august de Gilda Lazăr:
˝Tinerei generaţii îi recomand muncă, cinste şi altruism şi aş mai adăuga şi modestie, cât mai multă modestie şi îngăduinţă pentru cei din jurul tău care vor să se manifeste”.
