Derulez istoria unui happening electrizant cu Romanian Radio Big Band, Simona Strungaru și Jazz Roots Bucharest… pornind de la efectele sale!
Stardate 25 ianuarie 2024 orele 21:38
Luna plină și un tramvai numit swing
Vin de la concertul The Magic of Swing, într-un tramvai mai degrabă aseptic, care se clatină delicat (glasul roților de tren e istorie). A trecut ceva de când concertul s-a terminat, dar unda swingului încă nu s-a stins, nici din cap si nici din corp. Swingul a crescut ca o undă, unind alămurile, tobele și pianul Big Bandului cu toate corpurile din încăpere, pornind din miezul ființei fiecăreia dintre ele și punând pașii dansatorilor în oscilațiile care definesc unda, animând călcâiele din corpurile care stau.
Unda și corpuscul în același timp, exact așa se vede jucat ritmul dansatorilor. Ca dansator, știi doar unda. Înnodată de la început cu sunetul strălucitor al Big Bandului Radio România, unda nu s-a oprit nici acum.
„ Am dansat, am aplaudat până mi-au amorțit palmele și apoi, tot drumul spre casă am tot microdansat“ mi-a spus a doua zi Elena, câștigătoarea concursului (https://www.facebook.com/photo?fbid=342204135300415&set=a.341029158751246) , entuziasmată. I-am promis că o voi cita. „Microdansatul“ ei și „unda“ mea sunt din aceeași pornire – este swingul care, odată declanșat, reverberează și pune lumea în mișcare. Sunt urmele lăsate de happeningul electrizant de la Sala Radio – și sunt dovada că în seara de joi am fost conectați cu toții la planeta unică a swingului, de unde au crescut rădăcinile jazzului, ale curajului, independenței, poftei și bucuriei de viață care învinge totul, senzualității care învinge convențiile și energiei jucăușe care râde de orice.
Dar swingul nu are nevoie nici de omagii, nici de îndemnuri și nici de explicații, ci doar de ritm, ca unda să se instaleze. Iar acesta este elementul Simonei Strungaru, care a făcut corp comun cu Big Bandul Radio România, punând în mișcare marele generator de undă de dans, dispozitivul cu swing și bună dispoziție, trezitorul și scuturătorul de convenții și înțepeneli de toate felurile. Cum trebuie să se fi simțit odinoară, ale rădăcinile jazzului, când jazzul afro scutura coloana mai degrabă țeapănă a spectatorului alb care nu fusese conștient de faptul că mișcarea pleacă totdeauna din miezul ființei și acest miez este undeva în abdomenul inferior, și, da, are legătură mare cu senzualitatea.
Simona a ținut swingul tot concertul, am urmărit-o atent, suficient ca să văd că nu era moment de pauză a orchestri, cât de mic, în care o mână, un picior, un umăr de-al ei să nu continue swingul. Ca și cum, odată stârnit ritmul, el continua oricum: dacă nu e sunet audibil fizic, este undă în corp.
Oricum, odată pornit, cineva trebuie să țină swingul mereu viu, ca pe un soi de flacără olimpică. Ei bine, l-am auzit și eu, traversând orice pauze – și i-am dat corp din tălpile – din fericire de cauciuc – ale încălțărilor – între piesele dansate cu șarm și entuziasm de membrii Jazz Roots Romania, un grup de amatori care s-au dus realmente la rădăcinile jazzului pentru a aduce de acolo spiritul de poftă de viață, protest, senzualitate liberă care a animat începuturile unei culturi populare în care oamenii devin uniți în muzică și dans, uniți între el și uniți cu tresărirea primordială care a făcut această planetă să se rotească. Pare mult spus?
Dacă ne întoarcem în istoria jazzului, putem constata chiar că este puțin spus.
Între 1935 și 1945, America intra într-o culme a crizei, iar jazzul intra în era Big Band-urilor. A fost singura dată în istoria muzicală americană când popularitatea jazz-ului a eclipsat toate celelalte forme de muzică. Iar apariția lui Benny Goodman cu Big Band-ul lui la Palomar din Los Angeles în august 1935 a fost începutul erei Swing. Criza lovea peste tot, oamenii rămâneau fără locuri de muncă, the big depression, spunem acum, iar singurul lucru care se mișca cu adevărat era swingul – și mai ales dansul, o undă care descătușează corpul, deschizând posibilități de mișcare până atunci nebănuite.
Stilul de dans pe care îl numim Lindy Hop (sau chiar jazz dance în zilele noastre) a evoluat la începutul anilor 1930, ca un dans de origine afro-americană energic și plin de improvizație, a cărui „unitate de bază“ este „swingoutul”, respectiv trecerea de la poziția deschisă la poziția închisă și înapoi.
De ce „Lindy“ și de ce „Hop“? Se pare că numele i-a fost dat de un jazzman, „Shorty” George Snowden, încolțit de un ziarist insistent, care îl tot întreba ce dansează acolo. Se pare că el ar fi zis „Lindy Hop“, și ar fi inventat numele după trendul epocii, în care lumea întreagă îl omagia pe aviatorul Charles Lindbergh, supranumit „Lucky Lindy”, care „a sărit pe Atlantic” în 1927 (de aici „hop“ – este vorba despre primul zbor non-stop de la New York la Paris).
Sala de bal Savoy din Harlem a fost casa Lindy Hop. Pe măsură ce popularitatea sa a crescut, s-au format trupe profesioniste, care au făcut turnee în Statele Unite și Europa interpretând versiuni ale Lindy Hop.
În 1943, Lindy Hop a apărut pe coperta revistei Life, devenind dansul popular național al Americii și un instrument de recrutare pentru armată. Hollywood-ul i-a valorificat popularitatea în filme, promovând înrolarea în armată.
Interesul pentru acest dans s-a redeșteptat în anii 1980 – în Statele Unite, Regatul Unit și Suedia.
La noi, trupa Jazz Roots Bucharest a fost înființată de Cristina Ciobanu în martie 2022, fiind compusă din profesioniști din domenii diverse, uniți de pasiunea comună pentru swing și de dorința de a învăța și a dărui mai departe povestea acestui dans. Cristina Ciobanu dansează din 2017 și este prima femeie din România care a avut inițiativa de popularizare a acestui stil de dans și printre primii oameni care au început construirea comunității de swing din București.
Revenind la swing, orice muzician de jazz speră să nu primească în viața lui întrebarea: Ce este swingul? Sigur, putem spune, din experiența fiecăruia, că swingul este cel care te face să unduiești, să bați ritmul, să scuturi șoldurile – deci calitatea propulsivă sau „simțirea” unui ritm, mai ales atunci când muzica provoacă un răspuns visceral. Dar asta nu este chiar o definiție, ci un efect. Fizicienii care investighează swing-ul au observat că acesta coincide cu o diferență perceptibilă între sincronizarea unui solist și restul interpreților.
Benny Goodman, liderul trupei din anii 1930 supranumit „Regele Swing-ului”, numit swing-ul „libertatea de exprimare în muzică”, al cărui element cel mai important este „libertatea pe care o are un solist de a sta și de a cânta un refren așa cum simte el“.
Joi am avut parte de o mini-istorie și o incursiune în esențele swingului, deoarece am avut privilegiul să ascultăm unele dintre cele mai renumite piese ale erei swing-ului, precum Sing Sing Sing, Big Apple Contest, Flying Home, Sipsy Doodle sau Cute. Orchestrate cu dibăcie de Simona Strungaru și Romanian Radio Big Band, cântecele au electrizat o sală arhiplină și gata să salte pe ritmuri de jazz. O undă tectonice s-a făcut simțită în spațiu timp, din Statele Unite ale anilor ’30 până în Sala Radio din Bucureștiul plictisit de iarnă al lui ianuarie 2024.
„Sing, Sing, Sing (With a Swing)” este o melodie din 1936, cu muzică și versuri de Louis Prima, care a înregistrat-o pentru prima dată cu New Orleans Gang. Pe 6 iulie 1937, „Sing, Sing, Sing” a fost înregistrat la Hollywood cu Benny Goodman la clarinet.
Cât despre Big Apple Contest, începem să înțelegem mai multe despre fenomenul acesta atunci când cercetăm puțin istoria dansului numit The Big Apple. A fost sugerată ideea că acest dans provine din „ring shout“ – un dans de grup asociat cu obiceiurile religioase, menționat încă înainte de 1860 la afro-americanii de pe plantațiile din Carolina de Sud și Georgia. Dansul care în cele din urmă a devenit cunoscut sub numele de Big Apple a fost creat la începutul anilor 1930 de tinerii afro-americani care dansau la Big Apple Club, care funcționa la fosta Sinagogă House of Peace de pe Park Street din Columbia, Carolina de Sud. Sinagoga a fost transformată într-un juke joint negru numit „Big Apple Night Club”.
În 1936, trei studenți albi de la Universitatea din Carolina de Sud au auzit muzica venind de la juke joint în timp ce treceau cu mașina. De obicei albii nu făceau un pas într-un club negru; însă cei trei au fost atât de fascinați de aceea ce au auzit încât l-au întrebat pe proprietarul clubului dacă pot intra. Proprietarul a pus două condiții: să plătească douăzeci și cinci de cenți fiecare și să stea la balcon. În următoarele câteva luni, studenții albi au adus mai mulți prieteni la clubul de noapte să se uite la dansatorii de culoare. Dansul a început apoi să fie copiat și de dansatori albi, care l-au numit după numele clubului: Big Apple. Unii dintre ei, mai onești, au recunoscut că ceea ce dansau ei nu era chiar la înălțimea dansatorilor de culoare, de aceea tindeau să numească ceea ce dansau ei mai degrabă Liitle Apple.
Little sau Big Apple, Sala Radio a fost cucerită de swing joi la fel de puternic cum trebuie să fi fost fascinați primii spectatori din Columbia, Carolina de Sud. Compania de dans Jazz Roots Bucharest a adus energia originală a Lindy Hop-ului în această a treia colaborare cu Big Band-ul Radio România. Au dansat pe scenă, au dansat în sală, au dansat și spectatorii, unii chiar pe loc, unii se pricepeau, alții nu neapărat, dar asta nu-i împiedica câtuși de puțin să trăiască swingul.
Da, swingul este copleșitor, iar cine îl aude nu poate rămâne indiferent.
Swingul vorbește de la sine și nu se explică prin nimic. Nu are nevoie de explicație.
This is swing.
Romanian Radio Big Band, Simona Strungaru, Jazz Roots Bucharest, thank you for the music and dance!
