Rationalia Psychanalyticum a fost scris de Alin Leș ca un fel de jurnal de gândire, fulgurantă, dar întregindu-se cu jumătatea cealaltă, fața nevăzută a Lunii, rațiunile inconștiente de care fiecare ar trebui să avem înțelepciunea să ținem seama
Alin Leș are șansa unei vieți care-i permite să se așeze mereu pe o graniță și să gândească și să regândească ideile fundamentale care subîntind niște domenii pe care noi le considerăm cu nonșalanță sau chiar cu ignoranță „de la sine înțelese“.
Cunoscător de teologie și filosofie, activează acum ca psiholog în domeniul peniteniciar și are la activ un studiu despre rolul fantasmelor sexuale în criminalitate care abia acum începe să facă valurile cuvenite.
În România, la ora actuală, încă se poate face pionierat ştiinţific în psihologie şi justiție.
Ca atare, frecventează penitenciarele dar și mediul academic, scrie studii științifice, pe care le supraveghează cu acuitatea statisticianului, dar reflectează cu adâncimea moralistului și de două ori adâncimea psihanalistului.
Definiția normalitatii la Cristopher Bollas (Isteria, Editura Trei, 2013, p. 14) m-a uns pe inimă. „Normal înseamnă să treci via toate aceste stări opuse şi să fii chiar temporar bolnav în atât de multe moduri câte are nevoie Sinele pentru a fi liber să-şi articuleze propriul său mod de a fi şi de a relationa”. Mediul militar propune normalitatea ca o permanentă readaptare la situații noi, unele neobişnuite.
Alin Leș nu uită și nu pune în paranteze nicio clipă, nu se disociază nicio clipă de backgroundul său într-o spiritualitate care acționează fără să fie obsedată de nevoia de a se declara sau de a se justifica.
Cred că una dintre cele mai bune forme de rezistență la stres este umorul, secondat de ştiința cu cinism / ironie, indiferență sau/şi rugăciunea inimii.
lubeşte şi fă ce vrei!” (Fer. Augustin ) => ,,Iubeşte şi trăieşte-ţi dorința!” (Dolto, Evangheliile și credința față în față cu psihanaliza, 1996, p. 168). Câtă distanţă între aceste lumi! Traducerea lui Dolto: ,,Iubește și asumă-ți toate riscurile!”. Legea lui Hristos, ca singura noastră lege.
La confluența între registrele spiritului pe care Alin le stăpânește cu ușurință a luat naștere jurnalul său de argumentație pe care l-a intitulat Rationalia Psychanaliticum. În esență nu este altceva decât o chemare la bunul simț al reflectării în toate circumstanțele, la elaborarea ideilor, la demersul deloc simplu, dar de bun simț, de a da sens experienței noastre – și, da, un sens cât se poate de adânc, fără să escamoteze nimic din ceea ce provine direct din câmpul inconștientului, care poate fi decelat sau măcar bănuit ca atare.
Nu sunt de acord cu Bruckner că iubirea înfrânge fantasma. Dacă acceptăm să vedem fantasma ca blocaj sau defensă, sunt de acord. Dar dacă o vedem ca dezinhibiție, perspectiva sau stratagemă, atunci nu. În lumea viselor, oamenii se destind dacă se deschid tuturor posibilităților şi acesta este meritul dezinhibiției şi a emoțiilor pozitive trăite. Coşmarurile sunt despre fantasmele numite blocaje, defense sau libertati incatusate.
Familiarii psihanalizei știu deja că unul dintre mecanismele de apărare ale Eului descrise încă de la prima generație a discipolilor freudieni este chiar raționalizarea – care se poate descrie ca „justificare“ – cu mintea rațională Eul explică sieși și lumii întregi cum pornirile și acțiunile izvorâte direct din inconștient sunt de fapt logice, cumpănite, voite, conduse de o rațiune mai înaltă. Aici putem include chiar ideile despre destin și/sau despre un „inconștient înțelept“ după modelul jungian.
Fără să minimalizăm raționalizarea (un proces extrem de puternic, plin de ramificații care pătrund adânc în toate domeniile socialului), merită să subliniem meritul real al demesului lui Alin Leș,acela de a pune în evidență contribuția procesului inconștient acolo unde avem motive serioase să o detectăm. „Din rațiuni inconștiente“ este un gen de motivație absolut nespecifică, dar care are o certă valoare de avertizare.
Alin Leș însuși apreciază un alt mecanism de apărare a Eului care azi a căzut în desuetudine, sau chiar a ajuns să fie discreditat pe față: sublimarea. Practic, de când psihanaliza – sau mai degrabă ceea ce clinicienii au numit mai întâi, politicos, „psihanaliză aplicată“ și apoi furios „psihanaliză sălbatică“ – s-a năpustit asupra corpusului cultural, sublimarea a ajuns să fie demascată, culpabilizată, continuu demontată și discreditată – vorbim în special aici de sublimarea în artă, deoarece sublimarea în științeare un aparent succes, numai că prin acest succes însuși este amenințată să se autoretrogradeze prin diverse treceri la act.
De la Freud m-am lămurit cu sensurile sublimării. Cred că sublimarea este unul dintre mecanismele de apărare cele mai reușite. O afirmă inclusiv Otto Fenichel.
Oricine este sincer cu propria gândire și oricine este dedat patimii introspecției știe că forma cea mai proaspătă de manifestare a gândirii nu este nicidecum sistemul, ci este acea fulgurație a unei idei care se traduce literar în scrierea fragmentară. Istoria ei începe cu experiența pe care o avem în mod tradițional cu presocraticii reinventați de Nietzche, și, mai aproape de noi, cu fragmentariul lui Mircea Eliade și aforismele lui Emil Cioran. Spune chiar Alin Leș:
Mircea Eliade m-a inspirat în alegerea titlului. Port cu mine în rucsac și geanta-diplomat Fragmentarium – o carte a lui mai puțin cunoscută publicului. Titlul cărții mele vine de la acest „fragmentarium”, o sumă de articole și fragmente publicate în timp. În cazul meu, Rationalia Psychanaliticum conține însemnări efectuate într-un caiet cu coperte roşii în perioada mai 2021- iunie 2022.
Exact datorită prospețimii regăsim stilul fragmentar la autori fundamentali din psihanaliză, culminând cu Lacan, iar acesta din urmă este unul dintre reperele lui Alin Leș, care a ajuns să îl aprecieze prin prisma dublei sale familiarități: pe de o parte cu fantasma atotprezentă și pe de altă parte cu modelele matematice și lingvistice care dau sens fantasmei – acest sens fiind de altfel rațiunea pe care caută să o pună în evidență Alin.
Intimitatea progresivă. Intimitatea nu crește ascendent dintr-un firesc, cât descendent dintr-un nefiresc. Nefirescul care ajută la progresia intimității are la bază îndoiala, încrederea, paradoxul, conservarea, instabilitatea, respectul şi altele. În fața dorinței imperative de progres a Sinelui, intimitatea propune refuzuri şi alianțe (notat ,,A”). Alianta refuzurilor sau suma tuturor distanțelor dintre Eul-de-sine-statator si Eul de Celalalt statator da intimitatea progresiva.
Practic, se identifică o sumă a alianțelor nefireşti ale refuzurilor care, după o logică inconştientă, produc o intimitate progresivă.
În ceea ce se numește psihologie științifică acest stil este, prin forța definiției, mai rar întâlnit, dar tocmai de aceea este de apreciat vitalitatea gândirii lui Alin Leș, interferată de repere culturale multiple care intervin în mod natural. Este o prospețime care nu ține nici de psihologie, nici de psihanaliză și nici strict de filosofie, dar este alimentată de fiecare dintre aceste științe (îndrăznesc să spun chiar arte).
Reforma minții trebuie să conțină stratificarea conştiinţei. Prin ,,stratificarea conştiinței” înțeleg dinamica necesară a proceselor afective şi raționale răspunzătoare pentru stratificarea de sens. Este ştiut faptul că mintea caută sensul în toate. Viktor Frankl a pus degetul pe rană: ,,Acel” sens. Corelația finală rezultată de aici – stratificarea conștiinței-Acel sens – devine formula fantasmatică intimă de acţiune a Eului. Reforma minții trebuie să implice atât concupiscența, cât şi stoicismul şi mântuirea
Filosofia cunoaște dialectica – respectiv controversa între teză și antiteză, precum și sinteza lor.
Psihanaliza cunoaște dialectica pulsiunilor. Freud a precizat cu claritate că dualitatea este inerentă pornirilor pulsionale, indiferent cum a ales să numească și să formuleze (inevitabil secundar!) aceste porniri.
Psihologia cunoaște disonanța cognitiv-afectivă – pe care am putea-o defini ca acel declanșator psihologic, acel disconfort din care se naște cultura, care va forța apariția unei tranșări sau sinteze.
Fără acest efort al spiritului care definește cultura, cădem în disoluție – încarnată de conceptul contemporan de disociere – practic este o destructurare traumatică.
Lectura volumului lui Alin Leș este o terapie în sine și o reconfortantă confirmare a unei gândiri vii și impregnate de cultură, un îndemn la luciditate și creativitate, la curajul controversei, opusă la rândul ei unei lumi amenințătoare a meme-urilor. Sunt încurajatoare și vii, pline de sensuri și sarcasme contemporane gândurile lui Alin Leș în contextul zilelor noastre ale banalizării catastrofelor.
Sunt obosit, frânt, dar constatator de nedreptatea Marelui Cain. Cain este, de regulă, legiferatorul care, tot de regulă, te refuză. Cain este Refuzatorul, demonul uzual care ne poartă de grijă prin procrastinare. Cine rezistă în acest abis impus, acela va trece puntea.
În stilul marilor gânditori, cele mai scurte fragmente conțin cele mai vii intuiții: Voinţa şi raţiunea în luptă cu inconştientul, nu? iată una dintre cele mai percutante incursiuni pe care rațiunea și le poate permite în natura procesului inconștient.
Gândim corporatist și acționăm rural.
Cum trece razant pe lângă noi duhul păcii…
Frica proiectivă, cel mai crud duşman în vremuri de pace
Vrem integritate mai mult decat indivizi integri
În mine dospeşte porunca.
Război şi repugnă.
Momentul de raționalitate care încheie acest volum prilejuiește unul dintre cele mai neliniștitoare fragmente, care ar trebui să ne facă să regândim realitatea, dar este o perspectivă la care puțini dintre noi au acees – în schimb multe dintre noi se confruntă cu lipsa ei, respectiv cu automatizare gândirii despre pedeapsă:
Regândirea pedepselor în infracțiunile sexuale e o temă mereu actuală. N-ai cum să excluzi corelația între lipsa educației sexuale ştiințifice / criminologice / spirituale și recidivele. Modalitatea de raportare la agresorul sexual trebuie schimbată printr-o onestă recalculare a principiilor care stau la baza pedepsei. Aversiunea şi ura politică, din păcate, ne afundă în aversiunea şi ura față de semen, implicit a agresivității sexuale. Întrebarea majoră rămâne: ce punem în locul închisorii (Lafleur, 2022)?
