Plasturii împotriva durerilor menstruale de la BARZA, soluția rapidă și eficientă pentru ameliorarea disconfortului
Începând din adolescență și până la menopauză, femeile se confruntă lunar cu menstruația, un proces natural, dar uneori inconfortabil. Dacă în unele cazuri aceasta se desfășoară fără neplăceri, în altele, durerea provocată de crampe și disconfortul menstrual pot deveni greu de suportat. Toate acestea afectează rutina zilnică a femeilor, iar unele dintre ele pot avea nevoie chiar și de repaus la pat.
Ca să facă față durerilor din această perioadă, multe femei apelează la medicamente. Recomandat ar fi însă ca acestea să fie evitate, în special de către adolescente, mai cu seamă în primii ani de menstruație. Este însă ușor de spus și cam greu de pus în aplicare atunci când cerințele de zi cu zi te solicită. Programul zilnic și săptămânal al unei femei moderne este plin de solicitări: examene, competiții sportive, preentări, evenimente unde ai nevoie de participare sută la sută, în forma ta cea mai bună, iar tentația de a folosi ceva care să acționeze rapid pentru a te scăpa de durerile menstruale și a te repune în formă este desigur foarte mare.
La orice vârstă analgezicele au o serie de efecte secundare – în plus crează obișnuință și dependență. Cum ciclul menstrual feminim depinde de un complex de factori, este foarte posiobil ca, după ce o periooadă a fost relativ dureros, să devină la un moment dat extrem de lin. Însă obișnuința de a întâmpina orice apropiere a ciclului cu un aport prestabilit de analgezice pur și simplu ne va împiedica să observăm această dinamică – astfel că putem ajunge în situația de a bombarda organismul cu medicamente care de fapt sunt inutile.
Pe lângă medicamente, unele femei folosesc și metode tradiționale precum aplicarea de buiote cu apă fierbinte sau alte surse de căldură, consumul de ceaiuri fierbinți din plante medicinale sau masajul zonei abdominale cu uleiuri esențiale în încercarea de a ameliora crampele menstruale. Însă, nu toate se dovedesc a fi eficiente sau ușor de folosit în orice moment al zilei. Orice femeie știe cât este de greu să ameliorezi durerile din această perioadă și cât este de important să te poți baza pe un produs în orice moment al zilei sau al nopții.
Tocmai de aceea, plasturii împotriva durerilor menstruale de la Barza sunt soluția perfectă pentru această perioadă a lunii! Ei sunt special concepuți pentru a ameliora crampele menstruale, în mod natural, cu ajutorul cărbunelui activ și pot fi purtați timp de 12 ore.
Cărbunele activ generează căldură terapeutică și ameliorează, timp de până la 12 ore, durerile menstruale asociate sau nu cu durerile de spate. Astfel, căldura rezultată relaxează mușchii și reduce spasmul fără a mai fi nevoie să apelezi la medicamente.
Dar cum funcționează acești plasturi? Utilizarea lor este simplă, rapidă și eficientă! Trebuie doar să îndepărtezi folia de pe zona adezivă a produsului și să lipești plasturele pe lenjerie. În aproximativ 30 de minute acesta va atinge temperatura terapeutică, iar durerile vor începe să se amelioreze.
Astfel, plasturii împotriva durerilor menstruale de la BARZA reprezintă o soluție la îndemână, naturală și ușor de folosit atât ziua, cât și noaptea de către toate femeile aflate la menstruație, fie că vorbim de adolescente sau de femei mature pentru a face față cu brio provocărilor din această perioadă a lunii.
Dat fiind că sunt externi, nu acționează hormonal și nu inteferează cu neurtransmițătorii proprii corpului, plasturii cu cărbune activ nu vor interfera în niciun fel nici cu desfășurarea ciclului menstrual, nici cu starea de dispoziție. Deși, întrucâtva inteferează cu dispoziția, dar în modul cel mai fericit, și anume: fără dureri, te vei simți senină și stăpână pe tine, vei avea o stare mai bună și mai pozitivă, vei vedea lumea mai frumoasă și implicit vei fi mult mai eficientă în tot ceea ce faci!
Afla detalii despre produs aici; https://testulbarza.ro/produs/plasturi-impotriva-durerilor-menstruale-barza/
Despre alte produse BARZA am mai scris aici: https://palindrom.eu/tot-ce-ai-vrea-sa-stii-despre-interiorul-corpului-tau/