Oratoriul de Crăciun a fost unul dintre concertele pe care le-am așteptat cu cea mai mare nerăbdare la Sala Radio, în special pentru că-mi imaginam că va fi unul dintre puținele lucruri cu adevărat tipice de Crăciun pe care chiar mi-ar plăcea să le fac anul aceasta. Ca atât de des în ultima vreme, vedeam deja muzica drept un act salutar și perfecțiunea muzicii ca un act de salvare personală și colectivă.
Atmosfera solemnă a catedralelor gotice germane, în care răsună de Crăciun muzică sacră, a fost recreată pentru noi la Sala Radio miercuri, 18 decembrie, când ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO și CORUL ACADEMIC RADIO (pregătit de Ciprian Țuțu) au prezentat una dintre cele mai cunoscute lucrări clasice interpretate în întreaga lume în preajma sărbătorilor de iarnă: Oratoriul de Crăciun de Bach. S
ub bagheta dirijorului italian David Crescenzi, am ascultat câteva fragmente din lucrarea lui Bach (cantatele 1 – 3 din totalul de șase).
Concertul s-a bucurat de participarea soliștilor vocali Diana Ţugui – soprană, Mihaela Işpan – mezzosoprană, Tony Bardon – tenor și Daniel Pascariu – bas.
Oratoriul este o muzică de rugăciune, de fapt o muzică rugăciune, care povestește niște fapte (fapte biblice, viețile sfinților) și inițial creată pentru a însoți ceremoniile din biserica catolică. Echivalentul ortodox ar fi muzica liturgică – în ortodoxie însă muzica liturgică este strict codificată și integrată ritualului, anumite piese muzicale sunt tradițional legate de anumite momente ale slujbei etc. În Biserica Catolică oratoriile pot fi scrise de compozitori laici – exact ca în cazul Oratoriului de Crăciun compus de Bach în 1734.
Evident, pe acest model au fost compuse și oratorii laice, cu motive mitologice în special, dar nu numai.
Ca istorie muzicală ce povestește ceva, oratoriul cuprinde muzică și text narativ în general, câteodată și părți destul de lungi de recitativ, coruri, etc.
Oratoriul de Crăciun a fost compus pentru a fi interpretat în cele șase zile de sărbătoare din sezonul de Crăciun 1734/1735. Partitura originală conține indicații și cu privire la când să fie interpretată fiecare parte. A fost compusă pentru a fi interpretată în cele două biserici importante din Leipzig: Biserica Sfântul Toma și Biserica Sfântul Nicolae.
Despre Oratoriul de Crăciun de Bach avem ocazia să citim pe wikipedia că ar fi o parodie, ceea ce pe mulți îi va pune pe gânduri, pentru că s-a încetățenit ideea că parodia este reluarea în cheie satirică a unui material deja existent.
Totuși, în sens strict, parodia nu se definește prin elementul satiric, ci prin reluarea unui material mai vechi. În acest sens tehnic, oratoriul de Crăciun al lui Bach este chiar o parodie, deoarece folosește compoziții mai vechi pe care geniul lui Bach le reordonează și mai ales le unifică. S-ar zice că este o întreprindere de eficiență și sustenabilitate în stil contemporan, dar nu este numai asta. De fapt, în lumea barocă a lui Bach rareori putea fi vorba numai despre asta.
Ascultând corul, la un moment dat în seara de miercuri am avut impresia că aud o parte din Matheus Passion, o bucată pe care o știu aproape pe dinafară și care m-a impresionat adânc cam de când mă știu. Ulterior am aflat că nu mă înșelam deloc, că acest Oratoriu a fost compus după Matheus Passion și încorporează cu adevărat fragmente din această lucrare despre patimile lui Iisus.
Dar oare nu încorporează Nașterea lui Iisus tot ce va fi ulterior destinul Lui în toate lumile? Dincolo de ceea ce povestesc vocile, de evangheliile repovestite, geniul lui Bach a făcut să auzim în acest anunț triumfător al Nașterii Mântuitorului tot ceea ce va urma, pentru Iisus omul și Iisus Dumnezeu.
Această lungă lucrare, care număra 6 părți, acoperind 6 zile de liturghie în perioada Crăciunului, fiecare parte cu teme diferite legate de episodul evanghelic al zilei respective, a rămas nemaicântată vreo sută de ani, apoi a fost reluată.
Miercuri seară, după vreo 290 de ani, urechile noastre laice o redescopereau, impecabil interpretată, și erau uimite de perfecțiune.
Am redescoperit paradigma barocului in care fiecare muzician are vocea sa distinctă și poate fi solist, am deslușit polifoniile savante.
Cu uimirea spiritului atașată, urechile noastre laice se instalau spontan în acea detașare și pluture care trebuie să fi caracterizat starea optimă de receptivitate sacră. Detasare maxima și plutire.
Dincolo de uman, era aproape audibil procesul prin care muzica angajeaza spiritul si-l reveleaza tuturor.
Nu este o muzică făcută să fie liant sentimental între oameni, nu mustește de pasiune, ci se înalță în sublimare și crește ca o punte sacră pe care cu toții înaintam umăr la umăr.
Încă mai aveti timp sa prindeti ultimele concerte din aceasta stagiune: https://palindrom.eu/5-concerte-extraordinare-de-craciun-la-sala-radio/
Intrî pe noul site al Sălii Radio pentru a alege concerte din stagiunea viitoare: https://salaradio.ro/
