Miercuri, 20 martie 2024, ne-am reintalnit cu Mozart. Concertul oferit de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO dirijată de Gabriel Bebeșelea a prezentat publicului de la Sala Radio un program 100% Mozart, care a inceput cu uvertura celebrei opere Don Giovanni și a continuat cu magnificul Concert nr. 2 pentru vioară și orchestră – și nu orice vioară, ci faimosul Stradivarius Elder-Voicu la care cântă Alexandru Tomescu. 
Sau ar fi oare mai corect să spun că această vioară a devenit una cu celebrul Alexandru Tomescu? Oricum, exact așa s-a auzit, cea mai frumoasă vioară din lume, cu capacitatea de a ne transpune instant in cea mai pură muzică a sferelor – cine nu crede, este invitat să meargă la următorul concert unde va cânta Alexandru Tomescu prin Stradivariusul lui – așa cum sabia este prelungirea minții samuraiului, exact la fel o vioară maiastra fuzionează cu spiritul celui care știe să fuzioneze cu muzica, prin ea. Inca o dată, cine nu crede,este invitat să se convingă la următorul concert – care de altfel va fi la Sala Radio pe 12 aprilie.
După vraja viorii evident că nu putea urma decât o pauză, pentru ca apoi concertul să continue in partea a doua cu celebra Simfonie mozartiană nr. 38 – Praga, a cărei premieră absolută a avut loc în 1787, în capitala cehă, cu ocazia primei vizite făcute în oraș de Amadeus.
A fost o demonstrație in trei părți a unei idei care mi s-a insurubat undeva in colțul spiritului contemplator de la inceputul concertului și nu a mai plecat de acolo: Mozart e infinit! Am găsit ulterior și demonstrația scrisă de un cunoscător al notelor muzicale, demonstrație conform căreia cu adevărat Mozart e infinit – și, surprinzător sau nu, se referă exact la Simfonia Praga, scrisă de un Mozart de 30 de ani care devenea din ce mai conștient de forța geniului său, care trecuse de mult dincolo de tot ceea ce se putea numi vreodată virtuozitate și privea in față spiritualitatea și, dincolo de ea, creația mare. Infinitul. Scrie Tom Service in The Guardian (acum vreo 10 ani!):
„Această mișcare de deschidere, mai presus de toate allegro-ul său principal, este fenomenul cel mai fascinant din Praga. Are de-a face cu o combinație intre structura sa, a dimensiunea și a complexitatea sa contrapunctică. Aceasta este cea mai lungă mișcare simfonică unică din secolul al XVIII-lea. …Praga prezintă cea mai mare provocare compozițională a lui Mozart ca simfonist de până acum. Sarcina lui este să dea coerență acestei supraabundențe de invenție. Și, din fericire, nu prea se descurcă. Ceea ce vreau să spun este că încercând să-și îmblânzească creativitatea dezlănțuită, el creează un tumult de imaginație simfonică care transcende simpla coerență sau comprehensibilitate. În a doua secțiune, orchestra se angajează în cea mai multistratificată textură polifonică pe care simfoniei i s-a cerut până acum să o susțină. Mozart reunește motivele pe care le-a expus până acum în simfonie și le combină într-un creuzet contrapuntic, care este unul dintre cele mai palpitante lucruri pe care le poți auzi într-o orchestră. … Există un motiv pentru care Mozart cere ca a doua jumătate a mișcării să fie repetată – ai nevoie de cel puțin incă o tură pentru a înțelege ceea ce se întâmplă. De fapt, nici intr-o viață întreagă de ascultare nu își va epuiza bogățiile.“
Cam asta despre infinit – acum să vă spun despre oamenii concreți care au făcut infinitul posibil in această seară (multumesc Cristinei Niculescu pentru cea mai completă documentare):
GABRIEL BEBEȘELEA este dirijor principal al Filarmonicii „George Enescu” și director artistic al ansamblului de instrumente de epocă și al festivalului „Musica Ricercata”.
Gabriel Bebeșelea se bucură de o carieră internațională bogată, fiind invitatul unor ansambluri apreciate, precum Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, Konzerthausorchester Berlin, Royal Philharmonic Orchestra, Orchestre National du Capitole de Toulouse, Orchestre Philharmonique de Marseille, Orchestra Simfonică din Barcelona, Orquesta Sinfónica de Castilla y León, Orchestra Simfonică din Singapore, Orchestra Filarmonică Națională a Rusiei etc.
În agenda sa, stagiunea 2023/24 a început cu apariții pe scena Festivalului „Enescu” – alături de „Musica Ricercata” și Lawrence Brownlee – a dirijat apoi „Gurrelieder” de Arnold Schoenberg, a revenit la pupitrul unor ansambluri ca Bochumer Symphoniker, Ulster Orchestra, Orchestra Filarmonicii din Zagreb și Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”, al cărei dirijor principal a fost între 2016 – 2023.
Un remarcabil dirijor de operă, Gabriel Bebeșelea a fost numit dirijor principal al Operei Naționale Române din Iași în 2011, devenind cel mai tânăr dirijor principal din România. În 2015 a fost numit dirijor principal al Operei Naționale Române din Cluj-Napoca.
Gabriel Bebeșelea este cunoscut și pentru faptul că se dedică cercetării și redescoperirii muzicii și este responsabil pentru descoperirea mai multor capodopere muzicale demult uitate sau neglijate. În 2017, pentru a scoate la lumină o astfel de muzică, a fondat ansamblul „Musica Ricercata” – un colectiv artistic internațional dedicat interpretării informate din punct de vedere istoric a muzicii ce se întinde din epoca barocă până în cea modernă, cu accent pe muzica veche.
Împreună cu Rundfunk-Sinfonieorchester Berlin, a înregistrat un CD cu două creații semnate de Enescu: oratoriul redescoperit „Strigoii” și „Pastorale – Fantaisie pour petite orchestre” (ediție îngrijită de Gabriel Bebeșelea).
În 2015, Gabriel Bebeșelea a studiat cu doi dintre cei mai apreciați dirijori din lume: Bernard Haitink la Festivalul de la Lucerna și cu dirijorul Kurt Masur la Festivalul Aurora Classical. Bebeșelea a fost, de asemenea, îndrumat de Alberto Zedda la Festivalul de operă „Rossini” din Pesaro.
În 2011 a primit o bursă constând într-un stagiu la Royal Concertgebouw Orchestra din Amsterdam, unde a avut posibilitatea de a asista la repetițiile și concertele unora dintre cei mai reprezentativi dirijori din prezent: Mariss Jansons, Bernard Haitink, Herbert Blomstedt, Christoph von Dohnanyi, Philippe Herreweghe, David Zinman și Eliahu Inbal.
După o carieră bogată realizată în Europa și în lume, presărată cu succese în săli precum Théâtre des Champs Elysées – Paris, Carnegie Hall – New York sau Metropolitan Arts Centre – Tokio, sub bagheta unor dirijori de renume precum Valery Gergiev, Kurt Masur sau Christoph Eschenbach, ALEXANDRU TOMESCU a revenit în România, unde s-a implicat în organizarea unor turnee naţionale de muzică clasică, realizate exclusiv din fonduri private.
A devenit protagonistul unor evenimente–pilot în lumea muzicală românească: a cântat pe Stradivarius într-o staţie de metrou, pentru a dovedi că există o însemnată receptivitate pentru muzica de calitate; a cântat într-o pădure pentru a milita împotriva exploatării iraţionale a domeniului forestier. A cântat în faţa unei case în ruine, pentru a stopa distrugerea clădirilor aflate în Patrimoniul Naţional. A cântat cu scopul adunării de fonduri pentru Asociaţia Nevăzătorilor din România sau pentru protezarea auditivă a copiilor cu deficienţe de auz. Este printre primii artişti care şi-a făcut o misiune clară din a purta mesajul muzicii clasice în oraşe româneşti în care nu există filarmonici.
Solist al Orchestrelor și Corurilor Radio România, Alexandru Tomescu nu se rezumă doar la a cânta în faţa publicului său, ci cultivă un dialog intens cu acesta, fie de pe scenă, explicând ce cântă, fie prin interviurile pe care le acordă la televiziunile şi radiourile de specialitate şi nu numai. Fie că vocea se aude la Radio România Muzical sau la Radio Guerrilla, fie că vorbele sale sunt tipărite în Dilema Veche sau în revista Viva!, el explică ce înseamnă să fii artist în România secolului XXI, ce surse îi hrănesc inspiraţia.
Angajamentul pe care şi l-a asumat în momentul în care a primit în folosință vioara Stradivarius Elder-Voicu, în 2007, a fost acela de a familiariza un număr cât mai mare de români cu sunetul splendidului instrument, misiune îndeplinită în primul rând prin turneele sale naționale.
