Art Safari inseamnă a cauta mereu comori – exact ca un Indiana Jones, stii in mare ce cauți dar nu ai nici cea mai vaga idee ce bogatii vei găsi – și de cele mai multe ori mi-adepășit așteptărilel
Știam ce caut când am urcat aproape în fugă treptele Palatului Dacia România, în prima zi de iarnă 2023: urma să mă întâlnesc cu cea mai veche cămașă românească, expusă la Art Safari, dar proprietate de Muzeului Țăranului Român: „cămașa de la Brețcu, Trei Scaune”, datată 1798.
Corpul cămășii era din pânză țesută în casă, iar mânecile au fost de voal, material prea fin care s-a distrus în timp, lăsându-ne să admirăm acum doar corpul. Altițele lucrate în stil moldovenesc, cu broderie groasă și cruci stau acum pe umeri ca o adevăratâ armură. Partea din față este ciupagul ardelenesc. O mărturie. Probabil și o mărturie de dragoste, un suflet țesut, așa cum sunt multe cămăși care au pe ele adevărate fire de suflet. O femeie care brodează este imaginea cea mai apropiată pe care o puteam avea prin anul 1798 în Ardeal despre o femeie care meditează, iar pânzele care le captau meditația și care au ajuns acum la noi își emană strălucirea divin și fără pretenții.
Așa se face că aparent micuța ie, cămașa fără mâneci, domină încăperea, la fel cum ar putea-o face de altfel și cămășile de unde provin cele 30 de mostre de țesătură și broderie din colecția Muzeului Național al Țăranului Român, eșantioane străvechi expuse în rame alături.
Iată o sărbătoare națională fin marcată, cu care am rezonat și mă întrebam dacă expoziția Culorile Maramureșului din sălile învecinate va fi o demonstrație de etnografie pictată.
Art Safari ne-a obișnuit deja cu vânătoarea de artiști români mai puțin cunoscuți, dar uimitori atunci când sunt puși în valoare de un ochi priceput. A venit de data asta rândul maramureșeanului Traian Bilțiu-Dăncuș (1899-1975), primul pictor român mare al Maramureșului cu studii la Școala de Arte Frumoase din București. Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul Maramureșean, iar curatori îi sunt Mirela Barz și Prof. Univ. Dr. Ioan Opriș. Operele sale înfățișează mai ales satul și țăranii maramureșeni, surprinși în cele mai diverse ipostaze, pe fundalul peisajului spectaculos, cu ocupațiile lor cotidiene.
De la intrarea în expoziție m-a intrigat chipul rafinat de femeie, în mod evident muza pictorului, care apare în nenumărate ipostaze de-a lungul sălilor dedicate. Iată ceea ce aș numi o fulgurație de geniu a curatorilor, pentru că această figură feminina pare a fi agregatorul principal care scoate culorile maramureșene ale lui Bilțiu-Dăncuș din câmpul larg al „culorilor locale“, se unifică și le transfigurează în artă pură.
Câteodată muza este numită Bluc (in descrierile picturii), alteori nu este numită deloc. Un chip spiritualizat, amintind aproape explicit de grația femeilor lui Brâncuși și mai ales Modigliani. Când imbrăcată în costum țărănesc, când „in civil”, când așezată în biserică, când purtând flori, când stând culcată, convalescentă. O idee despre perfecțiune care se dezvoltă și domină potpuriul pestriț de culori maramureșene, chipuri țărănești pe care nu te poți opri să le apropii de portretele clasice de moți, chiar de imaginile consacrate, cu Horia, Cloșca și Crișan.
În lumea aparent naivă a trăsăturilor groase, perspectivelor imaginare și culorilor aprinse, pe care o avem in fața ochilor și pe care nu ne surprinde să o asociem cu un tuseu etnografic maramureșean, fulgurația acestui chip feminin fin și spiritualizat pare să aducă unitate.
Figura femimină este o sursă garantată de rafinament pentru artist, sfârșind prin a da compozițiilor acea unitate și perspectivă de geniu care face arta să vorbească cu adevărat.
