În palmă avem linia vieții – când mângîiem lemnul știm că de fapt e o bandă Moebius!
Seara zilei Brâncuși (19 februarie 2026) am petrecut-o în plină arhitectură a viului, la vernisajul expoziției Linea Lignea a Irinei Neacșu, artista botanică pe care o cunosc și o admir de ani buni. Și iată cum nu puteam avea o celebrare mai potrivită! A fost despre natură și cultură într-un stil aparent atât de diferit de abstractizarea și esențializarea supreme ale lui Brâncuși: Irina Neacșu desenează direct natura, alcătuiește ierbare desenate. Desenele ei în alb și negru descriu și mângâie concretețea, forța și fragilitatea lumii botanice. Totuși, nu se putea omagiu mai frumos pentru artistul care vedea natura și arta unite în același gest!
Vernisajul a avut loc la Ordinul Arhitecților din România – Filiala București (strada Sf. Constantin, nr. 32, sector 1), cu participarea conf. dr. Adrian Lăcătuș (Universitatea Transilvania Brașov) și conf. dr. habil. Dorina Horătău (UNArte București).
Expoziția se poate vizita în perioada 19 februarie – 2 martie 2026 (luni-joi, 10:00-17:00; vineri, 10:00-14:00), iar intrarea este liberă.

Sala de la mezaninul Ordinului Arhitecților București este populată de portrete vegetale, de reflecții grafice asupra destinului lemnului lucrat tradițional și de o instalație pe cât de simplă pe atât de bogată în semnificații.
Irina Neascu este arhitectă – la un moment dat a decis să trăiască în strâns contact cu natura transilvană și să studieze cea mai complexă arhitectură cunoscută: arhitectura viului.
Schițele ei s-au dezvoltat de-a lungul anilor: prin tuse fine, aproape insesizabile, ele au ieșit din ierbarul naturalist pentru a deveni adevărate reflecții asupra statutului viului în lumea oamenilor. Așa s-au născut desenele care combină portrete de plante cu chipul stilizat al acestora din reprezentările de pe textile – sau din alte utilități care se dau acestor plante, și mai ales lemnului.
Intrând în lumea oamenilor, copacii și lemnul lor se molipsesc de destin uman, dar în același timp molipsesc umanul de destinul lor cosmic. Este ceea ce vedem în atât de simpla, dar miraculoasa instalație din centrul expoziției. Uneltele din lemn cu poezia lor expusă obsolescenței și trupul lor inevitabil expus putreziciunii desenează în lumină, chiar la picioarele oamenilor adunați să vadă expoziția, configurația constelației de unde au venit.

Un memento între cer și pământ, instalația ne arată că aici suntem toți un circuit și o trecere – iar prezența inelului desenat nu e deloc întâmplătoare.
Sunt intuiții și reflecții esențiale ale unei artiste care s-a lăsat transformată de intimitatea cu natura. Asta nu înseamnă că ea lucrează mereu „după natură” ci că asimilează spiritul naturii pentru ca apoi să poată să îl transpună apoi oriunde.
Veniți deci până pe 2 martie la OAR București să vedeți această uimitoare legitimare a artistului ca om care se integrează și ne integrează circuitului natural.
Trăim în ritmul lumii numai dacă ne recunoaștem ca parte din ea – de aici pot spune că #vaurma
Irina Neacșu este artistă și cercetătoare/autoare în istoria artei, domeniu în care urmărește teme legate de peisaj cultural, estetică ecologică, Antropocen și intersecții istorice dintre natură și cultură. Irina a fost bursieră Fulbright în 2024-2025 în cadrul Departamentului de Istoria Artei de la Universitatea Yale, iar în 2025-2026 este bursieră Bonte la Muzeul Național de Artă al României (MNAR).
Este autoarea cărții „Flori transilvane. Intersecții istorice între natură și cultură pe teritoriul Transilvaniei” (Editura Litera, 2024), care conține o prefață de dr. John Akeroyd, colaborator al Casei Regale a Marii Britanii.
Expusă la intrarea în sala de la OAR se află chiar această carte – iar unul dintre capitole se numește chiar Natura ca artă.
Da, natura este artă, iar actul de creație artistică ne poate apropia de cealaltă jumătate a lumii, din care undeva-candva ne-am decis să ne retragem/abstragem.
Activitatea Irinei Neacșu poate fi urmărită pe site-ul irinaneacsu.com, pe Facebook și Instagram.
Mai multe detalii despre expoziție găsiți aici: https://palindrom.eu/vernisajul-expozitiei-linea-lignea-irina-neacsu/













