Noh este forma străveche de teatru japonez intrată din 2008 în Patrimoniul UNESCO. Este respectat dar considerat exotic de europeni și chiar de unii japonezi. Când teatrul Noh vine la Ateneu, este o ocazie poate unică în viață, așa că nu aveam cum rata momentul. De la primele câteva secunde am fost fericită că sunt acolo și fericită să văd că Teatrul cu T mare trăiește!
Teatrul cu T mare trăiește! El locuiește la Osaka, și se numește Yamamoto Noh Theater.
Cel puțin așa am putut constata aseară într-un spectacol care a răsunat, a oglindit și a schimbat realități. A purificat emoții, a înfiorat și a spălat ființele umane cu sunet.
Când se vorbește îndeobște în mediiile cultivate occidentale despre teatrul Noh aflăm despre măști, gesturi lente, ritual, forme subtile de elitism. Dar aceștia sunt doar gardienii care stau la poarta Legii care așteaptă să fie înțeleasă.
Aseară am „văzut” cu tot corpul altceva. Am văzut cum în teatrul Noh principalul actor și principalul personaj este timpul. Care se măsoară în salturi, de la secunde la secole. Este timpul intern al omului, este timpul zeului, este timpul în adevăratul sens al cuvântului.
În teatrul Noh timpul este actorul nevăzut, figurat la intersecția între vocile actorilor, mișcarea actorilor și corul antic al muzicienilor.
Muzica din teatrul Noh cutremură și schimbă realități, tobele și fluierele îți dau fiori. Ele descriu timpul, dar, mai mult decât atât, te angajează fizic. În ultimii ani a apărut și la noi arta vindecării cu sunet, o tradiție milenară (cu siguranță vindecări cu sunet au apărut pretutindeni unde oamenii au putut constata efectele ecoului – majoritatea acestor tradiții însă au dispărut pe parcurs). La noi, în spațiul și ethosul occidental adică, tradiția vindecării cu sunet a fost revitalizată în ultima sută de ani via Orient (India, tantra).
Sunetele din Noh lucrează pe același principiu al influenței vibrațiilor asupra corpului rezonator. Teatrul Noh nu vizează însă ceea ce noi am numi vindecare, ci mai degrabă ceva apropiat de ceea ce întemeietorii acestei forme de teatru (zen budiști) numeau iluminare.
Aceasta pentru că Noh nu e nici entertainment nici medicine, ci este metafizică și spiritualitate. Aici nimic nu se oprește la omenesc ci merge mereu dincolo de el – aceasta este numai una dintre menirile măștii în Noh.
Preocuparea pentru sunet este de mare importanță în teatrul Noh – la Osaka, în sala Teatrului Yamamoto, scena centrală din lemn stă pe 12 picioare de lemn îngropate în 12 vase înalte din metal care asigură ecoul necesar – pe scurt, stă pe 12 gonguri circulare 3 D.
În vreme ce timpul este marcat de repere prin sunetele Noh – produse de instrumente, dar și de vocile care povestesc – cântă într-un mod care seamănă frapant cu psalmodia din biserica ortodoxă – timpul este desenat pe scenă prin dansul actorilor.
„Dansul” la care mă refer include întreg modul lor de a se mișca, de la deplasare la gesturile cu mâinile și cu evantaiul. În piesele de aseară devenea vizibil cum trecerea – perceptibilă doar ca o sclipire – de la o față la alta a evantaiului schimbă lumi. Sub ochii noștri evantaiul actorului acționa ca o oglindă care separă o realitate de alta, un tărâm de altul.
Costumele din Noh sunt făcute să fie „dansate” și structura lor volumetrică, plierea lor, expusă prin una sau alta din mișcările actorilor face dintr-o dată vizibilă o altă realitate, ascunsă în pliurile primeia. În Noh vezi efectiv cum ideile prind viață, cu o claritate și o finețe inegalabile.
În felul acesta am putut urmări două spectacole fără să pricep japoneza, fără să văd subtitrările și mai ales fără să-mi pese câtuși de puțin de asta și fără să fi avut senzația că pierd ceva. Esența acestui teatru este transformarea și pe aceea o simțeam întâmplându-se, cu toată ființa. Într-un fel sau altul fiecare din spectatorii din sala plină-ochi a Ateneului a simțit asta – de acolo, din spate am putut observa cu atenția periferică telefoanele înghețând în timp ce filmau. Practic nimeni nu mișca, urmărind o narațiune din care unii înțelegeau rațional vreo 10%, alții deloc. Cu toate astea narațiunea era vie și toți participam la ea.
Efect pe care l-am mai întâlnit numai în seara în care viziunea mea despre teatru s-a schimbat radical: seara din 1990 când am văzut Tragedia Antică montată de Andrei Șerban la Teatrul Național. Atunci, ca și acum, am avut sentimentul entuziasmant că teatrul trăiește!
Acum, demonstrația acestui fapt a venit și din compoziția spectacolului, care a cuprins o piesă clasică din repertoriul Noh, ‘Tsunemasa’ (actul 2), și una foarte contemporană, ‘Jiai – Călătoria unui suflet’, scrisă chiar de Yamamoto Norishige și jucată în același fel, cu aceeași putere de a impresiona profund.
Inovația integrată – intervenția sopranei care a cântat în italiană cu gratia unui spirit al apei – a lăsat publicul mut și definitiv impresionat. Spun „impresionat” pentru că este termenul cel mai apropiat de impactul pe care l-a avut acest performance. Totuși acest impact trece de nivelul impresiei afective și se duce adânc în corp, la nivelul unde avem de-a face cu fine schimbări cuantice ale realității. Un fel de exerciții de iluminare sau exerciții pentru zen – deși, dacă sunt formulate așa, mintea noastră occidentală deja a încetat să le perceapă că atare.
Am ieșit în foaier, unde erau expuse costume, accesorii și imagini din teatrul japonez din colecția George Banu. O frumusețe nespusă. Văzută după spectacol, expoziția îți atrage atenția asupra faptului că Noh este arta de a cuprinde timpul și transformarea, artă încarnată în ființa artistului care va îmbrăca acest kimono desfășurat și va mișca infinitezimal acest evantai poleit cu aur ca oglinda. Kimonoul și evantaiul sunt doar drepți gardieni ai artei sale.
Onorez deci devotamentul celor care au păstrat, au transmis și au îmbogățit această artă, din profunzimea timpului până la noi. Recunoștință pentru desăvârșiții artiști ai Teatrului Noh Yamamoto din Osaka!
Aflați mai multe despre acest performance din 30 iunie 2025 aici: https://agerpres.ro/cultura-media/2025/06/04/teatru-noh-la-ateneul-roman-pe-30-iunie–1456131
Despre teatrul Noh Yamamoto din Osaka aflați chiar de pe site-ul acestuia: https://www.noh-theater.com/
Click here for the English version of this article: https://palindrom.eu/in-noh-the-main-character-is-time/
