Film în Sat, festival de artă în mediul rural revine la Cernătești, Dolj, între 5 – 7 iulie
Celebrul Taraf de Caliu, printre muzicienii care vor urca pe scena Film în Sat
Timp de trei zile, între 5 și 7 iulie, comuna Cernăteşti din Dolj va fi gazda celui mai mare eveniment cultural din mediul rural – “Film în Sat”. Festivalul de artă revine pentru al doilea an consecutiv la Cernătești, pe Stadionul Cernătești, și va aduce publicului proiecții de filme românești și întâlniri cu echipele acestora, concerte, spectacole de teatru și ateliere de creație, toate cu acces gratuit.
„Încă mai avem de anunțat localități și date în care plănuim să ducem arta și cultura la sat – cert e că, dacă în ultimii doi ani am organizat 6 festivaluri în țară, anul acesta vor fi mai multe.
Încercăm, eu și colegii mei, ca an de an să aducem activități cât mai multe și mai variate, din cât mai multe domeniii culturale și creative, comunităților în care merge Film în Sat, căci arta și cultura ne ajută să ne dobândim o identitate și un sistem de valori, să creștem frumos și echilibrat.”, povestește Cuzin Toma, inițiatorul festivalului.
Printre muzicienii care vor urca pe scena Film în Sat de la Cernătești se numără celebrul Taraf de Caliu, membrii fondatori ai Taraf de Haidouks. Din 1991, anul când muzica lor a început să cucerească Europa de Vest, până în prezent, muzicienii din Clejani au concertat pe aproape toate continentele lumii, în metropole precum Tokyo, Singapore, Paris, New York, Los Angeles, Istanbul sau Londra.
Muzicienii din Taraf de Caliu sunt ultima generație de lăutari care duc mai departe această muzică tradițională din sudul României, ce i-a făcut unul dintre cele mai apreciate gipsy bands din lume. Printre fanii lor declarați se numără Yehudi Menuhin, Kronos Quartet (cu care au cântat și înregistrat), actorul Johnny Depp (alături de care au apărut în filmul „The Man Who Cried”) sau Yohji Yamamoto, renumitul designer de modă. În anul 2002, muzicienii au primit premiul BBC World Music pentru cel mai bun grup din Europa și Orientul Mijlociu.
Unul dintre filmele de lungmetraj care vor putea fi văzute la Cernătești este comedia „Visul”, în regia lui Cătălin Saizescu iar programul va fi completat și de o selecție de scurtmetraje românești. Film în Sat, pe lângă filme, concerte, un spectacol de teatru de la Teatrul Mic din București, petreceri cu DJ și ateliere creative, mai oferă participanților de la Cernătești oportunitatea de a întâlni actori și regizori din echipele filmelor de lungmetraj și scurtmetraj din program, care vor participa la sesiuni de întrebări și răspunsuri și la întâlniri cu publicul, artiști plastici și muzicieni și contribuie la dezvoltarea creativității tinerilor și adulților din mediul rural prin artă.
Programul complet al evenimentelor de la Rășinari va fi disponibil în curând pe https://filminsat.ro/.
După succesul înregistrat de prima ediție, care a avut loc la Peștișani (Gorj) și Dolhasca (Suceava) în 2022, la care au participat peste 7000 de persoane, Film în Sat a revenit în 2023 cu 4 ediții, la Islaz (Teleorman), Cernătești (Dolj), Peștișani (Gorj) și Murighiol (Tulcea), aducând filmul și alte forme ale artei în fața unui public de peste 15.000 de persoane.
Evenimentele organizate sub conceptul „Film în sat” au pus 6 localități rurale pe harta turistic-culturală a României, iar comuna Peștișani, începând cu cea de-a doua ediție a festivalului, a fost declarată stațiune turistică.
Proiectul, organizat de Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”, își propune să aducă mai aproape de sufletul omului filmele românești, atât de apreciate la marile festivaluri internaționale, dar atât de rar văzute de publicul larg din țara noastră.
Ne puteți urmări pe Facebook, Instagram și YouTube.
Organizator: Asociația Culturală „CUZIN TOMA – Dacă eu pot, poți și tu”
Finanțator: Consiliul Județean Dolj.
Cu sprijinul: Primăria Cernătești, Consiliul Local Cernătești.
Sponsori: Frame Film, Meva Concept, Voila Ballroom, Ramada Craiova.
Văzut de: Radio Guerrilla.
Parteneri media: AARC – All About Romanian Cinema, Bookhub, Cărturești, Cinefan, filme-carti.ro, Happening, IQads, Liternet, MovieNews, Observator Cultural, Răsfoiala, Revista BIZ, Revista Film, Revista Golan, Scena9, Spotmedia, The Institute, Ziarul Metropolis, Zile și Nopți.