Cum altfel decât printr-o întâlnire? Cu Monika Puiu, la Wayra Astrae, tot ce știam despre astrologie s-a transformat într-o cunoaștere vie și o trăire de fiecare zi
Un concurs de împrejurări și persoane providențiale m-a condus la Wayra Astrae, într-o zi toridă de vară. Am cunoscut-o pe Monika Puiu, am stat de vorbă, mi-a povestit despre drumul ei, despre astrologie și șamanism. Așa am ajuns să-mi facă „astrograma“ și aici scena s-a transfigurat cu totul și am căpătat o cu totul altă privire asupra a ceea ce se numește îndeobște „astrologie“.
Din câte știam eu până atunci „astrograma“ era o schemă abstractă pe care se lipeau niște explicații standard – și din experiență știam că rareori aveam impresia că aceste lucruri au vreo legătură cu mine. Drept este că astrologia avea la mine un conglomerat de bile negre, adunate de pe vremea când eu eram copil și ceea ce se știa la noi despre asta era extrem de rudimentar. Mă întreba câte o doamnă: ce zodie ești? Rac, spuneam, că așa aflasem. Și eram întâmpinată cu un soi de „aaa“ parțial compătimitor, parțial plin de dezamăgire… Deci din punct de vedere astrologic eran un fel de dezastru, ceea ce parțial mă și înspăimânta.
În adolescență făcusem cunoștință cu niște „horoscoape“, apoi cu filosofia lui Platon, Plotin și renascentiștilor, de unde am tras concluzia că astrologia este o știință nobilă și profundă în principiile ei de bază, dar felul în care se practică acum lasă foarte mult de dorit. Și mă întrebam cumva dacă se mai poate practica azi și altfel.
Ei bine, răspunsul se afla chiar în fața mea: „astrograma“ pe care mi-o pregătise Monika era un teatru astrol în care am intrat amândouă. Metoda era experiența, uneltele eram chiar noi, cu gradul de percepție și intuiție la care ajunsesem, ea cu priceperea șamanică, eu cu o imensă curiozitate.
Așa am aflat ce înseamnă astrologie experiențială – care nu e nicidecum o știință moartă și așezată în anumite cadre, ci se desfășoară în timpul real în care se desfășoară și viața noastră, ca un șir de intuiții și revelații, care nu are sfârșit nici în ceea ce se numește „trecut“ și nici în ceea ce se numește „viitor“ deoarece propriu-zis este cuantică.
Apoi Monika a deschis seria workshopurilor de astrologie experiențială, desfășurate lunar în grup, în care astrogramele erau dedicate unei persoane, dar erau realizate cu ajutorul mai multora care jucau rolurile planetelor.
Una dintre primele întrebări pe care mi le-am pus atunci când am aflat despre modul în care se desfășoară workshopul de astrologie experiențială a fost chiar asta: am jucat multe roluri în viață, dar cum o să impersonez eu o planetă???? Mai ales dacă nu știu atât de multe despre ea sau dacă nbatura ei mi se pare departe de ceea ce aș putea prezentifica eu. Atunci am realizat că exact aceasta este miza: să las deschise porțile percepției pentru a auzi ceea ce are să-mi spună această entitate pe care astrologia o numește „planetă“ și apoi să redau fără judecată exact acest mesaj. Complet. Aceasta mi s-a părut provocarea cea mare și spre ea m-am dus cu mare curiozitate.
Rolurile se trag la sorți dintr-un coș, dar, așa cum voi povesti în continuare, de fapt nimic nu este întămplător. Dacă aș spune „planetele te aleg“ ar fi numai pentru dramatismul expresiei. De fapt se creează o configurație cuantică unică, în care noi cei din grup și ceea ce se numește „planete“ acționăm sinergic. Sensul acestei alegeri ți se poate revela imediat, chiar în timpul sesiunii, sau cu mult mai târziu.
Cu cât fiecare dintre noi putem percepe mai autentic (deci mai curând fizic, fără influențele a ceea ce credem că „știm“ dinainte despre planete și astrologie) și cu cât putem percepe mai mult și mai diferențiat, cu atât mai mult înaintează inclusiv cunoașterea grupului.
Astrologia experiențială este o metodă creată de regretata Judy Hall și dezvoltată în prezent de Monika Puiu, care aduce în ecuație simțirea, concretă și extinsă cât mai departe dincolo de simțuri, care presupune experimentarea directă a configurației influențelor din Univers care acționează asupra noastră la un moment dat.
Nu este o inovație de stil, ci este un mod fundamental diferit de a înțelege și de a percepe. În loc să consemneze niște semnificații ale configurațiilor astrale în funcție de diverse tradiții astrologice mai mult sau mai puțin înțelese și integrate, așa cum a făcut ceea ce azi se cheamă astrologia clasică, astrologia experiențială caută să folosească în egală măsură tradiția și semnificațiile actuale, trăite. Semnificațiile astrologice nu există sau nu au nevoie să fie consemnate ca atare, ci avem de lucrat numai cu semnificațiile pentru cineva și enunțate de cineva, în acest moment. Astfel ea integrează punctul de vedere cuantic, care de altfel nu pare să fi fost deloc străin nici astrologilor din vechime – astfel se explică multitudinea de versiuni prin care se exprimă și se interpretează raporturile astrale în tradiție.
Pe scurt, astrograma experiențială își propune să „stea de vorbă“ cu astrele pentru a găsi nu neapărat ceea ce se cheamă o „interpretare“ a configurației astrale a unei persoane, ci felul în care această persoană se va poziționa față de destinul ei în momentul prezent.
De multe ori sensul acestui mesaj de la astre îți apare chiar în cotidian, cu mult după ce sesiunea propriu zisă s-a terminat. Cum? În sensul amintirii și corectării unei secvențe definitorii din dezvoltarea ta psihologică. La început vin amintirile mai recente și mai prelucrate de conștiință, care se traduc prin amintirea unei situații față de care există deja răspuns și înțelegere, apoi vin amintirile străvechi, care apar în calitate de amintire a unei stări, senzații, fără cuvinte, foarte familiară și foarte infantilă. Majoritatea entităților psihologice pe care le numim „amintiri“ ne apar ca un „spectacol“ care se desfășoară în afara noastră și unde participăm mai curând ca observatori sau chiar ca o descriere sau discurs care se adresează conștiinței. Acestea sunt susceptibile să fie constructe secundare, la care participă copios conștiința, cu cortegiul ei de judecăți, considerente, ierarhizări obținute din surse diverse, masiv influențate social. În schimb, când, fără nicio legătură cu preocupările și activitățile noastre cotidiene și actuale asupra cărora ne aplecăm, dar nu ne concentrăm cu obstinație, avem niște flashuri eluzive cu senzații care ne transpun direct în stare noastră de copil, atunci putem fi aproape siguri că am accesat exact starea de atunci – starea de copil.
„Teatrul astrologic“ care se petrece într-o sesiune de workshop poate aduce aminte de psihodramă și de constelațiile familiale, dar faptul că rolurile nu reprezintă persoane puternice din istoria personală, ci planete, adaugă dimensiunea transcendentă necesară pentru a nu cădea pradă sentimentalismelor și poveștilor strict personale. Ideea de „rol planetar“ este subliniată de accesoriile pe care le îmbrăcăm atunci când impersonăm planeta – exact ca actorii care îmbracă un costum de personaj atunci când urcă pe scenă.
Este o experiență copleșitoare și hipercomplexă pe care nu o poți realiza singur/ă din cauza multiplelor interferențe și frâne pe care le-am dobândit, moștenit – sau elaborat singuri din ceea ce am dobândit și moștenit. Avem nevoie deci de intermediari, de șamani și de ajutoarele lor – ajutoarele sau aliații Monikăi sunt pietrele, cristale pe care ea le-a ales ca să-i vorbească și care s-au legat să vorbească cu ea.
Pentru a integra influențele care i se comunică, referitor la peroana pentru care se face astrograma și care implicit întreabă care îi este destinul și ce posibilități îi sunt deschise, șamanul face apel în primul rând la ceea ce simte și abia în al doilea rând la ceea ce știe. Pe scurt, cel mai bun instrument de cunoaștere este chiar propria persoană, propriul aparat psihic, dar și fizic. Capacitatea de a avea senzații clare, de a le percepe și de a le comunica, devine însuși vehiculul astrogramei. Monika însăși mărturisește că este vorba despre o capacitate care se poate antrena, prin exercițiu, ca orice altă abilitate.
Călătoria percepției începe atunci când te desprizi cu bucurie de căile bătute ale percepției și experienței, când răspunsurile gata făcute nu numai că nu par eligibile, dar ele nici nu mai par răspunsuri. Când nu mai există decăt prospețimea experienței. Când ai înțelepciunea de a nu mai urma ceea ce este previzibil, ceea ce este deja spus în discursul mental fără de sfârșit, ci de a răspunde la mesajul pe care îl primești în momentul de față. Să nu mai ai cum să te obișnuiești cu tine, ci să te privești drept exact ceea ce ești, o frântură cuantică din tot. Să onorezi cu adevărat totul care ești, abținându-te de la obișnuința de a tăia cu maceta din carnea lumii. Să fii îndrăzneț precum vulturul, înțelept și mlădios ca șarpele și blând ca porumbelul.
Nu exaltarea de a privi în lumea mai adâncă a interiorului, nu exaltarea de a fi în lumea asta concretă și senzuală, ci firescul continuității între ele, firescul acțiunii a lua drept baza atât limita cât și nelimitatul, iată lecția pe care am învățat-o și continuăm să o învățăm toate de la Monika. Într-adevăr, ce altceva este șamanismul decât acest chanelling continuu între lumi?
Citește aici mai multe despre workshopurile de astrologie experiențială organizate de Wayra Astrae:
https://wayra-astrae.ro/astrologie-experentiala/fa-un-pas-spre-centrul-vietii-tale/
https://wayra-astrae.ro/astrologie-experentiala/pasi-pe-drumul-perceptiei/
https://wayra-astrae.ro/astrologie-experentiala/astrologie-experientiala-workshop-editia-a-doua/
https://wayra-astrae.ro/astrologie-experentiala/dizlocare-displacement/
https://wayra-astrae.ro/astrologie-experentiala/workshop-astrologie-experientiala-vi-12-martie/
Află aici programul următoarelor evenimente la Wayra Astrae: