La Craiova fusesem în urmă cu ceva timp și mi-am propus să mai vizitez niște muzee, pe îndelete.
Așa că de mult pândeam ocvazia de a ajunge din nou la Craiova și invitația de a o face chiar în iarnă mi s-a părut irezistibilă.
Da, inițial vizam Muzeul de Artă, dar recunosc că m-a tentat să dau o raită și prin Tărgul De Crăciun. Nu sunt mare fan de târguri, dar nici chiar Grinch, iar uneori feeriile stradale îmi mai stârnesc entuziasme.
Craiova a obţinut şi anul acesta locul al doilea în competiţia celor mai frumoase târguri de Crăciun organizată anual de European Best Destinations. Locul întâi a fost obţinut de târgul de Crăciun organizat de Gdansk, la o diferenţă de doar 1.259 de voturi de cel din Craiova.
Anul acesta. Târgul de Crăciun Craiova a obținut peste 91.024 voturi, dintre care peste 80% din afara României. Un salt față de anul trecut, când au fost 60.000 de voturi pentru Craiova, dintre care 48% din afara țării.
Diferența dintre voturile obținute de Craiova și locul 3, Geneva, este foarte mare – 30.000 de voturi, a precizat Lia Olguţa Vasilescu.
Târgul de Crăciun de la Craiova a fost declarat de turişti cel mai frumos iluminat, iar site-ul partener al Comisiei Europene pentru Turism declară Craiova drept orașul cu cel mai mare târg de Crăciun din lume.
Conform European Best Destinations, Târgul de Crăciun Craiova este singurul târg de Crăciun organizat de o municipalitate, din istoria competiției, care a obținut un număr record de voturi – dublu față de Strasbourg.
De asemenea, conform European Best Destinations, partener al Comisiei Europene, călătorii abonați la această platformă ne-au declarat cel mai frumos Târg de Crăciun din Europa.
Iată-mă deci sosită în urbe chiar cu o zi înainte de 1 decembrie, la invitația prietenilor de la Bacolux, care aniversau 30 de ani de lanț hotelier chiar acolo unde lanțul a lui ființă, da, ați ghicit, la Craiova. De fapt la Hanul Craiovița, primul cumpărat și renovat și updatat de familia Băzăvan (citiți mai multe aici: https://palindrom.eu/bacolux-hotels-romania-30-de-ani-de-activitate/).
Am avut bucuria de a fi cazată chiar aici, la Bacolux Craiovița, unde m-am bucurat de o cameră mare și foarte primitoare, foare confortabilă și flatantă. Amenajată cu gust și mai ales cu intenția de a-ți veni în întâmpinare. Mobilierul, oglinzile plasate strategic, baia excelent împărțită, totul îți dădea impresia că viața e ușoară și fericirea accesibilă.
Găsiți detalii și puteți face rezervări aici: https://www.hotelcraiovita.ro/
După seara festivă, în zilele următoare m-am dedat turismului – care mi-a depășit așteptările – și aici mă refer atât la Muzeul de Artă cât și la Târgul de Crăciun.
Dacă tema târgului de Crăciun 2024 a fost Frumoasa și Bestia (vedeți din poze de ce), pentru 2025 primarul Craiovei a anunțat deja tema: Spărgătorul de Nuci. Dacă vă atrage și dacă vă decideți pentru o atare aventură, e musai să vă ocupați de cazare din timp, deoarece hotelurile se ocupă rapid, iar prețurile la apartamentele de închiriat cresc foarte mult în perioada târgului.
Acestea fiind zise, rămâne să vă povestesc despre fabulosul Muzeu de Artă al orașului, amenajat într-unul dintre cele mai frumoase și mai bine întreținute palate din țară: Palatul Mihail. Construit între 1898 și 1907, palatul comandat de Constatin Mihail este opera arhitectului Paul Gottereau, arhitectul Casei Regale și autorul Palatului Fundației Universitare ”Carol I”, al Palatului CEC, al extinderii Palatului Regal ș.a.
Reflectând tendința dominantă a vremii, aceea a unui eclectism ce îmbina cu succes rigoarea academismului francez cu elemente de baroc târziu, planul construcției prezintă multe similarități cu cel al Palatului Cheverny de pe Valea Loarei, recunoscut ca exemplu de echilibru și eleganță arhitectonică.
În 1936, Jean Mihail, ultimul descendent al familiei, moare, lăsând prin testament întreaga sa avere statului român. Și era vorba de o avere impresionantă, având în vedere că, în perioada crizei economice din 1929-1933 el a girat cu ea o parte din imprumuturile contractate de statul român la bănci din străinătate.
La începutul Celui de Al Doilea Război Mondial, când România a adăpostit cu generozitate refugiați polonezi, la palat au fost găzduiți președintele Poloniei, Ignacy Moscicki, împreună cu familia sa și mareșalul Edward Rydz-Śmigly, comandantul-șef al forțelor armate poloneze. Tot aici, în 1940, s-a semnat între România și Bulgaria, Tratatul de la Craiova, privind cedarea Cadrilaterului.
Palatul a fost deschis pentru prima oară publicului între 24 și 31 octombrie 1943, cu prilejul ”Săptămânii Olteniei”, eveniment aflat sub patronajul Fundației Culturale Regale și cu prilejul căruia au fost expuse pentru prima dată la Craiova, câteva dintre operele lui Constantin Brâncuși (Cap de copil, Cap de fată și Sărutul) – pe care le putem vedea și acum aici.
Din 1954, ca urmare a deciziei de înființare a unei colecții de artă, clădirea a fost transferată în patrimoniul Sfatului Popular Orășenesc, devenind sediu al Muzeului de Artă din Craiova.
A fost mutată aici o parte din Pinacoteca ”Alexandru și Aristia Aman, cuprinzând pe lângă bibliotecă, piese de mobilier și tablouri de școală olandeză, flamandă, italiană și franceză din perioada sec. XVII-XiX, pictură și grafică de Theodor Aman, artă decorativă românească și străină.
Patrimoniul acesteia se îmbunătățise în perioada interbelică prin achiziții făcute de primăria orașului și prin donațiile făcute de marile familii boierești din Craiova: Mihail, Romanescu, Cornetti, Glogoveanu, ș.a. Achizițiile au continuat în perioada postbelică și au fost efectuate transferuri de la Muzeul Național de Artă și din fondurile centrale ale statului.
Cele mai valoroase dintre piesele deținute de muzeu sunt șase dintre lucrările titanului artei moderne universale, Constantin Brâncuși: Vitellius, Cap de fată, Cap de copil, Fragment de tors, Domnișoara Pogany și Sărutul.
Atenție, Brâncuși trebuie văzut ca atare – tridimensional și în direct. Este adevărat că el însuși a pus la cale o întreagă mitologie a fotografiei, făcând din operele sale eroine ale celor 1001 de schimbări prin diferite mizanscene. Însă u înțelegi aceste mizanscene și mai ales nu simți în corpul tău întreaga senzoirialitate și senzualitate a formelor dacă nu ai de-a face cu ele și cu luciul lor în lumină care se trnasmite direct organelor tale de simțire celoe mai profunde, și mai ales inimii.
Am putut deci vedea la parter sala Brâncuși, precum și o expoziție temporară care va fi deschisă până la mijloc de februarie: „Chipuri și vederi în opera lui Löwendal”, organizată cu ocazia comemorării a 60 de ani de la moartea artistului George Löwendal (1897-1964).
M-am întâlnit cu niste chipuri care mi-au părut familiare de când lumea. Erau chipuri din expoziția portretelor pictate de George Loewendahl, mare parte fiind chiar țărani bucovineni din Cernautii anilor de dinainte de război. Erau Cernautii de unde străbunicul plecase odinioară cu țoață familia și pe care tata, de vreo 14 ani atunci, mândru absolvent al scolii din sat (din Botosanii de dincoace de Prut) îl cucerise cu patosul cu care declama versuri patriotice.
Doi ani mai târziu tata avea să plece la război, soldat-copil, începându-și anabaza printr-o Românie confuză și pârjolită. Totuși niciodată nu a uitat versurile și de la el le știu mai toți cei care l-au cunoscut. Pictorul Loewendahl va rămâne pe pământurile acestea și le va zugrăvi – și povesti, și înțelege, frumusețea. ˝Visez mai mult decåt pricep; pricep mai mult decât știu; știu mai mult decát pot și pot mai mult decât reușesc˝¨va spune el.
În stilul său, pe care l-aș numi expresionism fotografic și magic în același timp, Lowendal desenează o galerie de portrete umane și de peisaj care conturează clar prezența rădăcinilor nostre în tot ceea ce era pe atunci prezent – și îndrăznec să spun și în ceea ce este acum prezent.
Iată ce ăutem citi în prezentarea expoziției, scrisă de Ruxandra Demetrescu și Cristina Cojocaru:
Viaţa și opera pictorului George Löwendal poate fi citită într-o perspectivă sintetică prin cheia inspirată a seriei fotografice cu autoportrete de expresie, pe care artistul a realizat-o în 1936.
Născut la Sankt-Petersburg într-o familie nobilă, cu vechi rădăcini princiare daneze, ajunge în România după primul război mondial printr-un accident al sorții: va poposi mai întâi la București și se va stabili apoi, pentru mai bine de un deceniu, la Cernăuţi, unde va lucra ca pictor scenograf și director tehnic al nou înfiinţatului Teatru Național.
Modernitatea înnoitoare, cultivată de Löwendal în lumea citadină cernăuţeană din anii interbelici, s-a îmbinat însă cu o vână tradiţionalistă, regăsită odată cu descoperirea unui teritoriu genuin: Bucovina, cu peisajele, mănăstirile și, mai ales, cu ţăranii săi.
Așa cum avea să afirme într-un interviu publicat in revista Facla, in iulie 1935, ,,un Gauguin a trebuit să părăsească Parisul pentru Tahiti, ca să găsească noutăți demne de a rămâne mărturie veacurilor; pe mine o soartă mai fericită m-a aruncat într-o Americă nedescoperită încă de pictorii români: Bucovina. […] Aici au mai rămas așezări de răzeși în care portul de pe vremea lui Ștefan cel Mare se poate găsi nealterat.”
Revelația unui teritoriu neafectat de civilizația modernă industrială și citadină avea să devină o constantă în creaţia lui George Löwendal: vreme de trei decenii el a pictat neobosit chipuri şi vederi din satele bucovinene, iar în însemnările sale târzii el mărturisea: ,,în tablourile mele a fost înfățişată întrega Bucovină; poate nu există un kilometru pătrat, în acest colţ al Românici, în care să nu fi trecut și să nu fi pictat; nu este nici un pisc de munte, nici o mănăstire și nici o regiune, în care să nu fi pictat scene din viaţa țăranilor şi nesfârșitele lor portrete.
Reconstituind biografia lui George Löwendal, putem presupune că a fost nu doar un personaj complex, fascinat de teatru, jucând mai multe roluri, ci și un mare călător. O fotografie datată 15 iulie 1934 surprinde pictând cetatea Hotinului: inveșmântat în costumul tipic de Wanderer (drumet) al epocii, el pare să domine motivul, pe care il privește ,de sus”, de la înălțimea șevaletului său.
In drumețiile care l-au purtat prin toatà tara sa de adoptie, el a descoperit, pe lànga monumente, dramatismul munţilor și văilor abrupte, pe care le-a portretizat cu un suflu aproape eroic, subliniind și aici colţuri nealterate de civilizația modernă. Există, în peisajele montane löwendaliene, o evidentă atenţie pentru detaliul semnificativ, fie că este vorba de Babele sau de Vârful cu Dor, supranumit ,,Paznicul Văii Prahovei”, pe însemnarea de pe spatele tabloului.
Absența figurii umane în peisaj dă nota caracteristică a acestor tablouri, care sunt ,,vederi”, în sensul etimologic al vedutei, de descriere vizuală amănunțită, care face vizibilă privirii o priveliște sau o panoramă.
˝Pentru a putea despica in adânc frumuseţea tipurilor și peisagiilor româneşti se cere o identificare sufletească, fără de care nu poţi părunde misticismul lor. In direcţia aceasta, norocul a fost iarăși de partea mea: sunt rus din naștere, deci cu aceiași bază sufletească ortodoxă-bizantină care poate permite înțelegerea de care-ţi vorbesc. […] Paralela îmi înlesnește afinitatea cea mai perfectă cu specificul românesc […] Iată pentru ce mă străduiesc să eternizez acești tărani, aceste porturi străbune și biserici care dispar.” (Lowendal în revista Facla, 15 iulie 1935)
Expozițiile permanente de artă românească și europeană, precum și faimoasa sală a oglinzilor se află la etaj. Sunt cuprinse cele mai ilustre nume ale picturii și sculpturii românești: Theodor Aman, Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Gheorghe Petrașcu, Theodor Pallady, Eustațiu Stoenescu, Ion Țuculescu, Gheorge Anghel, Dimitrie Paciurea.
Palatul însuși a fost însă marea surpriză a acestei incursiuni iar prezența lui primitoare și unificatoare a dat noblețe întregii experiențe – completată și d eun tur scurt în cadrul Centrului Constantin Brâncuși amenajat în curtea palatului.
Citiți mai multe despre muzeu și expozițiile sale aici: https://muzeuldeartacraiova.ro/ro/
Centrul Constantin Brâncusi este cel mai nou hub cultural al Craiovei, construit după planurile arhitectului Dorin Ştefan.
Beneficiind de fondurile alocate de Consiliul Judeţean, construcția cuprinde două spații: o amenajare subterană, din beton, cu o suprafață de 1.200 de metri pătrați și una supraterană, sub forma unei prisme de sticlă, cu o înălţime de 12 metri, în interiorul căreia se află o construcție ovoidală realizată din lamele suprapuse, al cărei miez conturează silueta inconfundabilă a sculpturii brâncușiene, Măiastra.
Legătura dintre cele două spații este asigurată de un lift care poate transporta vizitatorul în vârful ovoidului.
Craioveanul V. G. Paleolog (1890 – 1979) este considerat primul monograf al lui Brâncuși; el a fost cel care a adus la Craiova o parte din bârnele care alcătuiau atelierul artistului din Paris, intuind, dincolo de semnificația patriotică a gestului, faptul că esența a ceea ce avea de transmis atelierul brâncușian nu stă numai în ceea ce el conține ci și (sau mai ales) în conținător, în configurația spațială creată de Brâncuși, în care fiecare material și element își avea rostul său.
Pentru a oferi o cât mai mare fluiditate circulației, pentru a înălţa pe cât se poate mai sus clădiri cubiste la Montparnasse, pe cheiul Beaugrenelle sau la Défense, la începutul anilor 1970, Parisul s-a văzut din nou bulversat de pasiunea modernizări,
Uşor de imaginat că salvarea unor ateliere vetuste, măcar că vor fi apartinut unor artiști de faimă ai Montparnassului, nu figura nicicum la ordinea zilei.
Cum Muzeul National de Artă Modernă din Centrul Pompidou moștenise deja ,atelierul lui Brâncuși” sau, mai bine spus, inestimabilul său conținut, nicio instanță culturală franceză a epocii nu s-a arătat înduioșată de soarta atelierelor încă în picioare, ce aparținuseră unora dintre corifeii avangardei pariziene.
Câțiva dintre românii nostalgici și-au exprimat totuși îngrijorarea și regretul, neezitând să alerteze prieteni și, in cele din urmă, Ambasada României în Franţa. Ca urmare a remuşcării de a fi ratat, cu ani în urmă, ,,moștenirea Brâncusi?, în mod uimitor, instanţele culturale româneşti şi-au aplecat urechea la apelul vibrant al bătrânului V. G. Paleolog, prieten de o viață al sculptorului și exeget recunoscut al operelor brâncusiene.
Vestigiile, simbolic atât de prețioase, au ajuns la Craiova în luna septembrie 1972, find puse la dispoziția Muzeului de Artă. Entuziasmul ce a însoțit întreaga acțiune s-a văzut însă repede frânat, iar lentoarea administrativă s-a asociat unui număr de neînţelegeri provocate de unii actori ai vieții culturale din epocă.
Proiectul iniţiat de neobositul ,,ostenitor al memoriei lui Brâncuși, V. G. Paleolog, în numele ,, Cercului de studii C. Brâncuși din Craiova”, s-a văzut îngheţat și apoi abandonat.
Noi circumstanţe se oferă astăzi proiectului abandonat de mai bine de cinci decenii. Utilizarea noului spațiu din dotarea Muzeului de Artă Craiova pentru a oferi, în sfârşit, un loc concret grinzilor păstrate ani de-a rândul la fosta Școală de Arte și Meserii loc de primă ucenicie a lui Brâncuși – nu poate fi decât binevenită.
Grație acestui nou cadru şi beneficiind de mijloace de valorizare digitală, o amplă evocare virtuală a ceea ce a reprezentat atelierul parizian al lui Brâncuși se dovedeşte acum posībilă,
Pânăla sfârșitul lui ianuariei în cadrul Centrului Constantin Brâncuși puteți vedea inedita expoziție persoanlă a sculptoriței Alina Aldea, pe nume Visul Fluturelui Negru, care reprezintă un bun teren de antrenament pentru a deprinde percepția cu toate complexitățile artei brâncușiene.
Alina Aldea, un nume de referinţă al sculpturii contemporane româneşti, laureată a Premiului pentru Sculptură pentru 2023, decernat de Uniunea Artiştilor Plastici din România, a gândit o amplă expoziţie personală pentru spaţiul Centrul Constantin Brâncuşi al Muzeului de Artă din Craiova.
Cunoscută pentru instalaţiile sale site specific realizate din materiale organice şi anorganice care iau în stăpânire spaţiul expoziţional, Visul Marelui Fluture Negru cuprinde o serie de instalaţii de mari dimensiuni, realizate în dialog cu spaţiul expoziţional, în perioada 2023 – 2024. Lucrările din cadrul acestui proiect vor fi prezentate în premieră publicului larg.
Proiectul expoziţional Visul Marelui Fluture Negru propus de artista Alina Aldea pentru Sala Brâncuşi a Muzeului de Artă Craiova, continuă preocupările sale, în abordarea ambivalentă a haosului şi ordinii din proiectele artistice de până acum.
Creaţia artistei se construieşte pornind de la cercetările privind „efectul fluturelui” şi teoria haosului. Edward Lorenz, cel care a identificat noţiunea de „efectul fluturelui”, asociază conceptul cu baterea din aripi a unui fluture, care poate avea ca şi consecinţe crearea unui taifun.
Lorenz este de părere că, fără a avea o idee perfectă a condiţiilor iniţiale, predicţiile nu au niciun rost. Fluturele este o reprezentare simbolică a unei cantităţi neglijabile şi/sau necunoscute. Evenimentele mici pot să servească ca un catalizator ,având un impact major asupra condiţiilor iniţiale.
Pornind de la teoria lui Edward Lorenz şi urmărind traiectoria liniilor din desene, artista va creea o instalaţie supradimensionată amplasată în centrul sălii Brâncuşi, intitulată „Visul Marelui Fluture Negru”, ce va creea senzaţia unui sistem regulat şi predictibil, chiar în cadrul unor structuri şi forme, ce pot părea complet întâmplătoare. Fiecare structură şi formă având o relaţie diferită cu noţiunea / conceptul de haos.
Alina Aldea îşi argumentează procesul artistic prin rolul pe care îl atribuie privitorului, activ sau pasiv, pe care îl consideră ca fiind generatorul algoritmului Haos-Ordine. Astfel încât, balanţa dintre haos şi ordine este dată de privitor.
Lucrările Alinei Aldea transmit o mişcare uşor perceptibilă. Iluzia, fluiditatea, energia materiei, imponderabilitatea sunt noţiuni cu care artista se joacă în cadrul experimentului, la care privitorul este invitat să reflecteze. Nu există reţete, moduri clare de interpretare şi citire a lucrărilor; privitorul este cel care decide mental modul în care se raportează la ele.
Atât deocamdată despre ce am putut vedea la Craiova de data aceasta. I-am promis varei mele Nadina, cel mai gentil ghid din câți puteam avea, că desigur va urma!
