Deschide Cartea Umbrelor și privește umbra chipului tău pe carte!
Am visat de vreo 20-30 de ani să scriu o carte polițistă din care cititorul să descopere că ucigașul mult căutat este chiar el (sau fiecare să rămână cu senzația vagă că în carte este vorba despre el). Între timp am senzația că cineva chiar a scris o carte de felul acesta. Autorul este Eugen Ovidiu Chirovici iar cartea este Cartea Umbrelor.
Cartea umbrelor este a treia piesă a Trilogiei memoriei scrisă de Eugen Ovidiu Chirovici (din care mai fac parte Cartea oglinzilor și Cartea secretelor). Enigmele memoriei umane sunt explorate în trilogie de la simplu la complex, de la traumă și labirint la inefabilul depersonalizării. Dacă primele părți ale trilogiei sunt thrillere palpitante, Cartea umbrelor este în același timp thriller palpitant și aventură a minții. Este ficțiunea o umbră a realității sau realitatea este o umbră a ficțiunii?
Personajele sunt prinse într-un joc al realității în care amintirile pot redimensiona prezentul, iar ficțiunea poate schimba percepția întâmplărilor. Iar când la mijloc se află o crimă, adevărul poate fi o dimensiune interpretabilă. După întâlnirea cu un cuplu misterios la o petrecere în Manhattan, Jim Goldman pleacă în Mexic pentru a recupera un manuscris.
Fragmentul nesemnat pe care îl descoperă acolo spune povestea unui scriitor consacrat, Autorul, a cărui soție a fost victima unei crime odioase. Incapabil să continue proiectul la care tocmai lucra, intitulat Cartea umbrelor, Autorul angajează un scriitor surogat care să îl ajute în acest sens. În curând, însă, acesta din urmă ajunge la concluzia că Autorul și-a ucis soția și că noul lui roman este o confesiune inconștientă. Prin urmare, el începe să scrie pe ascuns o altă versiune a Cărții umbrelor, menită a-l demasca pe Autor. Fragmentul descoperit în Mexic se sfârșește în acest punct. Jim decide să completeze manuscrisul cu propria lui versiune, însă în curând realizează că povestea din manuscris pare să aibă un corespondent real și că frontiera dintre ficțiune și realitate este mai neclară decât pare la prima vedere.
Cartea Umbrelor te poartă în abisul propriei minți și te face să te întrebi ce este realitatea consensuală. Am luat în serios această întrebare și am cerut și părerea prietenei mele Dana Verescu, cititoare pasionată de thrillere și polițiste. Danei îi plac toate cărțile cu mistere și misterioase.
Cărțile care îmbină cele două calități, cum se întâmplă de exemplu cu volumele lui Borges sau Umberto Eco, sunt cele m-au transformat și pe care sunt capabilă să le recitesc și să găsesc de fiecare dată noi înțelesuri. Ascunse. Misterioase. Un alt autor al cărui nume îmi scapă spunea, referindu-se la cărțile polițiste (mistere care trebuie rezolvate), că palpitantă este căutarea făptașului, iar soluția deseori dezamăgește. Ei bine, nu întotdeauna. Și aici intervine Eugen Ovidiu Chirovici.
Scriitura Cărții Umbrelor m-a prins de la început. De la Pirandello am aflat despre personajele care-și caută autorul, aici, în Cartea umbrelor, un autor își caută cu înfrigurare Opera. Cititorul își dă seama, prea târziu, că a intrat într-un labirint ce poate fi mortal (pentru personaje) și din care nu poate ieși decât urmărind cu atenție rândurile de semne negre de pe pagina albă, cuvintele. Dar cuvintele nu fac decât să adâncească misterul și umbrele lăsate de ele pe hârtie mai mult învăluie decât dezvăluie.
Chiar din primul capitol, cartea mi-a amintit de tablourile celebre în anumite epoci, în care pictorul, aflat cu spatele la privitor, desenează pe pânză niște personaje care au în spate un tablou, în care un pictor desenează pe pânză niște personaje care au în spate un tablou și tot așa la infinit, amestecând planurile realității (oare care este realitatea?!) cu cele ale ficțiunii. Ficțiune care este singura ce poate justifica și da drept de existență autorului ei.
Nu vreau să fac un rezumat al cărții și nici să explic ce se întâmplă, în parte pentru că mi-a fost greu să înțeleg. Nici nu sunt sigură că am înțeles. Aici rezolvarea misterului nu e deloc dezamăgitoare, ci deschide poarta către o altă enigmă. Aici realitatea și ficțiunea se împletesc într-un cordon strâns, o funie care poate fi fatală cititorului neatent. Sau personajului-autor care simte cum i se destramă realitatea. Care constată că realitatea este creată pe măsură ce un autor (el, altul?) o scrie.
Cine este autorul inițial, pare să ne facă să ne întrebăm Chirovici. Contează, de fapt, având în vedere că putem “fura” manuscrisul și îl putem continua? Oare ne scriem cu adevărat realitatea sau este ea doar o ficțiune al cărei autor va rămâne mereu necunoscut?
Cum amândouă am rămas cu o stare de incitare mentală, entuziasm și vertij existențial, ne-am propus să lăsăm să treacă timp și să recitim amândouă cartea, pentru a avea, ca personajul principal, senzația că știm deja unele lucruri, dar nu știm de unde.
Pentru că omul mereu doar re-creează, chiar și, sau mai ales, atunci când crede că este creator, zice Dana.
Ceea ce probabil va dori să facă fiecare cititor. Deci, citiți, apoii puneți bine cartea în bibliotecă până ce veți găsi Autorul!
