Noul sezon Art Safari a debutat pe 8 martie și urmează a zăbovi în Palatul Dacia-România până cel târziu pe 28 iulie, însă unele din cele 6 expoziții se vor închide mai repede.
Prima va pleca expoziția florală fantezistă numită Grădinile Palatului, pe 14 aprilie. Ca atare, trebuie să vă grăbiți puțin ca să prindeți întregul potpuriu.
În egală măsură se poate spune și că expozițiile nu au legătură între ele îi că ele sunt strâns interconectate. Deși temele lor sunt diferite, toate se raportează la spațiul românesc dintr-o perspectivă istorică și fiecare dintre ele prezintă un răspuns distinct din câte o perspectivă distinctă la o singură întrebare: De ce să colecționezi artă?
Spre deosebire de comanditar și de artist, care au un raport de oarecare necesitate cu opera de artă, colecționarul este un amator care aparent nu are prea mult control asupra a ceea ce alege să păstreze, uneori cu eforturi și sacrificii.Așadar, ce-l mână pe el în luptă? Sau… de ce să colecționezi artă?
Cred că mi-am dat seama cel mai profund de această putere a personalizării extreme a abordării artistice cu multă vreme în urmă, când, la vânătoare de comori de pariziene, pașii m-au dus la Jacquemart-André, o casă plină de bun gust unde te puteai literalmente întâlni cu spiritele celor care o locuiseră și o populaseră cu obiecte de artă.
Nu era neapărat vorba despre decorativ, ci despre tot ceea ce putea modela un spațiu după o formă umană, unitară și detectabilă. Diferența mi s-a părut enormă, după ce văzusem marile muzee care semănau mai degrabă cu niște cufere din comoara lui Ali Baba în care câte o mână curatorială se străduia să facă puțină ordine sub forma unor expoziții temporare.
Cert este că de atunci am rămas cu gustul colecției – optim de surprins în spațiu în și pentru care a fost creată – la noi cel mai apropiat corespondent este Muzeul Zambaccian.
Acest abord personal, decupajul colecționarului este poate cel mai natural raport cu arta pe care il putem imagina, care ne pune in fata unei realitati de baza despre felul in care opera de arta exista ca receptare.
Deci amatori și vânători la Art Safari, luați-vă timp, deoarece sunt șase expoziții în care totul este de explorat. Practic ai senzația vie că nu ai timp să cuprinzi poate aspectele pe care le intrevezi
Iată deci că apare imediat un răspuns simplu la întrebarea inițială: colecționezi exact de asta, ca să ai mereu alături obiectele de artă preferate. Da, este un răspuns bun, dar nu singurul. Deci să vedem ce au să ne spună în această direcție expozițiile existente.
1 Colecționezi ca să ai cum crea semnificații proprii pentru fantasmele proprii
Expoziția „Grădinile palatului” – prima expoziție temporară a sezonului, 8 martie – 14 aprilie
Grăbiți-vă să intrați în acest spațiu sinestezic de la Art Safari, creat parcă pentru a arăta cum s-ar putea face o colecție numai pentru a construi un spațiu imaginar pentru frumusețe și tandrețe, pentru putea impregna tablourile cu parfumul tău, pentru a pune arta in scena după bunul plac, pentru a crea grădina ta personală.
Dacă la precedenta ediție curatorii ne-au adresat provocare sinestezică de a dezvolta peisajul cultural cu deschiderea ontologică a muzicii Madrigalului cu ajutorul unor indicii imagistice semnificative, sinestezia ediției actuale este prezentă in expoziția temporară Grădinile Palatului, unde parfumurile noi și florale de la Miraj completează olfactiv bogăția florală a tablourilor de Theodor Aman, Dimitrie Berea, Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Regina Maria a României, Samuel Mützner, Michel Simonidy și Nicolae Tonitza.
2 Colecționezi ca să cunoști în intimitate lumile pe care artistul le mijlocește
Expoziția Istoria României în 100 de portrete – deschisă până la 28 iulie
Curator: Cornel Ilie
Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul Național de Istorie a României și Institutul Cultural Român, cu un design de Diana Nicolaie
S-ar zice că românismul și diferitele portrete sunt temele reflectate in toate expozițiile acestei editii – însă colecția de portrete istorice în specia ne îndeamnă să cunoaștem în profunzime toate figurile și momentele istorice pe care ni le înfățișează.
La întrebarea: de ce să colecționezi, răspunsul vine firesc: Colecționezi așadar pentru a cerceta și reflecta, ceea ce nu poți face printr-o scurtă vizită muzeală. Noi, vizitatorii, căpătăm o idee despre asta mai ales în virtutea scenografiei complexe e expoziției, care nu ne lasă să ne cramponăm de ideea convențională:portret =imagine zugrăvită sau chip literalmente cioplit. Mai degrabă avem de-a face cu sensul figurat al „chipului cioplit“ în calitate de legendă, de idol, de mitologie. Suntem invitați să pătrundem în intimitatea acestei mitologii, să imaginăm intrigi și situații, să proiectăm, deci să împrumutăm propriile noastre scenarii mentale personajelor și situațiile din trecut. Ca atare, istoria va deveni într-un grad mai înalt a noastră.
Cu toții avem o idee destul de precisă, schematică și în cele mai multe cazuri deloc elaborată despre cum arată personajele istoriei noastre – și în subsidiar le-am și atribuit anumite trăsături de personalitate și caracter care acum ni se par imuabile. Un conglomerat de concepții și preconcepții, majoritatea asimilate în timpul anilor de școală și de atunci relativ neatinse. Ei bine, aproape le simți clătinându-se când vezi de aproape și privești maximă atenție un astfel de portret – și majoritatea portretelor de care dai cu ochii la Art Safari îți mijlocesc exact această senzație.
Dincolo de pasiunea subită pe care o vei descoperi pentru incorect politica fiziognomonie sau de inevitabile afinități empatice, vei descoperi cu uimire umanitatea și/sau eroismul în figuri istorice pe care credeai că le cunoști de-o viață. Afli despre acești oameni lucruri pe care nu le-ai bănuit, iar demersul tău, privitorule implicat, va avea aerul unei cercetări. Dar de fapt cel mai sigur lucru pe care îl putem spune despre portretele acestea de la Art Safari este că îți prilejuiesc o intimitate cu istoria; în plus se naște un dialog între ele – călătoria vizitatorului se transformă astfel într-o experiență personală a istoriei.
Și cum orice pedagog bun știe că formarea reperelor personale este cea mai sigură cale de învățare, cred că orice profesor de istorie și orice pedagog bun în general ar trebui să ia în considerare un astfel de tur la Art Safari alături de elevii săi.
Printre cele 100 de opere prezente în expoziție se numără iconicul portret al lui Tudor Vladimirescu realizat de Theodor Aman, aflat în patrimoniul Muzeului Național de Istorie a României. Și Muzeul Militar expune pentru prima dată publicului uniformele Regelui Ferdinand I și mareșalului Alexandru Averescu, rarități pe plan național, dar și costumul de scafandru cosmic purtat de cosmonautul român Dumitru Prunariu în timpul zborului orbital din 1981 (14-22 mai) și bluza purtată de acesta la bordul Laboratorului Spațial Saliut 6.
Alte exponate extrem de valoroase care vor fi parte din expoziție: „Observații sau băgări de seamă asupra regulilor și orînduielilor gramaticii rumânești” de Ienăchiță Văcărescu (1787), „Evanghelie cu Învățătură” a Diaconului Coresi, de la 1580-81, și o foarte rară scrisoare de Mihai Eminescu – compusă din sanatoriul de la Dobling, din colecția Muzeului „Prima școală româneascăˮ din Brașov.
De obicei expozițiile de portrete pun in evidență manierisme aproape inevitabile, structuri sociale mai mult sau mai puțin evidente.
În expoziția de la Art Safari, parada lasă loc explorării și intimității în ceea ce arată exact ca un muzeu personal – organizat ad-hoc la Palatul Dacia-România.
Nefiind toate din același gen și perioadă, nefiind toate picturi, multe dintre obiectele care descriu personalitățile istorice sunt pur și simplu obiecte, de la cărți la obiecte personale, cum sunt masca tricoloră de scrimă a Anei Maria Brânză, ochelarii Anei Aslan sau cufărul exploratorului Emil Racoviță, această discontinuitate e experienței ne hrănește curiozitatea și nåe păstrează prospețimea.
Se anulează astfel orice formalism și se naște in soi de explorare intimă a istoriei împletită și cu o inerentă explorare a istoriei personale.
3 Colecționezi practicând o formă de artă
Expoziția „Muzeul secret” – deschisă până pe 26 mai
Curator: Lelia Rus Pîrvan
Expoziția este realizată în parteneriat cu Muzeul de Artă Constanța, cu sprijinul Consiliului Județean Constanța și al Primăriei Topalu
Incursiunea în Muzeul Secret este o incursiune în laboratorul unui artist neobișnuit: doctorul Gheorghe Dinu Vintilă (1898-1978) a fost medic ginecolog și nu a practicat consistent pictura, grafica sau sculptura. Însă a fost un apropiat al marilor artiști ai epocii sale și atât de mult le-a iubit operele, care i-au pus atâtea întrebări și i-au adresat atâtea provocări secrete, încât doctorul a devenit colecționar – prin aceasta susținându-și și la nivel practic prietenii.
Pe 27 august 1960 doctorul a donat cea mai mare parte din colecția sa – imensă – ca să fie expusă în casa părintească – astfel a protejat-o și pe ea.
Astfel, din cele 228 de lucrări de pictură, de grafică și de sculptură din perioadele modernă şi contemporană donate (din 340 în total) a luat naștere Muzeul „Dinu și Sevasta Vintilă” – acestea erau numele părinților -aflat în comuna Topalu, județul Constanța – în prezent este singura instituție de artă de acest fel din mediul rural din toată Europa. Acesta este Muzeul Secret care și-a transferat temporar (până pe 26 mai, cum spuneam) bogățiile în centrul capitalei, la Art Safari.
Așa se face că acum Art Safari expune una dintre cele mai importante colecții de artă românească interbelică, din care fac parte doar nume mari: Nicolae Grigorescu, Nicolae Tonitza, Ștefan Luchian, Oscar Han, Theodor Pallady, Corneliu Baba, Gheorghe Petrașcu, Samuel Mützner, Alexandru Ciucurencu, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Iosif Iser, Constantin Piliuță și mulți alții.
Colecționarul a avut o mare slăbiciune pentru Tonitza, de la care a achiziționat 25 de lucrări.
Se pare că maestrul în artă pe care l-a ales doctorul Vintilă a fost sculptorul Oscar Han, un mentor bun grație căruia doctorul s-a putut orienta în mediile artistice ale epocii sale. I-a cunoscut personal pe Tonitza, Sirato șÌ Pallady. Aşa se explică faptul că cele mai valoroase piese din colecţie sunt acelea care definesc o etapă a creaţiei românești din perioada interbelică, ce ofera o informare fidelă asupra operei unor artişti ca: Nicolae Tonitza, Francisc Șirato, Ștefan Dimitrescu, Theodor Pallady, Gheorghe Petrașcu, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu.
Deducem asta din compoziția expoziției și din excelentul text curatorial, însă ceea ce simțim străbătând aceste camere de o nebănuită bogăție este că aici avem de-a face cu mai mult decât o acumulare și chiar și mai mult decât o vânătoare de talente artistice în ascensiune.
Începem să ghicim ideea, o întrebare și o fantasmă care străbate toate lucrările, indiferent care le sunt autorii. Pe scurt, începem să ghicim întrebarea artistică a colecționarului, căreia -aproape tragic – nici colajul imaginar al colecției sale nu-i răspunde pe deplin.
Îl simțim pe colecționar în căutarea și descifrarea unei fantasme proprii căreia nu-i poate da singur chip, pe care nu îndrăznește să o comande, ci doar să o aproximeze parțial din creațiile artiștilor săi preferați, locatari temporari ai aceluia câmp psihic. Așa încât dr Dinu Vintilă devine colecționar din pasiune de artist – alege acele lucrări care îl intrigă pe el însuși, pe care nu le poate epuiza, despre care simte că mai au să-i spună ceva, cele care îi sunt sevă și substanță. Este un criteriu pe de-a intregul subiectiv, poate chiar fantasmatic, care subîntinde considerentele artistice.
Avem confirmarea în momentul în care citim fragmentul din jurnalul doctorului Dinu Vintilă, reprodus pe un panou de text curatorial:
„Cum am devenit colecţionar?.. Sentimentele pentru frumos și pentru artă in general sunt multiple și variate; ele urmează un drum ascendent, devenind o pasiune pentru individul care simte, o iubește, vibrează plin de emoție în faţa oricărei manifestări artistice situate în planul desăvârşirii. De unde pornește acest sentiment?! Nu s-ar putea preciza. Este ereditatea care se îmbină cu talentul, este provocarea obiectului vizionat sau o realitate care determină o reacție emoţională in cele mai tainice unghere ale spiritului uman? (…]
Fapt cert este că nu toţi indivizii reactionează la fel in faţa unei opere de artă; bunăoară, unii, deși sunt stăpâniţi de emoţie, o trăiesc numai cât privesc obiectele, alții trec la contemplare, alţii o analizează – dar nu sunt posedaţi mai departe de viziunea frumosului; odată ce obiectul a dispărut, imaginea se pierde in fumul străveziu al amintirei! […]
Nu orişicine poate aprecia frumosul, nu pentru cả nu are pregătirea de a-l intelege, ci pentru că, biologic, nu este format de a fi sensibil la fenomenele mărețe manifestate de natură și ieşite din inspiraţia oamenilor de geniu! Creatorul frumosului, al artei, are această mare calitate, de a comunica, de a-şi transmite gândurile… în operā numai acelora care trăiesc senzaţia incercatå de artist și care, după ce au vizionat opera, se transpun in concepţia artistului. (…]
Colecţionarul stă mai mult decât spectatorul care a vizitat o expoziţie – ceva mai mult decât criticul de artă- deoarece nu se mulţumește de a face numai o apreciere, ci dorește så strângă la un loc operele de artă, cu o egoistă ardoare, spre a se bucura continuu de senzaţia pe care i-au produs-o, ca o fascinaţie, ca o obsesie, ca o satisfacţie aproape materială, necesară felului lui de a trăi.
Apoi, cu timpul, colecţia se identifică cu colecţionarul, se personifică, intră in viaţa lui, tråiește, respirå prin ea, intră in firea lui, se contopesc ca o singura persoanå așa fel încát colecţia devine vie, perpetuă, actuală şi interesantă publicului prin varietatea autorilor artiști colecţlonaţi și, ceva mai mult, o școală documentarà pentru cei aplecaţi să facă studii de specialitate.”
Mi-aș dori acum să ajung mai târziu în inevitabila noastră vară toridă la Topalu și să mă refugiez în camerele întunecoase, răcoroase și pline de comori, ca și cum aș coborî în cea mai adâncă dintre fântânile sufletului, cea din care se alimentează frumosul – și cu siguranță cea din care s-a alimentat spiritul de colecționar al doctorului Vintilă.
4 Colecționezi ca să afirmi o idee, o poziție, to make a point
Expoziția „Atelierele Pangratti”
curator: Simona Vilău
Expoziția va fi deschisă până pe 28 iulie
Este dedicată memoriei criticului de artă Ruxandra Garofeanu (1944-2021) – pornește de la periplul ei printre artiștii contemporani care își aveau atelierele pe strada Pangratti, de la discreta ei colecție și se expandează cu ajutorul artiștilor, familiilor lor, colecționarilor. Asta despre compoziție -în subsidiar citim în fiecare colț al expoziției un discurs foare interesant și inteligent despre raportul artei cu cenzura. Grație artiștilor, dar și unui mod anume e a expune, suntem martorii unei dezvoltări a artei ca poziție ontologică, câteodată ca protest politic.
Concluzia pe care o ghicim dintre simeze: cele mai fine forme de rezistență sunt cele care nu se citesc ca atare, dar au putere de influențare – s-ar zice că cenzura pe bună dreptate le vâna
Expoziția pune în valoare creația unor personalități importante ale artei postmoderne românești, care au lucrat în atelierele Uniunii Artiștilor Plastici din strada Ermil Pangratti, și reface, parțial, un traseu istoric și vizual important, într-un stil asumat, adaptat și construit caleidoscopic, specific Ruxandrei Garofeanu, fosta lor mare prietenă și susținătoare.
Artisti:
Corneliu Baba, Sabin Bălaşa, Horia Bernea, Adriana Blendea, Constantin Blendea, Doru Bucur, Pavel Bucur, Geta Caragiu, Andrei Chintilă, Spiru Chintilă, Alexandru Chira, Radu Costinescu, lon Gheorghiu, Marin Gherasim, Vasile Gorduz, Octav Grigorescu, Gina Hagiu, Gheorghe lacob, Sorin Ilfoveanu, lon Irimescu, Constantin Lucaci, Ovidiu Maitec, Sultana Maitec, Henry Mavrodin, Viorel Mărginean, Georgeta Nåpäruş, lon Nicodim, Emilia Niculescu, Constantin Pacea, Florica Pacea, lon Pacea, Lucrezia Pacea, Silvia Radu, Paula Ribariu, Nicolae Roşu, Mihai Rusu, lon Salişteanu, Mircea Spătaru, VIadimir Şetran, Paul Vasilescu, Simona Vasiliu-Chintilă, Aurel VIad, lon Vlasiu, Vladimir Zamfirescu
Expoziţia Atelierele din Pangratti este un efort al colectivului Art Safari de a aduce un omagiu postum criticului de artă Ruxandra Garofeanu (1944-2021), membră fondatoare a Fundației Culturale Art Society. Este descrisă astfel: „expoziţie-document, organizată postistoric, cu un puternic ritm senzorial și emoțional dat de lucrul cu familiile artiștilor, într-o proporție covârșitoare. Ea este rezultatul unei sinergii între mai multe forțe (colectivul Art Safari, artiști, familile artiştilor, colecţionari) și are drept scop rememorarea unei pleiade de artiști, oficiali și importanți, într-o formulă de tip breaslă, în care se pune accentul pe vecinătăţi, pe stiluri și pe insule de supravieţuire sau de succes“
Fragmentul, eclectismul, montajul dialogic dintre arhitectură, butaforie și operele de artă, vecinătățile administrative, dar și stilistice sau emoționale, prea multe lumi aglomerate într-una singură fac din expoziție un traseu inițiatic și provocator, profund şi superficial (citit ca ,,tactil”) deopotrivă, adaptat unor nevoi colective de întâlniri spontane sau programate cu arta timpului nostru sau a trecutului recent. Acel trecut recent care nu încetează să ne surprindă, pentru că uneori s-a întâmplat ieri, alteori cu șaizeci și cinci de ani în urmă.
Firul roșu al expoziției este exact ceea ce se dorește a fi: roșul puterii, roșul cortinei, roșeaţa din obraji, cea mai înaltă frecvenţă în spectrul cromatic, culoarea care ia la trântă pictura – fie o anulează, fie o înnobilează.
Ruxandra Garofeanu s-a remarcat, în cei din urmă ani – mai precis în 2012 -, prin cea mai importantă expoziție care i-a purtat semnătura, organizată împreună cu criticul de artă Dan Hăulică și cu artistul Paul Gherasim, intitulată Artistul și puterea – ipostaze ale picturii românești. 1950-1990, deschisă în perioada 27 septembrie – 2 decembrie la Biblioteca Naţională a României. Expoziția a prezentat peste 600 de lucrări, iar discursul curatorial susţinea independenţa creatorilor, menţinută cu greu în fața presiunilor socio-politice ale regimului. O viziune idealistă, nuanțată și nuanţabilă, păstrată în memoria celor prezenți și într-un album menit să conserve memoria acestui eveniment istoric.
5 Colecționezi ca să pătrunzi misterul unui artist
„Eustațiu Stoenescu. Portretistul aristocrației”, curator: Angelica Iacob, scenograf: Cosmin Florea, expoziție realizată cu susținerea Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România și în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și Muzeul Național de Artă al României
Expoziția este deschisă până pe 28 iulie
Eustațiu Stoenescu (1884, Craiova –1957, New York) este un artist român cu o carieră internațională remarcabilă; este cunoscut în special pentru ampla galerie de portrete realizate contemporanilor săi. A debutat în 1905, la Paris și la Craiova, aproape concomitent. Îl regăsim la Saloanele organizate de Société des artistes français la Paris, la expozițiile Tinerimii artistice, la Saloanele Oficiale de la București, la manifestări în Craiova natală și la trei ediții ale Bienalei de la Veneția, inclusiv la cea din 1938, care a inaugurat Pavilionul românesc, comisar fiind Nicolae Iorga.
Prima expoziție personală importantă a lui Eustațiu Stoenescu a fost cea din 1921 de la Paris, la Galeria Bernheim-Jeune, cunoscută pentru promovarea artiștilor de avangardă. În 1930, a organizat o expoziție la Galeria Durand-Ruel din New York, unde a prezentat 51 lucrări, fiind apreciat de publicul american. Datorită succesului său, operele au fost expuse la Chicago și San Francisco.
După o carieră strălucită la nivel național și internațional, artistul a părăsit definitiv România în 1947 și s-a stabilit la New York. A căzut o vreme în uitare, aspect explicat în primul rând prin portretele realizate aristocrației și membrilor familiei regale, dar în ultimele decenii, creația sa a revenit în atenția specialiștilor și a iubitorilor de artă. Stoenescu este prezent astăzi în marile muzee ale lumii.
Complexa expoziție de la Art Safari, care cuprinde și instalații video și de sunet, dezvăluie în amănunțime despre epoca sa și contextele în care s-a făcut remarcat, lăsând vizitatorului sarcina de a-i descoperi personalitatea și de a fi fermecat de misterul care pândește în fiecare dintre dezvăluirile picturale ale artistului.
Din lucrare în lucrare uimirea devine din ce în ce mai puternică, atât în fața complexității sale artistice cât mai ales din cauza senzației persistente că ceea ce ne scapă este chiar esențialul, că acest artist are o finețe în a nu se dezvălui cel puțin egală cu finețea cu care dezvăluie cele mai delicate și mai volatile aspecte ale realității. Îndrăznesc să avansez char că acest lucru este ce care a făcut din Eustațiu portretistul pe placul aristocrației. El a devenit portretistul aristocrației pentru că știe să picteze ideea – un aristocrat nu este atât o persoană cât o idee.
Dincolo de asta, autoportretele, naturile moarte, portretele de copii ale artistului sugerează o lume extrem de voluntară, personală, chiar idiosincratică. În ciuda impresionismului său este un pictor aproape ermetic – și asta incită la cercetare și, da, colectare.
6 Colecționezi pentru a te colecționa ca artist – pentru a sta de vorba cu tine – cum stă de vorbă cu sine Alma Redlinger
„Alma Redlinger. Centenar” (8 martie – 26 mai) este expoziția organizată de Primăria Municipiului București prin Creart – Centrul de Creație, Artă și Tradiție al Municipiului București, curator & design: Ștefan Simion și Irina Melița
Atelierul artistiei Alma Redlinger (1924-2017) este reconstruit imaginar la Art Safari. Vedem aici 100 de lucrări ale artistei și aproape 100 de fotografii, pentru a marca 100 de ani de la nașterea sa.
Atelierul Almei Redlinger este istorie, este trupul și sufletul artistei, iar spațiul dedicat la Art Safari sugerează și extinde participarea la această intimitate cu artista. Expoziția aduce în prim-plan procesul de construire permanentă a discursului pictural al uneia dintre cele mai importante artiste avangardiste din țară. Subiectele reprezentate fac vizibilă privirea subiectivă a artistei, o privire educată care alege, compune, ierarhizează, uneori amplifică materialitățile sau culorile, caută lumina necesară compoziției.
De-a lungul vieții, lucrările se adună în atelier și devin și ele parte dintr-un peisaj interior, oarecum suspendat în afara timpului, pe care Alma Redlinger îl locuiește și în care lucrează: laolaltă obiecte cotidiene și tablouri mai vechi, sculpturi, colaje și crochiuri, cărți de artă și flori, ziare, vaze, taburete, oglinzi și modele și uneori artista însăși.
Art Safari – susținut de BCR, Lidl, Glo, Porsche, Kinder, Schweppes – este specializat în realizarea de pavilioane expoziționale. Upgraded by George.
Organizatorul anual al Pavilionului de Artă București – cel mai mare conglomerat de expoziții de artă din România – ajuns la a 14-a ediție, realizează, în parteneriat cu muzeele de artă din România și internaționale și colecționarii privați, ample expoziții retrospective care își propun recuperarea valorilor de patrimoniu.
Având o puternică latură educaţională, misiunea sa este de a apropia arta de public și de a educa noile generații prin organizarea de ateliere de artă pentru copii, tururi ghidate și expoziții de artă contemporană în spații neconvenționale, cum ar fi Aeroportul Henri Coandă sau metroul bucureștean. Art Safari este proiect cultural național strategic și este realizat în parteneriat cu Muzeul Municipiului București. În cele 13 ediții de până acum a înregistrat aprox. 500.000 de vizitatori.
Mai multe detalii: www.artsafari.ro.
