Părinților le place să spună că se gândesc la copiii lor – totuși pentru a se gândi cu folos real și educațional la copiii lor ei ar trebui să se gândească și la ei înșiși, la ceea ce au fost în copilărie și ceea ce sunt acum.
Aceasta este concluzia cea mai durabilă după două zile de ParentED, cel mai mare festival de parenting din România ajuns în weekendul 17-18 octombrie la cea de-a treia ediție. În Aula Magna a Universității Politehnica, devenită de multe ori neîncăpătoare, s-au perindat în fața publicului format din părinți și specialiști șapte vedete internaționale – specialiști în psihologia, educația și dezvoltarea copilului.
Felul în care aceștia au abordat temele propuse: atașament, școală, lumea digitală, emoțiile copiilor și grija pe care părinții trebuie să o aibă și față de ei înșiși – a condus la concluzia că înainte de a ne dori să avem ˝copii buni˝, înainte de a ne întreba dacă suntem părinți buni sau dacă am avut părinți buni se află gestul simplu de a ne deschide celui de lângă noi, mai ales dacă este copilul nostru. Se află dorința de a-l cunoaște și reflexul de a-l respecta.
Începusem astfel să îmi scriu concluziile după două zile de ParentED Fest când media românească a fost zguduită luni seara de drama unui copil venit să înjunghie în școală alt copil, după ce anunțase direct pe social media ce intenționează să facă.
Un avertisment menit să ne arate că lucrurile pot degenera și pot deveni direct și imediat periculoase. Că asupra unui copil influența social media este absolut explozivă.
Si ca influenta celor apropiati copilului din lumea reala devine decisiva in timpurile noastre.
Dr. Dan Siegel și Dr. Tina Payne Bryson scriau în cartea Puterea de a fi prezent. Cum influențează părinții viitorul copiilor, “unul dintre cei mai buni indicatori științifici ai felului în care se va dezvolta un copil – în ceea ce privește fericirea, succesul academic, capacitatea de a conduce și relațiile semnificative – este dacă există cel puțin un adult în viața lui care îi este în mod constant alături.”
Ceea ce este fara indoiala adevarat. Deocamdata, până la performanță și fericire personală în viața de adult, putem fi siguri ca la fel de adevarat este ca a avea un adult in care poate avea incredere si sprijin emotional este cel mai bun scut care il poate apara pe un copil/adolescent de pericolul de a ajunge complet supus mesajele social media. Dupa cum am vazut acestea au capatat in zilele noastre O putere de mii de ori amplificata Si mortala, dar fiind ca spre deosebire de media clasice, au resursele de a i se adresa direct si ultrapersonalizat, gratie algoritmilor.
Cercetarile de la care a pornit actuala editie ParentED arata ca 36% dintre copiii din România spun că sunt deranjați sau supărați lunar de ceva întâlnit în mediul online, față de 23% media europeană
36% dintre copiii din România cu vârste între 10 și 16 ani spun că, în ultimul an, au fost deranjați sau supărați de ceva întâlnit în mediul online cel puțin o dată pe lună, față de 23% în medie în cele 19 țări participante la studiul EU Kids Online 2026.
44% dintre copiii români de 12-16 ani sunt destul de sau foarte îngrijorați că un război le-ar putea afecta viața, față de 36% în medie la nivelul celor 19 țări.
Doar 24% dintre copiii din România știu că primul rezultat afișat de un motor de căutare nu este întotdeauna cea mai bună sursă de informație – cel mai scăzut procent dintre cele 19 țări (media este de 35%).
În România, procentul este cel mai ridicat în rândul copiilor de 10 ani: 40% dintre ei spun că au fost deranjați sau supărați de ceva online cel puțin o dată pe lună, față de 33% dintre cei de 11-12 ani, 35% dintre cei de 13-14 ani și 37% dintre cei de 15-16 ani. La nivelul celor 19 țări, astfel de experiențe devin în general mai frecvente odată cu vârsta, însă raportul arată că acest tipar nu se regăsește în toate țările, România fiind un exemplu. Tot la nivel european, ponderea copiilor care trec lunar prin astfel de experiențe a crescut de peste trei ori față de 2020, de la 7% la 23%.
Dintre copiii din România care au fost deranjați sau supărați de ceva online în ultimul an, 39% au vorbit cu un prieten de vârsta lor după cea mai recentă experiență, 36% cu un părinte sau îngrijitor, iar 16% nu au vorbit cu nimeni. Mediile europene sunt de 43%, 35% și, respectiv, 20%. Băieții tind mai des să nu vorbească cu nimeni: 22% dintre băieții din România nu au vorbit cu nimeni după o astfel de experiență, față de 11% dintre fete. La nivel european, raportul arată că fetele caută mai des sprijin la prieteni, în timp ce băieții gestionează mai des singuri experiența.
Pe de altă parte, întrebați cât de ușor le este să vorbească cu părinții despre lucrurile care îi supără, 44% dintre copiii din România răspund că foarte ușor, iar 32% că destul de ușor. 25% spun că le este destul de sau foarte greu, față de 22% în medie la nivelul celor 19 țări. Deși vorbesc mai des cu cineva după o experiență neplăcută, fetele găsesc mai greu calea spre părinți. România se numără printre țările cu cele mai mari diferențe între băieți și fete la acest capitol: procentul fetelor care spun că le este ușor să vorbească cu părinții este cu 12 puncte procentuale mai mic decât cel al băieților.
În plus, în România, mai puțin de două treimi dintre copiii din familii cu statut socioeconomic scăzut spun că pot discuta ușor cu părinții despre ce îi supără.
La nivel european, raportul descrie o schimbare în felul în care părinții se implică în viața online a copiilor: de la discuție și sprijin către control tehnic. Jumătate dintre copii spun că părinții discută cu ei despre ce fac online, față de 66% în 2020. În schimb, 38% spun că părinții folosesc filtre sau blochează anumite tipuri de conținut (față de 22% în 2020), iar 42% că părinții folosesc GPS pentru a le urmări locația (față de 15%). În România, părinții folosesc mai puțin aceste instrumente decât media europeană:
26% dintre copii spun că părinții filtrează sau blochează anumite tipuri de conținut (media: 38%).
24% spun că părinții urmăresc ce conținut văd sau ce aplicații folosesc (media: 40%).
37% spun că părinții le urmăresc locația prin GPS (media: 42%).
Doar 19% spun că părinții folosesc un serviciu care le limitează timpul petrecut online, cel mai scăzut procent dintre cele 19 țări (media: 40%).
Cercetarea EU Kids Online 2026 s-a bazat pe un sondaj reprezentativ cu 28.465 de copii cu vârste între 10 și 16 ani din 19 țări europene, inclusiv 1.063 de copii din România. Datele au fost colectate între aprilie 2025 și aprilie 2026.
Așadar sunt necesare doua tipuri de ancore pentru copilul sau adolescentul amenințat de avalanșa online:
1 ancora emoțională și încrederea construită în relația cu adultul pe care il investește cu încredere și care la randul lui îi cultiva increderea-n sine si
2 un soi de ancora sau plasa de siguranta pe care acest adult semnificativ să știe sa o construiasca pentru copil – formată din măsuri concrete de siguranță online. Asadar, chiar dacă exista părinți pentru care rețelele nu contează neapărat sau care nu s-au instruit pentru ei înșiși în tainele rețelelor și filtrelor, este timpul ca ei sa afle ca este nevoie să-și completeze capacitatea de a asculta și de a fi alături de copil prin cateva solide cunoștințe
– despre cum funcționează rețelele
– despre aplicatii eficiente prin care pot filtra conținutul care ajunge la copil
– despre necesitatea de a le updata continuu
DAR niciun părinte nu ar trebui sa lase în seama aplicațiilor si nici chiar abilităților si cunoștințelor sale tehnice un lucru asa de important si delicat precum relația copilului cu social media si mediul online. Nu este suficient sa avem aplicații si filtre. Trebuie sa avem mereu deschisa relația caldă de încredere cu cel mic. Nu se exclud, ci sunt complementare.
Când scutul tehnic nu funcționează (pentru că, să fim lucizi, în zilele noastre orice aplicație poate fi anihilată și depasita relativ rapid de alta aplicatie), atunci copilului trebuie sa-i ramana deschisa poarta încrederii și conversația caldă și calmă cu părintele său.
Așadar sâmbătă 17 octombrie peste 1.000 de părinți, educatori și specialiști români și internaționali au discutat în prima zi a ParentED Fest 2026, la Politehnica din București despre cum îi pregătim pe copii pentru lumea digitală, dar și pentru școală, familie și viață.
Jessica Joelle Alexander: dialogul și conexiunea cu părinții rămân cea mai bună protecție pe termen lung pentru copiii care cresc într-o lume a ecranelor și a inteligenței artificiale
Jessica Joelle Alexander a consacrat stilul de parenting danez. Cărțile ei au fost traduse în peste 32 de țări, desigur și la noi. Abordarea ei a mers către o activitate care unește familia și reduce comportamentele riscante online: este străvechea joacă în familie! Familiile care se joacă mai mult împreună sunt și mai fericite: un studiu LEGO la care a contribuit Jessica Joelle Alexander, realizat pe aproape 13.000 de părinți și copii din nouă țări, arată că 88% dintre familiile care se joacă cel puțin cinci ore pe săptămână se declară fericite, față de 75% dintre cele care se joacă mai puțin.
Joaca în familie este o cale excelentă de a forma legături de confort afectiv și încredere. „Copiii noștri vor fi expuși la ceva online, e inevitabil. Chiar dacă nu le dați niciodată un telefon, un prieten sau un frate va avea unul. Iar acum, în epoca modernă, cea mai periculoasă situație pentru copiii noștri este să fie singuri, online, atunci când se întâmplă ceva neplăcut sau periculos și să nu aibă la cine să apeleze. De aceea, trebuie să construim încredere, nu frică, și să le dăm copiilor puterea de a face alegeri bune”, a explicat autoarea la București.
Independența digitală, care apare de obicei în jurul vârstei de 9-12 ani, trebuie tratată ca un rit de trecere modern, pentru care copiii au nevoie să fie pregătiți, nu doar ca o serie de interdicții, a explicat Jessica Joelle Alexander, co-autoare a bestsellerului internațional „Metoda Daneză de Creștere a copilului”.
Potrivit acesteia, dialogul și conexiunea cu părinții rămân cea mai bună protecție pe termen lung pentru copiii care cresc într-o lume a ecranelor și a inteligenței artificiale. „Copiii noștri vor fi expuși la ceva online, e inevitabil. Chiar dacă nu le dați niciodată un telefon, un prieten sau un frate va avea unul. Iar acum, în epoca modernă, cea mai periculoasă situație pentru copiii noștri este să fie singuri, online, atunci când se întâmplă ceva neplăcut sau periculos și să nu aibă la cine să apeleze. De aceea, trebuie să construim încredere, nu frică, și să le dăm copiilor puterea de a face alegeri bune”, a explicat autoarea la București.
Erica Komisar: calitatea atașamentului se educă și se păstrează
Cu o formație psihanalitică, Erica Komisar funcționează în câmpul asistenței sociale și educației, unde pledează pentru un principiu psihanalitic de bază: calitatea relațiilor formate în primii ani de viață. Prezența fizică și emoțională a părinților în primii ani joacă un rol major în crearea tipului de atașament al copilului și în protecția lui în fața riscurilor de prăbușire psihică de tot felul. Unul din 7 adolescenți din lume, cu vârste între 10 și 19 ani, are o afecțiune de sănătate mintală diagnosticabilă, potrivit Organizației Mondiale a Sănătății.
Ceea ce îi afectează pe copii pe termen lung nu este divorțul în sine, ci felul în care acesta este gestionat de părinți. Un studiu din Spania care a urmărit adulți cu părinți divorțați a arătat că respectul dintre părinți, nivelul conflictului și stabilitatea emoțională a fiecăruia au prezis tipul de atașament, anxios sau evitant, din viața adultă. Un alt studiu, realizat în Norvegia, a arătat că acei copii care au fost consultați și ascultați de părinți în timpul divorțului au avut, după unul-doi ani, un atașament mai sigur și mai puține simptome depresive decât cei care nu au fost întrebați.
„Mamele și tații sunt amândoi importanți pentru copii. Dacă puteți rămâne căsătoriți, există multe cercetări care susțin asta. Dar cele mai noi cercetări spun că, dacă divorțați, contează enorm felul în care o faceți. Faceți-o într-un mod sănătos pentru copil, colaborați ca părinți și puneți pe primul loc nevoile lui emoționale”, spune Erica Komisar.
Potrivit Ericăi Komisar, România are un avantaj aici: cu 1,1 divorțuri la 1.000 de locuitori, se află sub media UE de 1,6, potrivit Eurostat, iar rețelele de familie extinsă și grija pe mai multe generații, frecvente la noi, sunt exact factorii de protecție pe care îi indică știința atașamentului.
Alfie Kohn: obsesia concurenței îi face pe elevi să gândească superficial
Alfie Kohn este cel mai mare critic al sistemului de evaluare curent în școli bazat pe note, așa cum critică și educația bazată strict pe recompensă/pedeapsă. Aceste metode de tip dresaj nu aduc umanitate și profunzime și devine foarte fragile atunci când apar provocări noi – cum sunt provocările digitale ale lumii de azi.
Notele, testele, temele, competiția, pedepsele și recompensele, pe care majoritatea școlilor încă se bazează, nu îi ajută pe copii să învețe mai bine, susține Alfie Kohn, unul dintre cei mai cunoscuți critici ai educației tradiționale, descris de revista Time drept probabil cel mai vocal critic al fixației educației pe note și teste. Deși înțelegerea modului în care învață copiii a avansat mult în ultimele decenii, școlile continuă să pună accentul pe memorare și pe exersarea unor abilități izolate și îi exclud pe elevi din deciziile care îi privesc.
Cercetările arată că notele îi fac pe elevi să gândească mai superficial, să evite sarcinile dificile și să-și piardă entuziasmul pentru învățare, inclusiv pe cei care obțin note mari, iar temele pentru acasă le adaugă copiilor încă o tură de lucru după o zi întreagă de școală.
„După cunoștințele mele, niciun studiu științific controlat nu a arătat vreun beneficiu al temelor pentru acasă la copiii sub 15 ani. După o zi întreagă de școală, temele sunt practic un al doilea schimb de muncă. Dacă nu aduc niciun beneficiu și doar îi îndepărtează pe copii de învățare, de ce le mai dăm? Pentru copiii mici, temele ar trebui eliminate complet.”
Alfie Kohn a scris 14 cărți despre educație, parenting și comportament uman, printre care „Pedepsiți prin recompense” și „Mitul temei pentru acasă”.
Psihoterapeuta franceză Isabelle Filliozat: să înțelegem stresul copiilor!
Părinții sunt adesea uimiți de crizele de furie, anxietatea, impulsivitatea sau dificultățile de concentrare ale copiilor de azi. Le interpretează fie culpabilizându-i pe copii, fie bănuind defecte fizice , fie autoculpabilizându-se: nu am fost părinți suficient de buni. Rareori fac un simplu exercițiu de cunoaștere și empatie, încercând să evalueze cantitatea enormă de stres la care este supus un copil în zilele noastre.
Mediul în care cresc copiii s-a schimbat radical: mai puțină mișcare, mai mult timp în fața ecranelor, alimente ultraprocesate, poluanți și prea puțină lumină naturală. În ultimii 40 de ani, copiii au pierdut 25% din capacitatea cardiovasculară, iar studiile arată că mai multă mișcare în clasă crește atenția cu 12%. În România, piața de snacks-uri a depășit 3 miliarde de euro, iar potrivit UNICEF România (2022), 33% dintre adolescenții între 11 și 15 ani spun că se simt „la pământ” mai mult de o dată pe săptămână.
Ceea ce ajută aici este empatia și înțelegerea față de individualitatea copilului concret pe care îl avem în față – el nu este nici un dublu mai mic al părintelui, nici ˝acea ființă pe care a visat-o˝. Este el însuși. La fel cum și părintele este el însuși. Cunoscându-se și tratându-se unii pe alții cu blândețe, părinții și copiii se pot proteja reciproc.
În această cheia a continuat festivalul duminică, 18 octombrie, cu trei dintre cele mai cunoscute nume din neuroștiința dezvoltării copilului: Dr. Tina Payne Bryson, psihoterapeută și specialistă în dezvoltarea creierului copilului, coautoare a bestsellerurilor „The Whole-Brain Child” și „The Power of Showing Up”; Dr. Daniel Siegel, absolvent Harvard, profesor de psihiatrie la UCLA, expert în neurobiologie interpersonală și autor a numeroase bestselleruri New York Times; și Caroline Welch, cofondatoare a Mindsight Institute și promotoare a practicilor de mindfulness.
Tinerii care au trecut prin patru sau mai multe experiențe adverse în copilărie, de la abuz și neglijare la violență domestică sau separarea părinților, au simțit de două ori mai des nevoia de sprijin psihologic profesional în ultimul an decât cei care nu au trecut prin astfel de experiențe: 76,3%, față de 36,7%. Datele provin dintr-un raport publicat în octombrie de Biroul Regional pentru Europa al Organizației Mondiale a Sănătății. Cum pot părinții să construiască reziliența copiilor, chiar și atunci când propria lor copilărie nu a fost ușoară, au discutat duminică peste 1000 de părinți, educatori și specialiști, în a doua zi a ParentED Fest 2026, la Politehnica din București.
Duminică 18 octombrie în Aula Magna a Politehnicii a fost vorba despre atașament, reziliență și grija pe care părinții trebuie să o aibă inclusiv față de ei înșiși.
Raportul Organizației Mondiale a Sănătății a analizat răspunsurile a 26.741 de tineri cu vârste între 18 și 30 de ani din Uniunea Europeană, Islanda și Norvegia. Studiul a urmărit nouă tipuri de experiențe adverse din copilărie: abuzul fizic, emoțional sau sexual, neglijarea, violența domestică la care copilul a fost martor, separarea sau decesul unui părinte, precum și boala psihică, consumul de alcool sau droguri ori încarcerarea unui membru al familiei. Peste două treimi dintre tineri au raportat cel puțin o astfel de experiență, cea mai frecventă fiind separarea sau decesul unui părinte (39,2%), iar 22,8% au trecut prin patru sau mai multe.
Raportul identifică însă și un factor de protecție: tinerii care au avut alături un adult de încredere în copilărie au avut mai rar nevoie de ajutor de specialitate pentru sănătatea mintală, indiferent de câte dificultăți au trecut.
Violența domestică la care copiii sunt martori se numără printre cele mai frecvente experiențe adverse identificate de OMS. În România, violența în cuplu este mai răspândită decât media europeană: 48,9% dintre femeile care au avut un partener spun că au trecut prin violență psihologică, fizică sau sexuală din partea acestuia, față de 31,8% media UE, potrivit datelor Eurostat analizate de Friedrich-Ebert-Stiftung România.
Dr. Tina Payne Bryson: cei patru piloni ai atașamentului
După cum o casă sigură stă pe 4 piloni, un copil are nevoie de 4 piloni pentru a-și forma ˝casa interioară˝, spațiul intern în care se simte protejat. De unde îi ia? Evident, din relația cu adultul/adulții semnificativi.
Peste 70 de ani de cercetare despre atașament se pot rezuma la patru „S”-uri, a explicat Dr. Tina Payne Bryson, coautoare, alături de Dr. Daniel Siegel, a bestsellerului „Creierul copilului tău” și a cărții „The Power of Showing Up”:
1 Safe – în siguranță – copilul are nevoie să se simtă protejat împotriva vătămărilor fizice și emoționale. Părintele trebuie să evite să se transforme într-o sursă de teroare – iar teroarea vine din imprevizibil. De aceea regulile clare funcționează mai bine decât lipsa de reguli.
2 Seen – văzut
3 Soothed – consolat, liniștit
4 Secure – este rezultanta tuturor celor de mai sus .
Pentru ca un părinte să devină „refugiu sigur” pentru copii, el trebuie să înceapă cu grija față de sine însuși.
„Ca să fim refugiul sigur, trebuie să ne amintim că sistemul nostru nervos transmite permanent semnale despre cât de sigură e situația. Nu putem fi refugiul dacă noi suntem furtuna. De aceea trebuie să avem grijă de noi: să vorbim cu partenerul și prietenii și să ne reglăm propriul sistem nervos. Apoi putem găsi soluții împreună cu copiii. Anxietatea copiilor are multe cauze, dar un adult anxios va avea aproape întotdeauna un copil anxios”, a spus Dr. Tina Payne Bryson.
Dr. Daniel Siegel: să ne înțelegem propria istorie
Felul în care un părinte își înțelege propria copilărie este cel mai puternic predictor al atașamentului pe care copilul îl va dezvolta față de el, a explicat Dr. Daniel Siegel, profesor de psihiatrie la UCLA și expert în neurobiologie interpersonală. Capacitățile pe care le cerem copiilor, precum autocontrolul, empatia și luarea deciziilor, se construiesc treptat, pe măsură ce creierul se dezvoltă. De aceea, într-un moment de criză, părintele trebuie să se conecteze mai întâi cu emoția copilului și abia apoi să vorbească despre limite și reguli.
„Parentingul nu este doar despre ce faci, ci și despre cine ești și despre felul în care ești prezent în relația cu copilul. Când înțelegem de ce ne retragem emoțional, de ce ne pierdem controlul sau de ce anumite comportamente ne activează atât de puternic, avem mai multă libertate să răspundem diferit. A ne înțelege propria istorie este o parte importantă din grija pe care le-o oferim copiilor”, a explicat Dr. Siegel.
„Nu există părinte perfect și nu acesta ar trebui să fie obiectivul nostru. Avem nevoie de o direcție, de disponibilitatea de a înțelege ce se întâmplă în relație și de capacitatea de a reveni atunci când greșim. Faptul că într-o perioadă nu am reușit să îi oferim copilului ceea ce avea nevoie nu înseamnă că nu mai putem repara și construi altfel relația.”, a explicat el.
Caroline Welch: să fii părinte bun începe cu grija față de tine
Parentingul este un maraton cu multe sprinturi, iar echilibrul perfect între toate rolurile nu există, a explicat Caroline Welch, cofondatoare a Mindsight Institute și autoarea cărții „The Gift of Presence”. Autocompasiunea face parte din grija de sine, iar pentru momentele de epuizare ea a propus un exercițiu în patru pași: pauză, observare, scop și alegere.
„Cu cât revenim mai des la stări de prezență și calm, cu atât ele pot deveni o parte mai stabilă a felului nostru de a fi. Schimbarea nu se produce imediat și nu înseamnă că nu ne vom mai pierde niciodată răbdarea. Dar, în timp, putem învăța să observăm mai devreme ce se întâmplă cu noi și să folosim pauza dinaintea reacției”, spune Welch.
Dr. Siggie și Dr. Deborah MacNamara la ParentED 2027!
Primii speakeri anunțați pentru ediția din toamna lui 2027 sunt Dr. Deborah MacNamara, membră a facultății Institutului Neufeld și autoarea cărții „Nourished”, premiată la Nautilus Book Awards, și Dr. Siggie Cohen, specialistă în dezvoltarea copilului cu peste 35 de ani de experiență și creatoarea metodei EBP (Emotional & Behavioral Proficiency).
Cea de-a treia ediție a ParentED Fest, care a avut loc în acest weekend, pe 17-18 octombrie 2026 la Aula Magna a Universității Politehnica din București, a adus în fața publicului din România 7 experți internaționali în psihologia și educația copilului: Erica Komisar și Isabelle Filliozat – ambele pentru prima dată în România, Alfie Kohn, Dr. Tina Payne Bryson, Dr. Dan Siegel, care revine la cererea publicului pe scena ParentED Fest, Caroline Welch, dar și Jessica Joelle Alexander, și aceasta aflată la a doua participare la festival.
Evenimentul este susținut de:
Strategic Partner: Lidl România / Lupilu, Healthcare Partner: Sanador,
Empowerment Partner: Fundația Kids Hero, Growth Partner: Raiffeisen Bank.
Susținut de: ThedaMar, Catena, Aqua Carpatica, Fundația Bog’Art, Autoklass Audi Ploiești, Activ Group Management, Covalact, Intercontinental Athenee Palace Bucharest.
Parteneri educaționali: English Kids Academy, APRICAS, AISB, ISTT.
Parteneri media ai evenimentului sunt: Mind Architect, Itsy Bitsy FM, Magic FM, Mommy Hai, Pagina de Psihologie, Părinți și Pitici, Psychologies, e-femeia, Sfatul Părinților, SpotMedia, Future Leaders. Parteneri culturali: Cărturești, Audiotribe. Parteneri editoriali: ZYX Books, Editura For You.
Mai multe informații despre ParentED Fest 2026 – pe www.parentedfest.ro.
Citiți aici o relatare de la ediția de anul trecut: https://palindrom.eu/parented-fest-2025-educatie-pentru-un-parenting/
