24 aprilie 2026, ziua când au venit rândunelele, ziua dedicată spiritelor aerului, canalizate prin alămuri. Din alegerile muzicale ale dirijorului Stefan Geiger și din felul minunat în care a colaborat cu Andrei Kavalinski unul dintre cei mai mari trompetiști din lume, reieșea atât de puternic pasiunea sa pentru alămuri încât i-am cercetat rapid biografia și rapid am aflat că el însuși a activat și activează la trombon.
A rezultat o seară intens strălucitoare și extrem de bine condusă, planată de fapt. Mi-a adus aminte de condiția de bază pentru alergare: să fii pe suflul tău ca o pasăre pe perna de aer. Cred că e și condiția de bază pentru a cânta la trompetă la modul uluitor în care a făcut-o Andrei Kavalinski.
Trompeta se înfățișa ca un soi de semi-zeu, semi-viețuitoare, pe jumătate instrument pe jumătate voce, supusă controlului în măsura în care e și nesupusă. Dar mărturisesc că partea mea preferată a fost partea a doua a concertului, Simfonia Destinului de Beethoven, pe care am auzit-o pentru prima oară atât de distinct ca pe o chemare la zbor și măreție, la propria apoteoză. Chemarea de a fi susținut de destinul tău la fel de ușor cum aerul însuși susține pasărea – nu mai era destinul eroic de a te lupta cu destinul, de a-i face față sau de a te lasă zdrobit cu demnitate de el.
Es gibt Momente, da fliegt man zusammen – spunea într-un interviu mai vechi Stefan Geiger. Seara de 24 aprilie a fost literalmente a fost unul din acele momente. Nietzsche likes this! Mi-am adus aminte de filosoful în pas de dans și pasăre de pradă, mi-am adus aminte de voioasa știință și de eterna reîntoarcere. Acolo unde alte extaze muzicale te prăbușesc în tine, Beethoven cântat așa te așază literalmente în postura planării. De mică știam că acest lucru este nu numai posibil, dar și omenește realizabil – dar despre acest lucru va fi vorba în altă parte.
Acum, revenind la muzică și autoritatea dirijorului asupra salii, mi-a plăcut gestul lui Stefan Geiger în momentul în care niște aplauze furtunoase au intervenit prea repede: s-a întors puțin, cu un gest scurt de “aveți răbdare”. Fără echivoc – și toată lumea a înțeles și a lăsat orchestra să-și adune elanul pentru a doua parte.
Citiți mai multe despre acest formidabil concert aici: https://palindrom.eu/cei-mai-mari-trompetisti-din-lume-la-sala-radio/
Stefan Geiger este un mare iubitor al României, de repetate ori a dirijat orchestre românești (a fost dirijor principal invitat al Filarmonicii Banatul din Timișoara). Despre orchestrele românești spune că sunt extraordinare, “dar aș vrea să fie mai apreciate”.
Stefan Geiger este cofondator al German Games Music Award – o inițiativă care se ocupă serios de calitatea muzicii în jocurile computerizate – adică de calitatea muzicii care însoțește între 50 și 90 la sută din viețile multor semeni ai noștri, mai ales din generațiile tinere.
Dirijorul spunea într-un interviu recent:
˝Există două motive principale pentru care continui să organizez această competiție, chiar și după aproape un deceniu sau chiar mai mult. În primul rând este dorința mea de a încuraja tinerii compozitori talentați să scrie muzică de calitate pentru jocuri video. Apoi, îmi doresc să aduc această muzică bună pe scenă, în sala de concert. Și mai există un aspect foarte important: speranța de a atrage în sală un public care, în mod obișnuit, nu participă la concerte de muzică clasică.
Am vorbit de multe ori cu oameni care veneau pentru prima dată la un concert și spuneau că experiența este complet diferită , este mult mai intensă și mai autentică atunci când este interpretată de o orchestră. Cred că acesta este un câștig real pentru noi, muzicienii: să rămânem deschiși către cei care poate nu au avut până acum ocazia să trăiască această experiență și să îi întâlnim prin astfel de proiecte, în speranța că vor reveni și în alte contexte.˝
Când am pregătit concursul palindrom pentru facebook și am pus întrebarea: ˝De când și cum a intrat trompeta în orchestra simfonică?˝ nu aveam încă nicio idee despre vibranta pasiune pentru alămuri a dirijorului Stefan Geiger și doar puteam anticipa vag virtuozitatea solistului de a folosi acest instrument într-un mod extraordinar de bogat nuanțat.
Nimeni nu mă putea pregăti pentru ceea ce s-a petrecut cu adevărat în concert: rafinatul tratat despre imponderabil că premisă a libertății, despre respirație ca pașaport spre libertate și mai ales spre eliberarea corpului de cele 10 000 de condiționări.
Totuși, pentru cei care au fost – dar și pentru cei care nu au fost în sală – sunt datoare cu puțină documentare despre istoria trompetei, de la trâmbiță a îngerilor la vehicul de libertate umană. Așa cum face orice istorie, este o narațiune care descrie o materialitate în evoluție și un parcurs spiritual inevitabil circular.
Istoria trompetei se întinde pe o perioadă de peste 3.500 de ani, provenind din instrumente de semnalizare antice fabricate din os sau metal, cum ar fi trompetele de argint ale lui Tutankhamon (cca. 1300 î.Hr.). Folosită inițial în război și ceremonii, a evoluat într-un instrument muzical în secolul al XVII-lea. Decisivă a fost invenția valvelor în 1815–1820.
Cele mai vechi instrumente care ar fi putut fi trompete au fost evaluate că datând din anul 4000 I Hr. Astfel de instrumente erau folosite peste tot în lume și au fost asimilate de arheologi instrumentelor de semnalizare de tip corn de vânătoare (sau didgeridoo sau tulnic). În Egipt, Scandinavia și China s-au găsit trompete antice fabricate din lemn, lut sau metal.
Se știe că Grecia și Roma antică foloseau salpinxul și cornul militar pentru război și semnalizare.
Cartea Numeri din Vechiul Testament descrie în detaliu trompetele de semnalizare, spunând că trompetele erau folosite pentru a chema oamenii și a ridica tabăra (Numeri 10:2), pentru a da alarma în timp de război (Numeri 10:9) și pentru a participa la ceremonii religioase (Numeri 10:10).
Trâmbița a continuat să servească drept dispozitiv de semnalizare timp de mii de ani, dar Evul Mediu târziu a cunoscut o schimbare în designul trompetei, transformând-o într-un instrument muzical.
Instrumentul era în mare parte un tub lung care putea reda note doar într-o singură gamă. În forma modernă pe care o cunoaștem acum a fost pliat în secolele al XIV-lea și al XV-lea.
În Evul mediu găsim trompeta denumită „Busine”, folosită în secolul al XVI-lea: era confecționată sub forma literei „S”, și avea o lungime de aproximativ 180 de centimetri. Bucla și tuburile suplimentare transformă trompeta într-un alt instrument, un secol mai târziu, muzicanții reușind să se bucure de sunete și tonalități mult mai ample
În epoca barocă (secolele XVII-XVIII) interpreții pricepuți erau căutați pentru melodii de registru înalt (clarino) în ansambluri.
Muzicianul rus Kolbel a inventat, în 1760, un orificiu acoperit cu o clapetă din material textil, cu rol de dop pentru pavilionul trompetei. Această clapetă urca fiecare notă cu un semiton.
Anul 1801 îl găsește pe trompetistul vienez Anton Weidinger cu o inventivitate și creativitate ieșite din comun. Acesta a reușit să confecționeze o trompetă cu 5 clape, ușor de manevrat și care producea toate notele muzicale.
Trompeta cu clape dezvoltată de Anton Weidinger folosea clape pentru a acoperi găurile, permițând notele cromatice. Această descoperire a revoluționat interpretarea la trompetă, astfel încât compozitorii au început să scrie lucrări care prezentau trompeta că instrument solo. Un exemplu excelent al acestui repertoriu este celebrul Concert pentru trompetă în Mi bemol major (1796) de Haydn, care inițial ar fi fost interpretat la trompeta cu clape.
Pistoanele sau ventilele au fost adăugate în 1815 de către Heinrich Stoelzel, un muzician pasionat de instrumentele confecționate din alamă. Brevetul pentru această invenție a fost rapid acordat, iar trompeta din ziua de azi își are rădăcinile în creativitatea și originalitatea lui Stoelzel.
În ciuda descoperirii trompetei cu clape, defectele de design ale instrumentului au cauzat probleme semnificative de acordare, dar în 1818, instrumentiștii germani de corn Heinrich David Stölzel și Friedrich Blühmel au rezolvat aceste probleme inventând cornul cu valve, care a înlocuit clapele cu valve care redirecționau aerul în tuburi de diferite lungimi. Cei doi au aplicat ulterior această tehnologie la trompetă cu ajutorul constructorului de instrumente C. F. Sattler și au inventat prima trompetă cu valve în 1820.
Așa s-a născut trompeta modernă! După 1820, trompeta a crescut în importanță, deoarece gama, volumul și noile capacități cromatice au făcut-o potrivită pentru interpretarea unor roluri melodice. A câștigat roluri semnificative în ansambluri clasice și orchestre, dar instrumentul versatil a pătruns și în cultura populară. În anii 1920, trompeta a devenit unul dintre primele instrumente înregistrate (așa cum a fost interpretat de mari artiști ai jazz-ului, precum Louis Armstrong) și, de atunci, a fost prezentată în mod regulat în mai multe genuri până în prezent.
Despre următoarele concerte de la Sala Radio aflați aici: https://salaradio.ro/
