World Maya Web

Odată cu explozia internetului asistăm la dispariția progresivă a mitologiei țesute în jurul informației inaccesibile; avem șansa de a fi martori la sfârșitul monopolului informațiilor: a fi în posesia informației înseamnă acum din ce în ce mai puțin, deoarece aceasta devine universal accesibilă. Adevărata victorie devine acum semnalizarea sensului, pus și el în pericol de universalizarea informației.

Computerul este un mediu care schimbă experiența cotidianului infinit mai mult decât a făcut-o televiziunea, deoarece este un mediu interactiv prin excelență. Iar agentul schimbării este de fapt rețeaua, și nu computerul izolat (după cum un neuron izolat nu înseamnă absolut nimic, ci numai o rețea neuronală poate să semnifice ceva).

Mediul reprezentat de internet modifică percepția și senzația, respectiv senzualitatea (McLuhan) într-un mod cât se poate de stabil, deoarece ne determină să ne legăm de el (sau chiar să fuzionăm cu el) mai mult decât o făcea televizorul.

Proprietate de bază: pe internet medium is message (McLuhan), adică este suficient să fii prezent, să fii acolo, pentru a participa la mediu, a face un point.

Senzația de neputință în fața asaltului mediilor acaparatoare nu este nicidecum o noutate: ea a fost prezentă continuu în istorie, de la pledoariile contra viciului imaginației introdus în capul inocentului Don Quijote de proliferarea romanelor cavalerești la discuțiile nesfârșite despre pasivitatea generată de televiziune care stârneau (în mod activ!) imaginația comentatorilor culturali în urmă cu 15 ani, poate chiar 10. Internetul a luat acum locul televiziunii – și el este activ, interactiv – deci cu atât mai atrăgător și, pentru unii, potențial pasivizant! Dar numai pentru unii…

Cu cât un mediu este mai complex, mai generos cu informația, cu atât el ne va livra mai mult nouă înșine, cu atât el ne va abandona mai mult propriei noastre capacități de a crea sensuri. Pe scurt: noi înșine devenim mesajul.

Pe participantul la cyberspace îl așteaptă deliciile trecerii de la avatar la wii – respectiv de la interfețele care acaparează corpul și îl mortifică până la disoluție (ecranul, tastatura, mouse-ul au creat imaginea geekului obez sau estropiat) către interfețele care introduc corpul în spațiul virtual și îl pun la treabă. Însă aceste noi dispozitive sunt deocamdată și foarte complicate, relativ greoaie, de aceea momentul actual este dominat încă de paradigma accesoriilor ce mortifică trupul și îl scot practic din relațiile sociale, în paralel cu glorificarea lui în celelalte medii. Închinăm încă ode corpului abstract al avatarului.

Corpul este accesibil.

Litera este accesibilă.

Textul este accesibil.

Totul este concret și la îndemână

Doar realitatea ne scapă.

Pe Facebook individul devine propriul său avatar  – nu se mai creează o imagine pe care să o umpli cu realitatea ta, ci avatarul capătă acum concretețea fotografiilor proprii, iar realitatea cotidiană se umple cu realitatea pe care desemnat-o acestui avatar.

Device-urile realității virtuale par a fi rămas la periferia câmpului de interes al lumii informatice, într-un mod relativ surprinzător. Aparent, implicarea fizicului în virtual mai poate să aștepte. Se pare că procesul îi sperie pe mulți, care acceptă mai curând virtualizarea prin imagine și cuvânt, în paralel cu prezervarea unei idei de imaginar tributară secolelor trecute (separat de concretețea corpului).

Interfețele care caută să devină prietenoase vizează de fapt să se integreze ele corpului (ipad, bluetooth) și nu să integreze corpul. De la i pad la computerul comandat prin unde cerebrale, device-urile vizează invadarea corpului.

Rețeaua este o structură de putere, iar orice excludere din rețea echivalează cu scoaterea din lume. Tocmai verific dacă prietena mea care anunțase mai de mult că se retrage de pe facebook a făcut deja pasul asta. Evident, nu!

Influența crescândă a internetului este marcată și prin evenimentele care îl confirmă ca o putere globală, rămâne de văzut cât de independentă. În ultima vreme se vehiculează ideea revoluțiilor declanșate cu ajutorul internetului.

Contraexemplu: țările emergente (China, India) nu sunt țări de consumatori de internet. Pentru ele, internetul este un produs destul de similar celorlalte obiecte, și nu un mod de viață. Se pare deci că există încă lumi în care simbolicul face ordine în realul degenerat în arbitrar, în care identitatea se conturează prin secrete și intimități.

Când totul este accesibil, când poate fi atins orice, chiar senzațiile devin înșelătoare, medierea este omniprezentă, intimitatea este o himeră generatoare de anxietate (de fapt pe nimeni nu interesează – de aici contrapartea compensatoare: fantasma paranoidă de tipul: sunt mereu urmărit, de peste tot, deci principala mea preocupare ar trebui să fie păzirea propriei mele intimități). În fiecare zi ni se revelează, mereu reînnoit, condiția noastră de avataruri care creează avataruri: este o condiție iluminatoare pe care misticii de altădată o căutau și o construiau – de data aceasta nouă ne este dată în fiecare zi; ne scoate ochii. Trăim pratic în mijlocul iluminișului, la poarta Nirvanei și nu o percepem. Este o epocă de orbire inscrutabilă. Aceasta deoarece noi venim după o serie de epoci de dezvrăjire și desensibilizare, de banalizare a imaginarului. Acum facem teurgie și nu o mai știm – suntem simple pietre de construcție, celule din matrice. Iată o provocare penru a ne găsi propria poziție în matricea descrisă de Real, Simbolic și Imaginar, așa cum ne acordăm sau nu cu lumea reală/virtuală a lui tao, yin și yang, plus și minus.

(…) at some point in the early Twenty-first Century, all of mankind was united in celebration. Through the blinding inebriation of hubris, we marveled at our magnificence as we gave birth to A.I.

www este paradigmatic pentru sistemul vorace care este în stare să înghită tot, să se introducă peste tot. În sprijinul lui stă forța entropică reprezentată de incoerență, fragmentar.

Printre utilizatorii de computere nerăbdători să schimbe semnale, limbajul treptat ajunge să se condenseze, se transformă în înșiruiri de abrevieri, care încep la rându-le să-și piardă sensul. Un mod de comunicare care pare mai sigur este acum, în mod paradoxal, chiar butonul de like al facebookului. Din această perspectivă, nu este foarte important ce comunici, ci este important să comunici, să interacționezi, să intri în rețea, să fii prezent. Puterea de coalizare a internetului este încă în teste, borgul este pe drum. Trebuie să fii coalizat, și nu să hoinărești singur, haotic.

Valorile și domeniile se amestecă în modul cel mai copios cu putință pe aceeași pagină www, ceea ce încurajează imaginația și expansiunea minții. Conexiunile sunt practic infinite. S-ar zice că este un domeniu al democrației absolute a informației, doar că aici majoritatea nu înseamnă nimic, iar singurătatea de opinie este perfect valabilă, cu o singură condiție: aceea de a fi enunțată.

Senzația de eliberare de presiunea sensului, respectiv de presiunea exercitată asupra minții de coerența impusă de lanțuri asociative vechi și prestabilite, libertatea minții de a căuta singură coerența are, poate paradoxal, efect adictiv. Se poate presupune că pe baza ei se generează așa-numita dependență de internet, o entitate clinică mult disputată în domeniul psihiatric, care a pătruns de curând și în Manualul Diagnostic și Statistic (DSM IV).

Wikipedia dixit: Pe Internet, expresia „real life” se referă la viața în lumea reală. În general denotă viața sau realitatea consensuală, în contrast cu un mediu considerat ficțiune sau fantezie, cum ar fi realitatea virtuală, experiențele lifelike, vise, romane sau filme. Online, acronimul „IRL” se folosește pentru „in real life”, cu sensul de „ceva care nu este pe internet”. Folosit pentru a diferenția lumile personale online de viața „offline”, termenul are o istorie mult mai scurtă și un viitor mult mai neclar, de vreme ce internetul există de relativ puțin timp. Sociologii care studiază fenomenul internet prevăd că într-o zi distincția între lumile online și cele din viața reală ar putea părea „depășită”, observând că anumite tipuri de activitate online, cum ar fi cea menită să descarce tensiunile sexuale, au realizat deja o tranziție completă spre legitimitatea și „realitatea” completă. Abrevierea „RL” se folosește pentru „real life”. De exemplu, putem vorbi despre o „întâlnire în RL” cu o persoană pe care am cunoscut-o într-o cameră de chat sau pe un forum. Expresia se mai folosește și pentru a desemna incapacitatea de a folosi internetul pentru un timp, din cauza unor „RL problems”. Similar, expresia „in real life” este adesea înlocuită de acronimul „IRL”. Unii preferă expresia „face-to-face”, abreviată „f2f”.  Unii utilizatori de Internet folosesc expresiile face time sau meatspace, pe care le pun în contrast cu termenul „cyberspace”.  Termenul de „meatspace” (spațiu de carne) a apărut și în prestigiosul Financial Times ca și în literatura science fiction. În 2000, el a intrat și în Oxford English Dictionary. Iată cum se definește el:

meatspace: /meetspays/, n. Lumea fizică, unde trăiește carnea – opusă cyberspațiului.

Concluzie exprimată într-un stil de modă veche: internetul este o tăietură în dezvoltarea lumii, un punct de cotitură, deoarece:

– schimbă modul de viață, oferind grade de libertate noi în acțiunea din meat-space (de exemplu virtualizarea locurilor de muncă, care se extinde din ce în ce mai mult, ocupând din ce în ce mai multe domenii, care nu se mai pot lipsi de internet)

– transformă realitatea socială și personală, deoarece creează noi tipuri de legături între oameni

– restructurează modul de a percepe și a construi realitatea.

Este vizată astfel formarea unui soi de minte nouă, care acum este în curs de pregătire.

Pe internet nu există sferă privată, ci numai problema intimității, mereu fragilă și necesitând o apărare din ce în ce mai strașnică – și din ce în ce mai ineficientă.  Nu există mișcare în lumea virtuală care să nu fie înregistrată undeva. Mereu se află cineva virtual care știe ce faci și te monitorizează – iar accesul tău la acea înregistrare este în cele mai multe cazuri absolut nul.

Internetul este un infinit în care Eul este numai un avatar. Spaima Eului se traduce prin nevoia acută de privacy.

MORPHEUS

The Matrix is everywhere, it’s all around us, here, even in this room. You can see it out your window or on your television. You feel it when you go to work, or go to

church or pay your taxes. It is the world that has been pulled over your eyes to blind you from the truth.

NEO

What truth?

MORPHEUS

That you are a slave, Neo. Like everyone else, you were born into bondage, kept inside a prison that you cannot smell, taste, or touch. A prison for your mind.

Iată faptele: când am aflat pentru prima oară despre realitatea virtuală, mult înainte de filmul Matrix sau de orice altceva ficțional, m-am gândit că acest nou mediu ar putea funcționa în calitate de cel mai bun sistem penitenciar al viitorului. Închisoarea virtuală într-o lume croită pe potriva condamnatului, a fiecăruia în parte, cu un scop coercitiv și corectiv bine cumpănit și ajustat psihologic: iată cel mai economic, mai controlat și deci mai eficient mod de a gestiona pedeapsa într-o societate în care restricționarea libertărții de mișcare are din ce în ce mai puțin sens. Între timp a apărut filmul-cult Matrix în care este descrisă o astfel de închisoare (cu scopurile puțin schimbate, e adevărat). Apoi ne-am obișnuit cu toții cu internetul, iar acum am ajuns să ne întrebăm dacă nu cumva ne aflăm deja chiar în această închisoare virtuală, care anume dintre noi se află acolo și care sunt limitele ei.  Aceasta deoarece accesibilitatea internetului a făcut credibile toate aceste probleme, limitând domeniul SF și extinzându-l pe cel al realităților argumentabile.

Într-o lume virtuală viitoare în care Internetul va fi înlocuit toate mijloacele de informare clasice, realitatea va fi mult mai ușor de manipulat și foarte multă lume va începe să pună din ce în ce mai puțin preț pe ceea ce azi numim istorie.

Acolo unde există gândire divergentă, internetul este un mediu excelent pentru cultivarea ei (ceeea ce era relativ dificil în vechile massmedia). Însă suprasolicitarea atenției și gândirii divergente în stadii ale devenirii mentale în care ele sunt incomplet dezvoltate și stabilizate pot duce la atrofierea acestui mod de gândire, și în final la un soi de îngustare și închidere a gândirii și percepției. Așa se explică de ce unii copii promițători sfârșesc prin a folosi computerul și internetul numai pentru jocuri.

Lumea magică și gnostică își au acum moștenirea și domeniul de elecție în SF-ul contemporan.

Internetul corespunde unui proiect gnoseologic, gnostic și mistic străvechi, poate cel mai vechi dintre toate, care vizează conectivitatea absolută, cuprinderea exhaustivă a tuturor laturilor realității (proiectul depășește ideea de Bibliotecă Universală, mergând până la mistica accesării tuturor conștiințelor, eventual a tuturor neuronilor, deci și a tuturor imaginarurilor personale și colective, a tuturor domeniilor simbolice, a tuturor viselor și proiectelor care ar putea vizita la un moment dat o minte sau o simțire umană – un soi de akasha. Unii deja folosesc internetul ca mod de conectare a conștiințelor, de exemplu pentru unirea rugăciunilor în vederea unor scopuri cât se poate de nobile.

Putem interpreta internetul ca o încununare a proiectului magic de a crea pe pământ un model al minții divine, al intelectului divin, dar fără o conștiință proprie, lăsând astfel deschisă calea spre manipularea magică, prin menținerea unei șubrede iluzii de controlabilitate.

Dar nu trebuie să ne depărtăm de aceasă perspectivă gnostică înainte de a lua în considerație și ideea de internet ca prototip al realizării proiectului teurgic: conectând totul cu totul, putem elibera scânteile divine ascunse în meandrele pământului, putem aduna toate cioburile de divinitate prinse în capcana materiei. Spre deosebire de proiectul magic schițat mai sus, aici scopul este tocmai acela de a stârni un soi de conștiință emergentă. Astfel ajutăm la restabilirea integrității divine, apropiindu-ne în același timp de sfârșitul lumii așa cum este ea.

Există interpretări care pretind că inteligențele artificiale din Matrix nu aveau nevoie de energia fizică a trupurilor omenești, care poate fi desigur cu mult depășită de cea a unor animale, ci ele erau interesate mai degrabă de forța tipică minților umane, conștiințelor autentice. Unele intepretări din fizica cuantică pretind că numai capacitatea de observație a unor indivizi calificați poate da formă realității; fără ea, nu ar exista decât posibilitățile impuse cu forța. De exemplu, Roger Penrose, specialist în neuroștiințe, insistă afirmând că fenomenul numit conștiință nu va putea fi reprodus de nicio mașină, indiferent cât de complexă, care se bazează pe computerele contemporane. În acest sens combinarea conștiinței umane cu viteza, puterea și veșnicia mașinilor devine într-adevăr pasul următor și ultim al evoluției noastre. (Robert Sawyer, Matrix, știință, filosofie și religie, 67).

Emergența este o modalitate prin care se presupune că sistemele superioare derivă din cele inferioare. De exemplu, conceptul de „temperatură” nu există pentru o singură moleculă, deși miliarde de molecule luate împreună au temperatură. S-a sugerat deci că o conștiiință rezultă din comportamentul colectiv a miliarde de neuroni care nu ar putea fi niciodată conștienți pe plan individual. Dar proprietățile emergente sunt de fapt produse ale modului  în care noi descriem lumea; nu există niciun semn că ele s-ar bucura de altă existență în afara teoriilor noastre matematice.  Din moment ce noi oamenii știm că putem să ne exprimăm percepțiile conștiente, putem deduce că sistemul nostru nervos a produs relații care nu se pot descrie decât prin procese nondeterministe, de natură cuantică. Roger Penrose și Stuart Hameroff au formulat o teorie bine argumentată a modului în care acțiunile cuantice din microtubulii celulelor nervoase ar putea juca tolul de a crea nondeterminarea decodată de noi drept conștiință. Prin urmare, androizii și avatarurile virtuale, care sunt susținute de un computer convențional, determinist, nu-și pot exprima percepțiile conștiente, iar comportamentul lor nu va constitui nicodată dovada existenței unui conștient. (Peter B. Lloyd, Matrix, știință, filosofie și religie, 141).

Acest punct de vedere se confruntă cu din ce în ce mai multe provocări, care țin printre altele de natura problemei filosofice a determinismului.

La întrebarea, clasică pentru SF: poate o inteligență artificială sau un sistem bazat pe aceasta să dezvolte ceea ce noi numim conștiință, există deja un răspuns, formulat de filosofia minții (Philosophy of mind), prin conceptul de independență de substrat: acest conștient atât de discutat depinde de foarte multe lucruri – cunoaștere, inteligență (capacitatea de procesare), organizare mentală, detalii ale structurii computaționale etc: dar unul dintre lucrurile de care el nu are nevoie neapărat este chiar țesutul biologic. Conștiința nu este o proprietate esențială a rețelelor neurale biologice bazate pe carbon din interiorul craniului; procesorii pe bază de silicon din alcătuirea unui computer ar putea, în principiu, să se achite onorabil de aceeași datorie. (Nick Bostrom, Matrix, știință, filosofie și religie, 263)

Posibilă definiție a Matricii: un model al existenței divine care devine existența însăși: o lume nici sacră, nici profană.

Unfortunately, no one can be told what the Matrix is. You have to see it for yourself.

Clasicele temeri enunțate de autorii SF referitor la înlocuirea relațiilor umane reale cu cele virtuale sunt de mult realități. Oamenii aleg Second life cât se poate de conștient  și de responsabil, cu toate că majoritatea sunt destul de bine ancorați în meatspace, în first life. Este drept că se poate spune că simțul, gustul vieții se află în schimbare de câteva sute bune de ani: majoritatea omenirii civilizate a ales un mod de viață urban în care este din ce în ce mai redusă ancorarea senzorială (respectiv cât mai multe și mai variate surse de informație pe unitatea de timp, adresându-se unor varii simțuri), iar simulacrele sunt din ce în ce mai „realiste”. Tendința firească ar fi echilibrarea încărcăturii senzoriale a cotidianului din meatspace cu cel din cyberspace.

Atunci întrebarea: ce este matricea, unde începe și unde se termină și oare suntem noi complet imersați în ea sau, dimpotrivă, complet în afara ei, devine legitimă și foarte răspândită, firească. Dacă lumea principelui Sidharta a trebuit scuturată de toate dramele umane pentru a-i produce insuportabila senzație de Maya, de iluzie universală, respectiv pentru a-l conduce la starea de Budha, acum această experiență pare mult mai accesibilă. Dar în același timpp și mult mai sterilă, deoarece puțini sunt cei care zăbovesc asupra ei mai mult de un click.

Posibilă descriere a unui eliberat în viață (jivan mukta) cibernetic: morphing freely from cyberspace to meatspace and back.

MORPHEUS

What is real? How do you define real? If you’re talking about what you feel, taste, smell, or see, then real is simply electrical signals interpreted by your brain.

Raționaliși ca Freud și Descartes au fost mereu indignați de lipsa unui indiciu clar care să ne arate dacă suntem treji sau visăm, dacă avem de-a face cu amintiri reale sau plăsmuiri. De fiecare dată conștiința este prea slabă pentru a putea face față unor asemenea probleme.

Alții ar spune că tocmai acest lucru pledează pentru nevoia de unitate a conștiinței pentru care aceste delimitări sunt doar convenții la care mintea poate participa (sau nu!).

Internetul interesează pe toată lumea, realitatea virtuală de azi doar pe unii. Oricum experiența internetului este mult mai răspândită și mai transformatoare decât cea a realității virtuale mijlocită de interfețe greoaie. Pentru mintea contemporană internetul oferă o experiență a realități virtuale mai concretă și cu o prezență mai largă decât ceea ce se numește acum tehnic „realitate virtuală”, dependentă de dispozitive complicate și neîndemânatice.

Când scriitorul vizionar William Gibson a imaginat puterea realității virtuale, în 1984, odată cu revoluționarul său roman Neuromancer, inventând termenii de cyberspace și matrix, internetul nu exista nici măcar ca prototip. Cyberspace și realitatea virtuală erau lumi închise într-un calculator. Experiența virtuală a omului contemporan, a utilizatorului curent de internet, este aceea a unei lumi virtuale accesibile pretutindeni. Diferă nuanța senzorială: un cyberspace cum este cel imaginat de Gibson sau prezentat în filmul Matrix este caracterizat de indicii false de realitate, care se adresează tuturor simțurilor; realitatea noastră de internauți devine virtuală pentru că ne alterează simțul realității începând chiar de la nivelul integrării informației, fără a altera major percepția. Cyberspațiul lui Gibson are în comun cu realitatea internautului mitologia unui nivel virtual al lumii, a unui spațiu interior ale computerelor și minții umane, accesibil undeva la nivelul interfeței între cele două.

Oricine a putut empatiza vreodată cu experiența unui împătimit de jocuri pe calculator a putut înțelege că morphingul (trecerea abilă și agilă de la cyberspace la meatspace și invers) este o plăcere intrinsecă, ce poate da dependență. Dincolo de atractivitatea aparentă prezentată de cyber-lumile create de jocuri, la o examinare mai atentă vedem însă că ele nu sunt de fapt foarte atrăgătoare în sine, foarte confortabile sau plăcute simțurilor – numai la un prim nivel s-ar putea crede că dependența este dată de designul acestor lumi. Se poate spune ușor că pentru mintea umană a face continuu trecerea de la lumea plăsmuită la lumea reală este o experiență atractivă în sine, poate pentru că se apropie de înțelegerea profundă și intuitivă a lui esse est percipi. Este ceea ce își propune și secta budistă mahayana numită Yogacara sau Vijnanavada („numai conștiința”). Prin meditație, adepții acestei secte țintesc obținerea convingerii profunde că sinele și obiectele sunt numai produse ale minții. În momentul obținerii conștiinței profunde a acestui fapt, cuvintele încetează, iar discursul interior și gândirea, care nu se pot lipsi de dualitatea subiect-obiect, încetează și ele; atașamentul și deci suferința iau sfârșit.

Realitatea perfect iluzorie devine deci pentru practicant nonexistentă la infinit și controlabilă la infinit, așa cum ajunge să fie Matricea pentru Neo.

Atracția noastră către realitatea virtuală este mărturia faptului că suntem copți pentru o nouă conștiință, iar conștiința noastră dorește să se transforme.

Este un punct delicat, în care ne pot aștepta în egală măsură libertatea și sclavia. Deci, luați pilula albastră sau pilula roșie? Cu pilula albastră ne întoarcem la vechea conștiință duală delimitată de limbaj, pilula roșie ne duce…. vom vedea noi unde!

Bibliografie

Matrix, știință, filosofie și religie, Glenn Yeffeth (editor), Amaltea, 2003