Uimitorul eseu vizual numit Avatarurile orașului nocturn este creat de Adrian Majuru la Art Safari și vorbește despre mirajele, depresiile, atracțiile, abjecțiile și frumusețile regimului nocturm al existenței.
La intrare, vedetele se fotografiază cu scenografia tipică de glitter și nightlife. Fac și eu o fotograie, intru în pielea starului – pentru că nu degeaba actuala ediție Art Safari a început prin a se numi Stars Edition! Asistăm la o mișcare pur artistică și surprinzătoare: întoarcerea oglinzii. You are the star! Tu, vizitatoareo și tu, vizitatorule, sunteți chemați să populați cu fantasmele proprii propunerile curatorilor, să intrați în dialog cu ele, să realizați astfel că arta, chiar și atunci când este vânată și contemplată, cum face un privitor, este un act de participare, este o creație, și, mai mult, este un proces care te transformă.
Cu un cântec în minte – Hall of mirorrs – de unde țineam minte un singur vers (Even the greatest stars dislike themselves is the looking glass) și cu ținuta mea omagiu peste una dintre cele mai dark vedete luminoase, Nico, am purces în poveste, prin perdeluța de paiete a nebunilor ani de criză 1933.
Demersul Avatarurilor pleacă de la o senzație: senzația, apăsătoare pentru unii și eliberatoare pentru alții, pe care ne-o lasă domeniul nopții, al întunericului, domeniu care devine prevalent acum, pe timp de iarnă. Night is coming, winter is coming.
Domeniul nopții devine și domeniul necunoscutului și incertitudinii, domeniul amenințării, pericolului, monstruosului, al eliberării instinctelor de sub opresiunea legală a zilei. Erotismul, nelegiuirea, violența, avariția, blestemul. Provocarea dintotdeauna este exact acea provocare a civilizației despre care vorbește Freud: ce facem cu instinctele care sparg barierele? Le dăm exprimare, catharsis – sau expresie plastică neîngrădită? Le dăm oare satisfacție în acest fel și le dăm pace sau, dimpotrivă, ele ne pot fi ostoite prea ușor și atunci deschidem infinite cutii ale Pandorei? Sau, ca și Freud, pornim pe calea complexă a conceptului și simbolizării, iar ca expresie alegem științificul și documentarul? Această ultimă – și deloc facilă – cale este cea urmată, cu mână de fier și poezie rafinată, de curatorul expoziției de la Art Safari Stars Edition, Adrian Majuru.
Expozitia devine astfel o incursiune inedita in regimul nocturn al existentei, acea vita obscura care automat face o larga invitatie imaginarului personal. Aprinse devreme, becurile portocalii ale Bucureștiului ajung mereu sa ne aduca in minte un strop din angoasa noptii comuniste sau din depresia de iarna care incepea prin noiembrie si se sfarsea tarziu in aprilie. Pe toate le vedem evocate cu discretie si fina inteligenta de eseul vizual creat de Adrian Majuru. Nu lipsesc nici celelalte aspecte ale noptii, polul opus: promisiunea noptii de distractie sau placere, atractia noptii promiscue si desigur nici visul de unde vine incertitudinea.
Expozitia uimeste în primul rand pentru ca ne arunca aproape de intunericul uman – de la atractia pentru monștri la lumea obscura pe care o contempla cu nesat ochiul lui Nicolae Minovici. Dam cu ochii de pictori ai supliciilor publice sau private (Gheorghe Ioachim Pompilian – 1835-1907), dar si de o surprinzatoare schema realizata, se pare, de Nicolae Minovici insusi (sau la indicațiile sale) pentru a descrie experimentul sau de autostrangulare, descris într-un interviu astfel: „Prima dată când am încercat să-mi provoc moartea în chipul acesta, zăceam întins pe patul meu, privind cerul. Cu ambele mâini mi-am strâns cu putere gâtlejul în jurul mărului lui Adam. În secunda a cincea simțeam cum se coboară peste mine un văl purpuriu și apoi un văl negru. Cu o repeziciune uimitoare defilau apoi, înaintea ochilor mei sufletești, fel de fel de icoane. Apoi am simțit ceva asemănător cu o cumplită descărcare electrică și totul se făcu negru. Am pierdut simțul raționalității“. Avand mai intai reputatia de a fi extrem de erotica, sufocarea conduce la o experienta „out of the body” – iar desenul lui Nicolae Minovici menit să descrie autosugrumarea infatiseaza o neliniștitoare asemanare cu harta respiratiei care conduce la formarea celui de-al doilea corp, sa zicem spiritual, in alchimia interna taoista – ceea ce marturiseștee despre autenticitatea experientei.
Genul expoziției este însă faptul că nu se limitează la un spațiu geografic bine definit – sigur, experiența pornește de la noaptea Bucureșteană, reperele Bucureștiului sunt peste tot, dar ni se amintește de fiecare dată că regimul nopții este infinit și niciun colț din mintea noastră și niciun colț al planetei rotunde nu au cum face abstracție de regimul nopții.
De regimul nopții țin și cruzimea și spaima și magia neagră, ilustrate cu unele exponate absolut surprinzătoare. Am pomenit deja desenul din anturajul lui Nicolae Minovici. Lui i se alătură amulete străvechi, cu temuta Hecate, zeița triplă a nopții, gravată atât de minuscul încât nu poate fi văzută decât cu lupa. Și mai ales uimitoarele capete de fete vădit intenționat deformate, alungite, datate secolul IV-VII dHR și găsite în spațiul dobrogean, despre care nu se știe prea mult – poate sarmatice? Femei de rang înalt? Preotese, șamanițe? Răspunsurile încă nu au certitudine, dar obiectele în sine fascinează prin perfecțiunea lor ovoidală. Pentru că, noaptea este terenul de elecție al incertitudinilor.
Noaptea ni se infatiseaza apoi în expoziție ca mantie a raufacatorilor, a făcătorilor de monedă calpă, a dueliștilor si conspiratorilor, a nelegiuiților de tot felul, pentru ca pe urma, odata cu capacitatea oamenilor de a gasi surse de lumina artificiala si de a se apara, noaptea sa inceapa sa le dezvaluie – si sa ne dezvaluie – farmecele ei. Ea nu mai este strict amenintatoare, ci devine seducatoare, periculos-atragatoare. Dacă dintotdeauna nopțile bogaților au fost diferite de cele ale săracilor, acum cele două lumi vor intra într-o contiguitate în același timp seducătoare și periculoasă.
E noaptea balurilor, a petrecerilor mai mult sau mai puțin legitime. Fiintele noptii arata acum altfel – vom vedea chipuri de curtezane, accesorii de lupanare, dar si cateva porti deschise spre lumi erotice rafinate.
Retine toate aceste idei si, daca e deja seara, pasește in labirintul Centrului Vechi care se întinde de la porțile palatului Dacia România spre pântecele Bucureștilor. Expozitia continua, iar acum ochiul tău este artistul #youarethestar
