Deși a plecat din țară încă din 1991, la 18 ani, urmându-și familia mai întâi în Canada, apoi în Statele Unite, Simona Laiu a păstrat mereu conexiunea cu țara, prin firele vizibile din care sunt țesute costumele tradiționale pe care le iubește, le poartă și le colecționează, pe care le-a dus în toată lumea și le-a cuibărit în cele mai surprinzătoare și mai exotice peisaje (vizibile pe pagina ei de Facebook Grădina Hestiei) și pe care acum le studiază (a obținut un Master Degree la Universitatea Stanford cu o lucrare despre costumul românesc). Simona este detectiv de costume: este mereu fascinant să urmărești istoriile fabuloase pe care le deduce pornind de la un crâmpei de pănză țesută, câteodată profund deteriorată. Urmântu-și inteligența, intuiția, senzațiile și cultura imensă, Simona reconstituie istoria pornind de la o simplă cusătură.
O întâmplare din viața unui om se scrie în memoria neuronală permanentă atunci când experiența respectivă este strâns legată de o mare emoție transformațională, poate deveni chiar arhetip.
De multe ori istoria, soarta unei țări este strâns împletită cu istoria unei emoții, a unui sentiment copleșitor al celor care au puterea și soarta de a conduce lumile. Dovada unei astfel de sinergii, a unui astfel de crux extraordinar, se află în cele mai fragile documente pe care ni le putem imagina. Nu se află în statui de oțel pe care timpul le ruginește sau pe care regimurile succesive le răstoarnă, nu în documente dehârtie dezise și arse, ci în textile de mătase, lână șiaur pe care mâinile femeilor le brodeazăcu iubire, le ascund în unghere tainice până vine ziua când sunt scoase la lumină.
Un astfel de document a fost descoperit recent în expoziția Muzeului National Militar ‚Regele Ferdinand I’ când un costum național al reginei Elisabeta a fost expus în premiera pe 24 iunie 2022.
La o primă vedere, acesta este un costum din vechiul areal al Argeșului și Muscelului. Are cămașa cu altiță, poale, fotă și șorț, are maramă. Cămașa, poala și marama sunt brodate pe mătase, iar fota și șorțul sunt din lână. Darcare este povestea extraordinară a acestui costum regal?
Principesa Elisabeta a ajuns in București înjur de 22 noiembrie, lascurt timp după nunta sa care avusese loc pe 15 noiembrie, 1869. Parte importanta din festivitățile de întâmpinare ale tinerei principese a fost înmânarea darului de nunta din partea doamnelor din înalta societate: odiadema cu diamante și mărgărite și un prețios costum național. La scurt timp după venirea sa în tară, Elisabeta se pozează cu acest costum în studioul lui Franz Duschek iar intre 1872-1873, se lasă pictata în același costum (cel puțin aceiași cămașa, poala și sort) de către pictorul american Peter Alexander Healy. Scriitoarea Noemie Koenig semnalează acest eveniment în cartea sa ‘Carmen Sylva; Elizabeth, regina României’ unde costumul este descris de regină drept „costum național făcut din materiale prețioase și acoperit de broderie
.”
( 1 si 2 Principesa Elisabeta, 1869, Franz Duschek, Biblioteca Academiei Romane )
3. Principesa Elisabeta, Peter Alexander Healy, 1873)
Sunt convinsă ca fabulosul costum al reginei Elisabeta din expoziția deschisa pe 24 iunie, 2022 la Muzeul National Militar ‘Regele Ferdinand I’, este primul costum al celei ce va deveni întâia regina a Regatului României, executat probabil pe parcursul anului 1869, in timp pentru venirea Elisabetei în patria adoptivă. Tipul de pânza pe care sunt brodate cămașa și poala (borangicul cu dungi), tipul de fir de aur de pe cămașă, poală și maramă, tipul de mătase cu care au fost brodate cămașa și poala, dar și cromatica sa potrivită tinerei mirese și neveste, nu lasă dubiu asupra datării sale.
Costumul reginei Elisabeta expus la Muzeul National Militar ‘Regele Ferdinand I ‘ este mai mult decât probabil realizat la Golești, acolo unde se afla multe din rădăcinile României Mari. Am scris în trecut despre marele rol al Goleștilor și al Anei Racoviță Davila în dezvoltarea costumului național așadar, nu este de mirare ca în portretul comemorativ al Anei realizat in 1876 de Sava Henția pentru Sala Donatorilor de la Azilul Elena Doamna numit ‘Doamna Davila cu fiul’, marea doamna poarta un costum național. Acest portret a fost executat la 2 ani după moartea Anei (1874), după fotografia realizata în 1871 de Carol Popp de Szathmari. Observam cum costumul din tablou – cămașa și poala – se asemuiește costumului Principesei Elisabeta expus la Muzeul National Militar. De asemenea, în colecția Muzeului Viticulturii de la Golești exista un tablou al Anei Racoviță Davila făcut de pictorul Francoise Emile Dessain. In acest tablou, Ana este îmbrăcată într-un costum național remarcabil, a cărui cămașă sugerează modelul, câmpii decorativi și cromatica cămășii cu care Henția o învesmântează in tabloul comemorativ de la Azilul Elena Doamna, costum al cărui cămașă care seamănă izbitor cu cea a costumului Elisabetei din tabloul lui Healy sau fotografia lui Franz Duschek.
(4. Ana Davila cu fiul sau Pia, 5. Ana Davila cu fiul sau Alexandru, 6. Ana Racoviță Davila)
Exista o teorie cum ca Elisabeta a împrumutat costumul de la Ana Davila însă mi se pare extrem de improbabilă deoarece contrazice ritualul și eticheta de curte pe care Carol I foarte atent le-a stabilit din primele sale luni pe tron – Ana și Elisabeta nu erau doua fete de la internat care își purtau hainele una de la alta! – iar apoi exista mărturia clara a Elisabetei cum ca a primit in dar propriul ei costum de cum a pus piciorul in București. Și totuși, cum se explica faptul ca cele doua costume sunt foarte asemănătoare?
Nu este de mirare că doamnele din aristocrația română au ales sa producă pentru Elisabeta un costum al cărui model de inspirație era un costum deja apreciat de către cunoscătorii din cercurile înalte. Când România a fost invitata sa participe la Expoziția Universala de la Paris în 1867, Principele Carol I s-a sprijinit pe un grup important din nobilimea și intelectualitatea unionistă cum ar fi Carol Popp de Szathmari, Alexandru Odobescu si Ana și Felicia Racoviță, sa pregătească expoziția. România nu exista ca țară recunoscută internațional făcând încă parte din Imperiul Otoman. Moldova și Valahia erau cunoscute internațional sub denumirea de Principatele Danubiene iar sarcina de a lansa România ca țară din punct de vedere politic, diplomatic și era extrem de delicata si dificilă. Nu mai puțin complicată era prezentarea ei culturală, organizatorii folosindu-se de propriile colecții textile pentru a lansa o imagine unificată si rafinată a tărișoarei care se năștea. Printre primele fotografii ale lui Szathmari, avem imagini ale primelor costume naționale romanești expuse la Paris in 1867, imagini pe care artistul le-a transformat mai târziu in acuarele. In aceste fotografii realizate de Szathmari pentru a însoți exponatele de la Paris, vedem tinere femei îmbrăcate în diverse costume din Muntenia. Femeile, atât după posturile degajate și încrezătoare, cat și după bijuteriile pe care le poarta, nu sunt simple tărânci, sunt femei din înalta societate deghizate in tărânci. In unele din fotografii recunoaștem personajele, cum ar fi Liberty Rosetti, fiica lui C. A. Rosetti, iar in altele, recunoaștem costumele, cum ar fi costumul purtat de Ana Racoviță Davila în portretele sale. Date fiind informațiile de la Expoziția Universala de la Paris din 1867 unde costumele naționale ale ‘Doamnelor Racoviță’ au fost premiate cu mențiune, putem spune cu un grad de siguranță cum că atât unele dintre costumele din fotografiile lui Szathmari cât și unele dintre modele erau Ana și /sau Felicia Racoviță, îmbrăcate în costumele proprii.
