Expozitia de muzică celestă numită Pe mai multe voci și dedicată fenomenului care este Corul Madrigal este o experienta multisenzoriala, unde muzica si imaginea, trecutul si prezentul, copiii si adultii dialogheaza fara incetare.
A fost poate cea mai mare provocare pentru curatorii Art Safari! Cum faci sa reprezinti plastic acest fenomen cultural unde locul central apartine totuși muzicii si nu vizualului?
Este o expoziție, are nevoie de plastică, deci un concert nu este nici necesar si nici suficient, desi muzica – dând un sens cât se poate de concret termenului de „celest” – este prezenta in fiecare camera a acestui labirint cohlear care devine Palatul Dacia Romania cu această ocazie.
Dacă pătrunzi în expoziție în această perioadă a sărbătorilor, colindele te înconjoară și într-o clipă nu mai ai nicio îndoială că „celestă“ nu este nicidecum vreo metaforă, ci este chiar o descriere exactă a ceea ce auzim și simțim.
Expoziția foloseste multa scenografie si realitate virtuala. Unul dintre locurile centrale apartine desigur costumelor care au dat identitatea vizuala de neuitat a corului. Tin minte ca am vazut pentru prima data corul Madrigal intr-o fotografie din revista Cinema – eu nu eram inca la scoala, deci era inainte de 1980. Mi s-a parut din alta lume, cred ca pe atunci aveau si niste gulere elisabetane. Si am intrebat-o pe mama: unde sunt atatea printese? A zambit si a zis: te duc sa le vezi! Am fost atunci la un concert si in mintea mea muzica aceea a continuat sa aiba ceva din alta lume. Acele voci umane unite nu mai erau tocmai voci, ci niște coarde (vocale) care exprimau ceva de dincolo de ele.
Este impresia pe care expozitia o accentueaza: pe masura ce patrunzi in camere, muzica celesta care iese din pereti te trimite departe, intr-o calatorie in straturile fine, pure si stravechi ale scoartei cerebrale batucite in rest de cotidian.
Vedem serii de costume, de la cele renascentiste la cele pictate manual de Doina Levinta. Istoria Corului Madrigal devine si istoria deceniilor de comunism si apoi a ultimelor trei decenii, greu de numit și greu de unit. In toate aceste vremuri ale separarilor, Corul a fost puntea, polifonia, pluralitatea in armonie. Unirea.
Corul a fost de la inceputurile lui un paradox: infiintat in plin comunism, în 1963, canta muzica veche, culta, extrem de rafinata – madrigalul este un gen muzical renascentist, polifonic. Corul Madrigal a afirmat de la început cu adevarat puterea unui colectiv de a crea armonie, dar armoniile create erau polifonii din alta lume.
În 1966, Corul Madrigal cântă pentru prima dată colinde în România comunistă. După primul reflex de a interzice această muzică tipic religioasă – care se cânta în română, deci nu putea fi nicio îndoială asupra ei, puterea de atunci a rămas în cumpănă, deoarece efectele asupra publicului erau devastatoare. Colindele Madrigalului au fost printre primele hituri românești de după război, trecand zagazurile sufletelor. În expoziția de la Art Safari, puntile de emotie au devenit vizibile in sala in care se pune in scena o amintire despre un concert in Valea Jiului. Un miner și o coristă povestesc despre același moment. Aduși direct din șut la concert, minerii aveau fețele acoperite de praful de cărbune pe când corul cânta neabătut. Au ajuns și la colinde… iar coristei privirile i se opresc asupra unei dungi albe care începuse să strălucească în întuneric: o lacrimă curgea prin stratul de cărbune de pe chipul minerului din fața ei.
În anii cei mai negri, cei mai simpli si cei mai rafinati ascultatori vibrand impreuna. Multimi spargand usile salii de concerte. Vedem asta pus în scenă în expoziție. Si nu, nu erau nici Beatles si nici Cenaclul Flacara. Erau corul Madrigal. Iar foamea nu era nici de paine, nici de carne, nici de hituri si nici de hipuri. Era foamea de colinde, acele cantece stravechi care ne unesc, cam de cand lumea.
In prezent Madrigal desfasoara un program unic, de educatie muzicala adresat copiilor, Cantus Mundi Romania , sugestiv prezentat și el in expoziție. Ceea ce vizeaza programul nu este pur si simplu cantul, muzica, ci mai degraba ceva ce am putea numi Educatie pentru Armonie
