Ne place Brahms! Nu știu cum altfel am putea răspunde la finalul mini-seriei în patru episoade de concerte memorabile din muzică de Brahms oferite cu generozitate în această stagiune de Sala Radio! După cum am putea răspunde cu toții entuziasmați după a patra serie: ne plac și Naoto Otomo, Suma și Tomescu!
Ajunși aproape de finalul actualei stagiuni la Sala Radio, a urmat ultima parte a Integralei lucrărilor simfonice și concertante semnate de Brahms, – o suită cât se poate de binevenită, care ne-a adus pe toți mai aproape de frumusețea și complexitatea acestui muzician. La finalul suitei de concerte, am avut revelația caracterului aproape cameleonic al creației lui Brahms, judecând după multiplicitatea cheilor în care a putut fi abordat.
Citiți o cronică amănunțită despre a doua etapă a trilogiei Brahms aici: https://palindrom.eu/de-ce-ne-place-brahms-si-cum-am-descoperit-asta-in-concertul-al-doilea-al-integralei-brahms-la-sala-radio/
În seara de 14 iunie, cheia pe care ne-a arătat-o fenomenalul dirijor japonez Naoto Otomo s-a bazat pe precizie, muzicalitate, seninătate. Ochiul organizat și esențializat al artistului japonez a văzut chintesența și ne-a redat toată armonia și grația internă a creației compozitorului, în două piese memorabile: Dublul concert în la minor pentru vioară, violoncel și orchestră, op 102 și celebra Simfonie numărul 3 în Fa major, op 90.
Am mai spus, cred, undeva, ca ma intereseaza numai acea amorsa muzicala care-mi da senzatia distincta și sigur, ar spune unii, exaltată spre delirantă, că… aud pentru prima data muzică. Că descopăr acest mod de a organiza sunetele și în ciuda experienței, ureche își regăsește prospețimea și se întreabă: Adica asa ceva exista???
Iata senzatia care la concertul din 14 iunie s-a instalat de la primele acorduri… si nu a mai plecat! Doua ore nu a mai plecat senzatia ca aud muzica pentru prima oară, deși Brahms mai auzisem de atatea ori.
Totusi, când au început Răzvan Suma si Alexandru Tomescu am avut senzatia de zori ai lumii. Doua voci, două instante ale aceluiași personaj brahmsian care ar putea fi definit ca romantic sau eroic într-o lume care și-a pierdut eroismul, oricum un personaj care este mereu defazat fata de lume.
Si nu mică mi-a fost mirarea să aflu că într-adevăr acest concert dublu a fost scris de Brahms pentru un prieten al său, violonistul Joseph Joachim, pentru a se reconcilia după un diferend. Am aflat și ce spune criticul Donald Tovey despre concert, anume că are nevoie de doi soliști strălucitori care să fie în armonie unul cu celălalt – iar Răzvan Suma și Alexandru Tomescu au dus această armonie la perfecțiune.
Urmărind cu sufletul la gură povestea spusă de dialogul coardelor, am ajuns sa-mi dau seama ce ma face sa iubesc atât de mult instrumentele de coarde: este momentul in care coardele devin discrete, în care ele se topesc in tesatura lumii si a orchestei pentru ca apoi sa rasara mai stranii si mai distincte.
Strings. Nu degeaba una dintre cele mai plauzibile teorii despre construcția intimă a lumii în spațiu și timp este chiar teoria stringurilor!
La fel, nu mică mi-a fost mirarea să aflu ulterior, cercetând puțin, că specialiștii matematicieni au identificat în structura muzicală a concertului adevărate progresii riemanienne – adevărate precursoare a ceea ce azi se numește teoria stringurilor.
De multe ori coardele ajunse pe scenă au ceva demonstrativ; totuși mie imi plac cu adevărat numai atunci cand devin firesti ca vocea omeneasca. Asa cum a fost în acea seară memorabilă dialogul intre Stradivariusul lui Tomescu si violoncelul magic al lui Răzvan Suma, prelungit și adus la perfecțiune de unul dintre bisurile cele mai relevante pe care le-am auzit vreodată.
Partea a doua a concertului a fost destinată celebrei Simfonii a treia, cea care formează tema muzicală a filmului Vă place Brahms? Dacă Simfonia întâia, despre care am scris în precedenta cronică, apare în film la momentul concertului, tema din Simfonia a treia este cea care va însoți destinul personajelor până la sfârșit. Ca atare, și eu, și mulți dintre spectatorii prezenți o cunoșteam destul de bine. Și totuși, în seara aceea am avut fericita senzație că o ascultam pentru prima oară, dublată de o senzație splendidă, de apoteoză și mântuire. Nu capitulare, nu împăcare cu soarta, nimic de atașament orb, ci totul numai iubire pentru lumină. Artă pură!
Pe tot parcursul concertului am contemplat o frumusete deosebită, o armonie, o melodicitate si o seninatate fara precedent, iesind din gesturile splendide ale dirijorului. Care desenau muzica atat de precis incat imi dadeau impresia ca si eu insami as putea canta.
Naoto Otomo a adus lumină și a făcut din labirinturile piranesiene ale muzicii lui Brahms catedrale care celebrează multiplele aspecte ale luminii.
Mai multe detaliii despre concert și eroii lui aflați aici: https://palindrom.eu/integrala-brahms-ajunge-la-punctul-culminant-la-sala-radio,
