Jurnalul unei călătorii care nu există

Alte articole

Jurnalul unei călătorii care nu există

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Wudang este o regiune muntoasă, aflată în provincia Hubei din inima Chinei. Nu am fost niciodată în acest Wudang, îl știu numai din fotografiile și filmele călătorilor, un loc mereu umed și fertil, ideal pentru cultivarea plantei de ceai. nivel de luciditate inegalabil. Cândva visam să călătoresc acolo, acum știu câ probabil nu voi ajunge niciodată. Nu mi-e dor cu adevărat de Wudangul acesta și nu am regretul că nu voi face drumul.

Adevărul este că de fapt am fost în Wudang timp de câțiva ani buni, vreo zece, în timp ce locuiam și lucram în București. O perioadă când fiecare zi culmina cu exersarea artelor specifice munților Wudang, pe care, oarecum rezumativ, le numim de obicei arte marțiale tradiționale. Nu că nu ar fi arte, sau că nu ar fi tradiționale, sunt din plin și una și alta, însă numai această denumire descriptivă nu are cum să evoce aventura acestei întâlniri tulburătoare cu sinea ta, cu suflul, cu adâncul tău – de nimic mai bine reflectat decât de suflul lumii, care, la rândul lui, ne devine cel mai evident atunci când ne aflăm în natură.

Timp de ani de zile am trăit pentru aventura asta, o altă cercetare independentă, da, pentru câ așa am abordat-o, fără să știu vreodată unde voi ajunge exact, dar dorindu-mi de la început să ajung la dragonul cu suflet de om, sabia din Wudang, așa cum o văzusem cândva mânuită, pe o scenă.

Am fost acolo, exersând cu sabia am văzut dragonul cu suflet de om, ne-am unit căile mult timp, apoi, ca într-o poveste chinezească de neînțeles, fără noimă și un pic înfricoșătoare, cum erau cele pe care le citeam în Povești Nemuritoare, ne-am despărțit. Eu ca să mă confrunt cu substanța din care sunt făcută, să scutur toate urmele dependențelor străvechi, ale ideilor, minții și corzilor sentimentale, ca să onorez strămoșii și rădăcinile, ca să am binecuvântarea lor. Să uit obișnuințele și tot ceea ce este formal – și, de va mai rămâne ceva din mine, să revin la dragonul cu suflet de om.

Sabia e tot acolo unde-am lăsat-o de zece ani, în colțul holului. Pe mătasea ei s-a depus colbul, iar dragonul cu suflet de om mă așteaptă undeva afară, în Wudangul care nu este în China, dar este un peisaj de pe pământ unde pentru prima oară după ani de zile sabia va zvâcni iară. De va zvâcni. De sunt făcută din suflet de om, va zvâcni.

Dar încă nu știu asta și întoarcerea în Wudang este însăși această cercetare. O să pun curând în cuvinte și de ce Wudangul este atât de important.

Când lucrul focului s-a împlinit,

El va produce sabia;

Când va fi gata,

Ea va strălumina o dată ca fulgerul.

Taie pe orizontală,

și stârnești o adiere rece și clară

Ține-o vertical

Și se ivește luna.

Lumina binecuvântată inundă cerul și pământul;

Spiritele și duhurile se umplu de neliniște.

Sabia pune capăt tulburării, aduce claritate,

Mătură din calea ei toate manifestările nefirești;

Ucide ceea ce-i inconsistent

Taie din rădăcină agresivitatea,

Distruge monștrii.

Această sabie prețioasă nu are formă;

I se dă nume pentru că spiritul o vede.

(Tratat străvechi despre sabie, traducere occidentală