Sunt vreo trei ani de cand am stat de vorba cu Raluca Jurcovan si mi-a povestit despre cum a cusut ia pe care a numit-o Floarea vietii si despre expozitia pe care a creat-o la Muzeul Tarii Fagarasului Valer Literat, in jurul Florii vietii, cu icoane pictate pe sticla si cu icoane cusute pe panza.
De atunci mi-a fost dor sa o vad, intuind că este mult mai mult decât simpla exploatare e unui motiv decorativ. Abia în acest decembrie 2023 mi s-a implinit dorul, caci expozitia Ralucăi a poposit la Muzeul Național al Țăranului Român – este FLOAREA VIEȚII // Expoziție de icoane realizate de Raluca Jurcovan si o puteti vedea pana pe 14 ianuarie.
Mergeti sa o vedeti, deoarece este dintre acelea care nu pot fi fotografiate. Ceea ce las aici sunt niște simple indicii.
Raluca Jurcovan provine dintr-o familie cu profunde rădăcini românești, în toate colțurile țării. Străbunica ei, Rafira, a fost țesătoare renumită. Raluca însă a studiat dreptul, apoi regia de film, apoi a descoperit icoanele pe sticlă. A studiat, a dezvoltat o tehnică proprie, care respectă principiile vechi, dar este adaptată la materialele moderne de astăzi.
În anul 2011 a pictat prima icoană pe sticlă. „De atunci, pentru mine, s-a deschis “lada de zestre”. spune ea. Lucrând la un proiect artistic în 2014, a venit în contact cu tot ceea ce înseamnă veșmântul tradițional. A dat cu ochii de cele câteva piese rămase de la străbunica ei Rafira Jurcovan din Drăguș și așa s-a născut dorința de a afla mai multe despre semne și cămăși. S-a înscris în grupul Semne Cusute și, susținută de multe dintre fetele care aveau cunoștințe în acest domeniu, Raluca a început și ea să coasă.
Și icoanele și cămășile au „o simbolistică ascunsă și un spirit văzut și nevăzut“ spune Raluca, continuând: „Cred că tocmai această asemănare m-a condus către idea de a coase icoane pe pânză, inspirate din icoanele pe sticlă, finalizată în expoziția “Floarea vieții“.
Cămașa realizată pentru expoziția Floarea Vieții a fost creată ca un adevărat liant, o punte de legătură al întregului concept expozițional.
„Simbolurile nu au graniță în timp și spațiu. Ele au fost folosite din vechime pentru a transmite codificat adevăruri esențiale ale omenirii, adevăruri care nu au putut fi transpuse în cuvinte. Ele sunt ascunse peste tot în jurul nostru. Trebuie doar să avem ochi pentru ele“ mi-a mai spus Raluca în urmă cu trei ani.
Despre floarea vieții ca simbol s-au spus și se mai spun încă multe lucruri, în special legat de geometria sacră.
Stricto sensu, este un simbol geometric care constă din 19 cercuri suprapuse, distanțate uniform și interconectate în interiorul acestuia. Cercurile care se intersectează ale acestui simbol spiritual formează un model ca o floare în interiorul florii. Dat fiind că această figură are un model hexagonal cu simetrie repetat de șase ori și sunt șase cercuri de „flori“, simbolul a trecut în mai toate contextele drept un model al creației, al proliferării fractalice și conexiunii subtile care unește tot ce a fost, este și va fi creat. Fiecare cerc are centrul pe circumferința celor șase cercuri care îl înconjoară, cu același diametru pentru un total de 10 cercuri complete.
Floarea vieții este un simbol străvechi cu proprietăți matematice; a fost găsit în întreaga lume și conține ascunse mai multe simboluri armonice cunoscute în întreaga lume ca forme fundamentale și forme de geometrie sacră: Oul, Arborele Vieții și Fructul Vieții, precum și cele cinci solide platonice.
Desi floarea vietii poate parea un simbol foarte grafic – si, desigur, este foarte bogata inclusiv grafic – ceea ce ne reveleaza lucrarile Ralucai despre ea se tese cu adevarat numai in noi, in timp ce suntem acolo, parcurgem cercul ascedent al traseului expozitiei si la un moment dat intelegem.
Pentru mine acest „la un moment dat” a fost momentul in care am dat cu ochii de ia care imbratiseaza totul. Ia cu floarea vietii brodata, cu bratele deschise, sub icoana Maicii Domnului inaintea misterului celui negru.
De-o parte, ia numită Floarea Vieții are florile vietii celei veșnice sub forma icoanelor cusute, blande, dornice sa fie atinse, mângâiate, imbratisate. Niște reliefuri a căror prezență este atât de concretă încât literalmente te umple de lacrimi, revelând concretețea acelor realități despre care vorbesc – la fel de concrete ca și fizicul, fărâ să fie totuși un fizic de atins.
De cealata parte, ia Floarea Vieții are peretele florilor vietii reci – sunt icoane pictate pe glaja și sticlă, lucind de aur, reflectand și întorcându-ți privirea.
Ele insa, florile, isi corespund. Iar legaturile dintre ele se tes prin noi. Le simți ca atare, devenind tu însuți, spectatorule, pânza fină în care se coase misterul creației. Sau misteriul, pentru că, realmente ca într-un ritual cu totul neașteptat, tu devii nu spectator al creației, nu părtaș la creație, ci creația însăși.
Ca unitate fractalică din corpul lumii, tu, spectatorule, tu însuți ești floarea vieții. Un dar și un omagiu atât de adânc ți se aduce încât nu poți să îți impiedici sufletul să cânte de bucurie, chiar acolo, în mijlocul unei săli albe, pe ai cărei pereți sunt zugrăvite imagini nemaivăzute.
Felul în care sunt alcătuite „florile“ din icoane în formă de cerc ne introduce într-o dimensiune încă și mai grăitoare: scenele biblice, firul de sens care le leagă, sugerează și floarea timpului. Nimic in ceea ce se petrece în sala albă în jurul iei celei cu brațele deschise nu este plat și bidimensional, ci se petrece în timp, în noi și dincolo de noi, în timpul sacru.
Ca o instalatie simbolica secreta (nu pentru că ar fi ocultată, de fapt este deschisa cat lumea, dar nu este imediat vizibilă), floarea vietii ne cuprinde pe toti. Cat de adanc in timp si-n spatiu merge ea, doar creatorii stiu. Si creatoarele. Țesătoarele, cusătoresele. Iar miracolul este ca acolo, in mijloc, devenim una.
Vă las să vedeți căteva flori și articolul continuă mai jos.
Ce știm și ce s-a mai spus despre simbolul numit „floarea vieții“?
Floarea Vieții este adesea considerată a fi cheia tuturor misterelor vieții, respectiv o dovadă și o reprezentare concretă a faptulul că existe conexiuni care unesc tot ce există. Se spune că floarea vieții conține ciclurile vieții și abolirea lor în eternitate, conține masculinitate și feminitatea, precum și echilibrul între cele două.
Adepții geometriei sacre văd în ea un soi de poartă de acces către ceea ce se numește memorie akashică – pe scurt, floarea vieții oferă acces spre tot ceea ce a fost, este și va fi în univers, petrecut vreodată sau care are să se petreacă, pe toate coordonatele.
Floarea Vieții este un simbol al iluminării – contemplând floarea vieții avem acces la planul întregii creații. Se înțelege de aici de ce reproduceri grafice ale florii vieții sunt folosite ca stimuli pentru meditație.
Baza Florii Vieții este formată din patternul denumit Vesica Piscis, compus din două cercuri care se intersecteaza in mijloc, dând naștere în spațiul de intersecție unei forme de ochi sau de pește. În geometria sacră, reprezintă nașterea, dualitatea și noile începuturi. Multe simboluri sacre conțin grafismul Vesica Piscis: ochiul lui Horus, ichthys sau peștele Iisus și nodul celtic.
Sămânța sau Oul Vieții este un alt grafism cu semnificație simbolică din floarea vieții; este o extensie a Vesica Piscis. Este format din 7 cercuri de dimensiuni egale care se intersectează în centru. Un cerc este în mijloc, în timp ce celelalte 6 îl înconjoară. La fel ca Floarea Vieții, se crede că Sămânța Vieții reprezintă începutul creației. Așa se face că găsim acest simbol în rozasele catedralelor, de exemplu, În iconologia creștină se spune că reprezintă creația lumii în 7 zile. Cercul central simbolizează momentul creației, în timp ce celelalte 6 cercuri reprezintă fiecare zi.
Fructul Vieții este un alt simbol sacru conținut de Floarea Vieții. Este format din 13 cercuri care se ating și dau naștere unei forme asemănătoare unui fulg de zăpadă. Un cerc este în centru, în timp ce celelalte 12 cercuri formează un inel în jurul lui.
Floarea Vieții începe deci cu Vesica Piscis, se deschide în Sămânța Vieții și înflorește în Fructul Vieții.
Dacă vedem tridimensional, se spune că Floarea Vieții ajută la formarea Cubului lui Metatron, despre care se crede că ar conține toate formele care alcătuiesc Universul, de la celule microscopice până la galaxii gigantice, care se rotesc. Cubul lui Metatron reprezintă echilibrul, armonia și curățarea spirituală; conține cele 5 solide platonice: tetraedrul, hexaedrul, octaedrul, dodecaedrul și icosaedrul. Toate aceste forme au fețe de dimensiuni egale.
Unde mai găsim reprezentată „floarea vieții“?
Se spune că cel mai vechi desen al Florii Vieții datează din Egiptul antic – unii îi cred că datează încă din 10.600 î.Hr. În timp ce unii au spus că sunt vechi de 6.000 de ani; niciuna dintre aceste informații nu a fost dovedită fizic. Prima Floare a Vieții a fost găsită pe pereții Templului lui Osiris din Abydos, Egipt. Deși istoricii nu pot stabili o dată exactă, ei cred că a fost arsă sau gravată în templu cândva între 535 î.Hr. și secolul al IV-lea d.Hr.
Găsim floarea vieții în reprezentările islamice abstracte asupra creației – printre altele, poate fi văzută și în Moscheea devenită Catedrala din Cordoba, Spania.
În iudaism, Floarea Vieții este legată de Arborele Vieții – respectiv arborele sefirotic din Cabala.
S-a spus ca interesul lui Leonardo da Vinci pentru Floarea Vieții a stat la baza desenului Omului Vitruvian.
Mai vedem floarea vieții și în:
– Templul Rama din Vijayanagara (India);
– Pe podeaua Templului de Aur, Amritsar, templele budiste și la Hampi din India;
– in temple japoneze, artă medievală italiană și asiriană;
– în Orașul Interzis din China;
– în Gotland (Danemarca);
Floarea ca simbol al lumii este prezentă în toată iconologia ortodoxă și desigur și pe veșmintele tradiționale, unde „motivul floral“ este rareori o imitație naivă a naturii, de cele mai multe ori trimițând spre un portret mai adânc al lumii și descriind față de lume un raport de deschidere și receptivitate care face din om un centru al lumii practice și un protejat al lumii sacre.
Revenind la floarea vieții creată de Raluca Jurcovan, dând ocol sălii nu poți să nu te lași pradă uimirii și bucuriei pare care ți le dau prospețimea și frumusețea creațiilor. Floarea vieții din sala cea albă este o instalație și un vehicul simbolic menit să ne arate nouă, oamenilor contemporani, că suntem la fel de accesibili eternității ca și oamenii care au trăit în profunzimea timpului sub poruncile tradițiilor. Suntem una și fără limite.
Cum am văzut în repetate rânduri, epoca noastră adoră să cartografieze simboluri, să le vâneze și să le reproducă indefinit, să le tezaurizeze și să se aplece asupra lor într-un soi de devorare care ține locul devoțiunii. Floarea vieții a fost văzută peste tot și analizată cu multă râvnă.
Meșterul iconar însă, și femeia care coase, făurind cu mâna lor liniile simbolului, îl trăiesc și îl construiesc altfel pentru noi. Construind acest veșmânt magic care este ia numită „floarea vieții“, Raluca Jurcovan, și meșter iconar, și cusătoreasă, dar și ochiul artistic ce pune în scenă instalația „floarea vieții“, vizează nici mai mult, nici mai puțin decât să ne așeze pe noi în simbol, să ne pună sub oblăduirea lui și să ne facă să îl trăim cu o dimensiune în plus. Toate iile lucrate de o mână dedicată au aproape automat o dimensiune apotropaică – aici însă intenția multiplică totul până la cea mai înaltă spiritualitate.
Este un demers care se petrece după un model străvechi, deoarece sunt relativ rare instanțele istorice în care vedem complicata geometrie a florii vieții reprodusă direct și ca atare. Peste tot și dintotdeauna oamenii au tins să facă simbolul să se rotunjească și să se completeze în însăși ființa lor, lăsând reprezentării grafice câte o deschidere tainică, pe unde intră lumina descoperirii.
