Eva Garet și Karel Deseure, într-un concert plin de suflet și virtuozitate la Sala Radio

Alte articole

Eva Garet și Karel Deseure, într-un concert plin de suflet și virtuozitate la Sala Radio

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Asta toamnă, la Festivalul SoNoRo am văzut-o pe Eva Garet, care a fost bursieră SoNoRo, cântând la pian, în interludiile muzicale din cadrul unei discuții minunate despre implicațiile interioare, psihologice, ale muzicii, la centrul Tinerimea Română.

Eva a cântat atunci doar vreo două piese scurte, dar m-a fermecat definitiv. De aceea am fost nespus de nerăbdătoare și de bucuroasa sa o revad în concertul anunțat pe 7 iunie la Sala Radio, alături de  ORCHESTRA NAŢIONALĂ RADIO dirjată de KAREL DESEURE.

La doar 18 ani, Eva a uimit publicul din România și din străinătate, câștigând numeroase competiții în Spania, Cehia, Rusia, România. Studiază pianul de la 5 ani și este elevă a Colegiului Național de Muzică „G. Enescu” din București.

Iar într-adevăr pe 7 iunie am participat la unul dintre cele mai frumoase concerte ale actualei stagiuni la Sala Radio – Orchestrele și Corurile Radio România ! Cronicarul din mine a cam amutit, fotograful din mine a uitat sa tina pasul, trăind la cote înalte o muzică plină de pasiune, pe placul inimii mele. 

Am urmarit-o cu sufletul la gura pe Eva, eroina Concertului nr. 3 pentru pian și orchestră în Re minor de Rahmaninov, pe care l-am trait impreuna cu ea ca pe un adevărat roman de aventuri ale sufletului. Cu pasiune, cu  virtuoitate, cu personalitate, dar și cu autoritate, Eva a dat corp personajului acestei adevărate drame descrise de muzica lui Rahmaninov. A știut să se topească în orchesră atunci când a fost necesar, dar și să se desprindă de orchestră cu puterea unei eroine pentru și face auzită vocea pianului.

Eva Garet a debutat la 11 ani, în 2018, alături de Orchestra de Cameră Radio, într-un concert transmis în direct de Radio România Muzical. Studiază pianul de la 5 ani și este elevă a Colegiului Național de Muzică „G. Enescu” din București (la clasa prof. Mihaela Zamfirescu). 

Rahmaninov a compus Concertul nr. 3 pentru pian și orchestră în Re minor la Dresda – se pare că l-a terminat pe 23 septembrie 1909. Cam în același timp el scrie Prima Sonata pentru pian și poemul său sonor Insula morților.

Datorită dificultății sale, acest concert este foarte respectat, chiar temut, de mulți pianiști. Josef Hofmann, pianistul căruia îi este dedicată lucrarea, nu a interpretat-o ​​niciodată public, spunând că „nu a fost pentru el”. Piesa a fost consacrată de marele Vladimir Horowitz. 

În general, criticii sunt de acord că densitatea și complexitatea melodică din acest concert, și anume ossia cadenza a primei mișcări, este printre cele mai provocatoare din toate lucrările lui Rahmaninov. Compoziția este văzută de mulți drept punctul culminant al carierei de compozitor a lui Rahmaninov.

Alt celebru pianist, Gary Graffman, a declarat că îi pare rău că nu a învățat acest concert cât timp era student, când era „încă prea tânăr pentru a cunoaște frica”. Se pare că Eva a asimilat învățătura lui și a abordat concertul cu acel curaj specific tinereții – și a strălucit!

Unul dintre primii dirijori ai concertului a fos chiar Gustav Mahler, care l-a onorat cu toată seriozitraea, așa cum a făcut-o și dirijorul Karel Deseure la Sala Radio, contribuind la o experienâă muzicală uluitoare, care ne-a tăiat pur și simplu respirația, nouă, spectatorilor.

La fel de palpitant, dar într-o cheie diferită, o frumusețe sălbatică și de stepă, am trăit suita simfonică Șeherazada de Rimski Korsakov, în pasionata și pasionanta interpretare a dirijorului Karel Deseure cu Orchestra Națională Radio  și solourile de vioară vibrante ale concertmaestrului Adrian Florescu.

KAREL DESEURE este un muzician cu o bogată activitate artistică, derulată în special în Belgia și Olanda. A absolvit Conservatorul Regal din Anvers (specializându-se în flaut) și a studiat dirijatul la Conservatorul Regal din Haga. A dirijat mari orchestre ca Brussels Philharmonic, Liège Royal Philharmonic, Antwerp Symphony, Netherlands Philharmonic Orchestra, Borusan Istanbul Philharmonic Orchestra, Royal Liverpool Philharmonic Orchestra, Orchestre de Chambre de Paris. 

A avut privilegiul de a urma cursuri de măiestrie cu mari dirijori, precum Bernard Haitink, Peter Ëotvös și Jorma Panula. În 2012 a primit bursa Fundației Anton Kersjes, iar în perioada 2013-2015 a fost numit dirijor asistent al Orchestrei Filarmonice Radio din Olanda. În 2016, l-a asistat pe Valery Gergiev la Orchestra Filarmonicii din Rotterdam și pe Sir Mark Elder și Daniele Gatti în două serii de concerte cu Orchestra Regală Concertgebouw din Amsterdam.

Rimski Korsakov a scris Suita Simfonică Șeherezada cu gândul la cele 1001 de nopți, dar fără să facă o corespondență extrem de exactă între un basm sau altul și una sau alta dintre mișcările sale muzicale (deși acestea au denumiri de basme). 

˝Tot ce mi-am dorit a fost ca ascultătorul, dacă i-a plăcut piesa mea ca muzică simfonică, să ia cu el impresia că aceasta este fără îndoială o narațiune orientală a unor minuni de basm numeroase și variate și nu doar patru piese interpretate una după alta, compuse pe baza unor teme comune tuturor celor patru mișcări.˝spune autorul. Și într-adevăr, rămânem cu spiritul Șeherezadei, de poveste în poveste în poveste, iar muzica ne face să ne amintim că poveștile spune de Șeherezada au funcția de pașaport pentru eliberarea ei de sub amenințarea cu moartea enunțată de Sultan. Ceea ce creează dramatismul este tocmai ideea că aceste povești feerice sunt de fapt povești de viață și de moarte.

Adaptarea originală pentru balet a suitei Șeherezada a avut premiera pe 4 iunie 1910, la Opéra Garnier din Paris, în seria celebră a Baletelor Rusești. Coregrafia pentru balet a fost creată de Michel Fokine, iar libretul a fost scris de Fokine și Léon Bakst. Spectacolul a devenit emblematic pentru costumele sale tradiționale uluitoare, peisajul opulent și coregrafia și narațiunea erotică, care erau rar văzute pe atunci în baletele vremii. Într-adevăr apărea Sclavul de aur, interpretat de dansatorul Vaslav Nijinsky, care o seduce pe Zobeida (dansatoarea Ida Rubinstein), una dintre numeroasele soții ale sultanului. Nijinsky a avut corpul vopsit cu aur, într-una din cele mai avangardiste scene ale baletului acelei vremi.