Ecouri (echoes) este numele celui mai nou festival muzical, care va apare anul acesta la noi. Organizatoare este Maria-Clara Brumariu, nepoata regretatului compozitor român Aurel Stroe (5 mai 1932 – 3 octombrie 2008) și în acest mai înflorit s-a decis să dea viață ideii pe care-o pritocește de câțiva ani: să deschidă un spațiu de ecou pentru creația bunicului ei, printr-un festival dedicat și numit chiar așa: Echoes (detalii am scris aici: https://palindrom.eu/echoes-festival-aurel-stroe-editia-i/)
Maria-Clara, sunt bucuroasă și onorată să vorbim azi despre prodigiosul tău bunic și despre festivalul pe care voi, urmașii lui, îl organizați pentru a-l onora, dar și pentru a-l face cunoscut publicului muzical de la noi. Ca și mine acum, mulți vor fi impresionați ascultând uimitoarea muzică a lui Aurel Stroe și, ca și mine acum, îți vor fi recunoscători pentru inițiativa festivalului Echoes pe care îl propuneți pentru luna mai.
Așadar, de ce Echoes și de ce un festival în luna mai în memoria lui Aurel Stroe?
Dragă Roxana, în primul rând, doresc să îți mulțumesc! Pentru mine este o mare bucurie și o onoare să te știu printre persoanele care au ascultat piese scrise de bunicul meu și sper din tot sufletul ca publicul tău, care nu a apucat să intre în contact cu muzica lui, să fie la fel impresionat de ceea ce va asculta de acum încolo.
Echoes este un proiect la care pritocesc de mai bine de 10 ani, iar titlul a venit destul de natural când vorbeam despre festival cu Ioana Văleanu, o prietenă bună și coordonatorul artistic al acestui festival. Ideea a pornit de la faptul că ne dorim ca muzica vastă și complexă semnată de Aurel Stroe să ajungă, exact ca un ecou, prin lucrările lui, dar și prin compozițiile discipolilor lui, la un public cât mai larg.
În ceea ce privește luna mai, a fost o decizie la fel de naturală. Bunicul meu era născut pe 5 mai și iubea primăvara. Este și anotimpul meu preferat, iar exact așa cum natura renaște în această lună, sper ca și muzica lui să cunoască o nouă etapă odată cu acest festival, să se răspândească și să ajungă la cât mai multe persoane. Au mai fost organizate concerte și turnee care i-au fost dedicate, și cu această ocazie doresc să le mulțumesc tuturor celor care au făcut posibil acest lucru, însă toate aveau loc în octombrie, luna în care a murit. Pentru mine, luna aniversară are o însemnătate foarte mare și mi-aș dori să îl știu zâmbind pentru că am luat această decizie.
Acest festival s-a născut din respectul pe care toți – și aici mă refer la întreaga familie – îl aveam față de bunicul, dar și din dorința de a nu-l păstra doar pentru noi, fiindcă era o persoană mult prea complexă pentru a nu fi cunoscută de cât mai multe persoane.
Sigur că acest festival este și unul de familie, căci în afară de faptul că am tot sprijinul tatălui meu, care este unul dintre discipolii lui Aurel Stroe, fiecare membru al familiei a contribuit cu câte ceva în dezvoltarea lui. Cu această ocazie, doresc să îmi exprim recunoștința pentru fiecare în parte, deoarece Echoes nu ar fi reușit să se contureze anul acesta fără ei. Și, cu îngăduința ta, aș vrea să îi menționez pe toți: mama, fata lui Aurel Stroe, care povestește despre el cu mare duioșie și în ochii căreia se regăsește curiozitatea din ochii lui; Gabriel, fratele meu, care m-a încurajat încă de când i-am povestit prima oară despre ideea mea și care a făcut și logo-ul festivalului, împreună cu soția lui; tata care mă ajută tocmai cu latura de cunoștințe muzicale care mie îmi lipsește, dar și fraților mei mai mici, Luca și Sara, care au fost nu doar sursă de inspirație, dar și ajutoare în scrierea proiectelor.
Dincolo de ceea ce am putut afla din frumoasa prezentare pe care ați făcut-o festivalului, ce ne poți spune despre Aurel Stroe, ca om?
Cred că printre cele mai importante atribute ale lui se numărau curiozitatea fără limite, cultura lui deosebită pe care dorea să o dezvolte continuu, dar și faptul că era poate singurul compozitor internațional al generației sale, lucru care se observa în toate aspectele vieții lui. Iubea plimbările în natură, muntele, citea foarte mult, era un mare iubitor de artă, dar în același timp era la curent cu tot ce se întâmpla în jurul lui. Era foarte interesat de situația politică din România și din lume, se uita la meciuri de „football”, cum le numea el, îi plăceau foarte mult dulciurile făcute în casă și era foarte amuzat de iubirea noastră pentru animale.
De ce revenea mereu Aurel Stroe la Bușteni?
Orașul Bușteni a fost locul lui de suflet. Așa cum am precizat anterior, bunicul era un mare iubitor al naturii, îi plăcea foarte mult să se plimbe și iubea muntele din tot sufletul. În tinerețe a făcut și alpinism, iar plimbările pe munte alături de colegii lui profesori, precum Dan Buciu, Alexandru Leahu și alții, erau o tradiție săptămânală, pe care a continuat-o alături de studenții lui.
Bunicul a descoperit Bușteniul în urmă cu foarte mulți ani, când casele erau din loc în loc, unele străzi nici nu existau, iar locul l-a atras pentru că era foarte multă liniște, dar mai ales datorită peisajului. Așa luat decizia de a construi acolo, împreună cu soția lui, bunica mea, o casă unde să se retragă și să scrie muzică. Spațiul de lucru l-a organizat în sufragerie, unde și-a dorit o masă mare și stabilă, la care să poată scrie și, în același timp, atunci când ridică ochii din partituri, să vadă lanțul muntos dintr-o parte în cealaltă.Cum deja devenise o tradiție să urce pe munte alături de studenți, ideea de a ține acolo cursuri de vară a venit natural, iar timp de o săptămână casa se anima de muzicieni dornici să lucreze alături de el.
Am ascultat câteva compoziții acum și am fost uimită de complexitatea lor – din toate punctele de vedere. Adică, departe de a fi minimaliste așa cum adesea sunt lucrările contemporane, compozițiile pe care le-am ascultat mi s-au părut a trimite cu fiecare acord, cu fiecare notă, la referințe multiple și mai ales multisenzoriale, la diferite etaje ale aparatului psihic. Ce ne poți spune acum despre tehnica componistică a lui Aurel Stroe? Ce rol au aici structurile matematice?
Putem spune că tehnica lui componistică poate fi împărțită între meșteșug și inovație artistică. Astfel, meșteșugul lui constă în stăpânirea formulării unui conținut muzical. Prin notație, el se servea de procedee morfologice și sintactice specific muzicale care injectau structurile sonore.
În ceea ce privește inovația artistică, bunicul este un compozitor extrem de original, iar originalitatea este dată de ideile extra-muzicale pe care le folosea în toate lucrările sale.În plus, inovația artistică a adăugat în tehnica lui un alt strat care ține de registrul culturii vaste pe care o avea. Tocmai de aceea, multă lume care a avut onoarea să-l cunoască vorbește despre „cultura lui Aurel Stroe”.
Ineditul muzicii sale este dat de acest strat al inovației artistice fine și implică un câmp semantic larg. Cât despre structurile matematice, ele erau pentru bunicul meu un model de gândire care implica formalizarea, adică traducerea unor straturi de gândire abstractă în gesturi componistice.
El a preluat unda gândirii abstracte din matematică, însă nu a fost obedient structurilor matematice. În faza incipientă a creației lui, a fost preocupat de modurile izomorfe, plecând de la o anumită aritmetică ce implica și teoria mulțimilor. Există o fotografie în care, la cursurile de la Darmstadt, a umplut o tablă cu un algoritm de generare de structuri.
Cu timpul, a devenit foarte interesat de Universul lui Grotendich și de universul lui René Thom, ca metafore pe care le folosea des. Pentru el, aceste metafore nu jucau un rol estetic, ci modificau structurarea compoziției în sens adânc, sau „ontologic”, cum le spunea des studenților lui.
Cum ai defini tu pe scurt muzica lui Aurel Stroe?
Probabil că este cea mai personală viziune asupra muzicii celei de-a doua jumătăți a secolului XX. Acumularea „a de toate, cu de toate“ (cu bune și rele) din plin vârf avangardist a primit, prin muzica bunicului, un răspuns pe măsură.
Muzica lui înseamnă rafinament, suprapuneri de concepte în evoluție simultană, evoluții surprinzătoare, forță structurală. Pur și simplu, o muzică omniscientă. Totodată, muzica lui ne pune întrebări tot timpul, la fel cum proceda de fapt, cu interlocutorii lui, și Aurel Stroe.
Dintr-o discuție mai veche pe care a purtat-o Aurel Stroe cu H. R. Patapievici am reținut punctul lui de vedere foarte fin nuanțat despre evoluția muzicii și am avut impresia că este un om care nu refuza din start nimic sonor, ci doar îi analiza posibilitățile de evoluție. Ce l-a inspirat cel mai mult, după știința voastră?
Era, într-adevăr, un om extrem de curios și dedicat evoluției, iar aici pot spune că ieșea în evidență inclusiv talentul nativ pe care îl avea pentru profesorat. Îi plăcea foarte mult să împărtășească totul cu studenții lui, cu muzicienii apropiați, chiar și cu noi, tinerii lui nepoți. Nu era genul de om care să păstreze informațiile pe care le afla pentru el, avea o plăcere uriașă în a împărtăși și a-i provoca pe ceilalți să gândească cu propria minte, pornind de la informațiile pe care el le introducea în discuție.
Ca surse de inspirație, pot spune că au fost extrem de multe: de la artă, literatură, viața culturală, în general, până la situația politică (vezi opera lui, Choeforele), viața de zi cu zi, iar în perioada lui timpurie, cred că putem spune că s-a inspirat inclusiv din folclor, deși el intră în acea categorie de compozitori români pentru care muzica însemna ceva mult prea complex pentru a intra în zona folclorică.
Cum vedea el muzica contemporană românească și în general arta contemporană românească?
Unul dintre foștii lui studenți, Laurențiu Beldean, mi-a spus că îi vorbea despre colegii lui, despre „Generația de Aur a avangardei radicale”.
Astfel, am aflat că îi aprecia foarte mult pe Vieru și pe Niculescu. Este vorba de acei compozitori pentru care componenta intelectuală era definitorie.
Nu credea deloc în „termenii ocupați” pe care îi rula arta contemporană românească, iar unul dintre constructele de care se ferea era arhetipalismul.
Totodată, minimiza din start idiomul rezultat din folclorizare sau din fantoma etno, atât de la modă în scriitura românească. Nici muzicile cu tentă teologică nu tangențiau cu universul gândirii sale și îi plăceau citările naive sau parodia infantilă în compoziție.
Structural, bunicul nu putea fi ispitit de alegorizări ce atingeau într-o oarecare măsură fenomenul kitsch. Muzica, în viziunea lui, trebuia să fie o proză meta-textuală. De aceea i-a apreciat pe Beethoven, Mahler și Kagel.
Ce crezi că ar fi spus acum bunicul tău despre inteligența artificială care a început să genereze din ce în ce mai multă muzică? S-ar fi implicat oare în folosirea acestui instrument pentru o creație autentică?
În primul rând, cred că l-ar fi amuzat foarte tare întrebarea ta, iar acesta este un lucru bun.
Muzică pe calculator exista încă de pe vremea lui. El chiar a fost invitat în America să lucreze la unul dintre programele de muzică electronică, fiind primul român care a făcut acest lucru.
Bineînțeles, este cu totul altceva decât ce face inteligența artificială acum, dar eu cred – fiind așa cum l-am descris – că ar fi avut curiozitatea de a încerca să vadă ce ar fi ieșit, dacă i-ar fi dictat calculatorului ce își dorește de la el.
Ce discipoli ai săi activează acum în domeniul muzical, în România și în lume?
Aurel Stroe a lucrat cu mulți muzicieni, interpreți și compozitori, printre care i-aș aminti pe Mihnea Brumariu, Bernard Cavanna (Franța), Corneliu Dan Georgescu, Șerban Nichifor, Dinu Ghezzo (SUA), Sever Tipei (SUA), Lucian Mețianu (Elveția), Dan Dediu, Sabina Ulubeanu, Irina Hasnaș, Laurențiu Beldean, Ionică Pop sau regretații Octavian Nemescu și Adrian Enescu.
Cum se face că muzica lui Aurel Stroe este mai cunoscută în străinătate decât aici, în România, deși el s-a întors după 1990?
El s-a întors după 1990, dar nu definitiv; venea o dată sau de două ori pe an în România. O dată vara, pentru cursurile pe care le susținea la Bușteni, și mai venea să ne vadă pe noi, dar și să țină câteva cursuri în calitate de visiting profesor, la Conservator. În rest, el a locuit la Mannheim până la moarte. În ceea ce privește muzica lui, cred că este și o problemă de context. O să râzi, dar până prin anii 2000, bunicul era destul de cântat în țară, și deși existau mai puține „proiecte” de muzică contemporană, aceasta era mult mai bine pusă în valoare decât este acum. Cred că în timp lucrurile s-au schimbat și pentru că vremurile s-au schimbat. Lumea este pe fugă, în orice domeniu, iar această realitate se reflectă și în muzică. Consider că o piesă de muzică contemporană, mai ales de calibrul celor scrise de bunicul, are nevoie de timp și de studiu.Și ce mai cred, fără să vreau să arăt cu degetul pe nimeni, este faptul că instituțiile publice de cultură din România, poate și prin prisma faptului că nu mai este în viață, nu fac niciun efort pentru a organiza un concert pe care să i-l dedice sau pentru să pună în scenă opera lui. Cred că situația ar fi cu totul alta dacă ar exista implicare și la acest nivel.
În ceea ce privește faptul că este mai cântat în străinătate, el a locuit mult în Germania și a avut relații foarte apropiate cu Franța. Mulți dintre cei care îl admirau și veneau să îl asculte când ținea diverse cursuri, i-au devenit prieteni și au făcut tot posibilul ca lucrările sale să fie cântate pe cât mai multe scene. Acesta este unul dintre motivele care m-a împins cătreproiectul Echoes. Eu nu am studiat muzica, dar, din prisma experienței acumulate în ultimii 12 ani, la SoNoRo, alături de Răzvan Popovici căruia îi mulțumesc, mi-am dat seama că a venit rândul meu să aduc muzica lui Aurel Stroe publicului din România și am toată încrederea că lucrările sale, dar și personalitatea lui vor fi mult mai prezente și vor atinge un public cât mai larg.
Ce vă propuneți cu acest festival, ce anvergură vizați în acest an și apoi în viitor?
Fiind prima ediție, am decis ca anul acesta să organizăm doar trei concerte – în Bușteni, locul lui de suflet; în Ploiești, la Muzeul de Artă, el fiind un mare iubitor de artă, și în București, unde a și locuit până a plecat din țară. Ne dorim ca prin aceste trei concerte să amintim de importanța bunicului și să readucem muzica lui în viața culturală din România. El a lăsat o moștenire uriașă prin muzica pe care a creat-o, dar și prin ceea ce le-a transmis studenților, mai ales acelora care i-au devenit discipoli. Astfel, prin această primă ediție, ne dorim să ne reamintim de Aurel Stroe prin muzica lui, dar și prin piesele care îi sunt dedicate.
Unul dintre punctele principale ale acestui festival este legat de faptul că pentru fiecare ediție ne dorim să aducem publicului lucrări noi, în primă audiție, scrise chiar pentru festival și în memoria lui. Astfel, pentru ediția de anul acesta, am apelat la doi dintre discipolii lui, Mihnea Brumariu și Ionică Pop, iar cea de-a treia piesă este scrisă de către un compozitor din Marea Britanie care l-a descoperit pe bunicul în mediul online și care a fost atât de fascinat de muzica lui încât a luat legătura cu noi pentru a afla mai multe despre el. Când i-am spus despre festival, s-a oferit imediat să compună și el o lucrare. În general, dar și în acest context, mi se pare fascinant cum și cât de ușor poate lega muzica oamenii. Trebuie doar să fim curioși, așa cum spunea bunicul, și să ascultăm, iar o lume întreagă ni se poate dezvălui.
Pentru ediția de anul viitor avem în plan mai multe surprize, printre care se numără faptul că dorim să reluăm cursurile de vară de la Bușteni, să mărim numărul de concerte din țară, iar cu puțin noroc și ajutor financiar, vom organiza și două sau trei concerte în străinătate, în orașe foarte importante pentru el. Dar cu mai multe detalii despre ce se va întâmpla anul viitor, vom reveni la timpul potrivit.
Cine cântă in acest an la festival și ce cântă?
La această primă ediție vor participa muzicieni tineri, foarte talentați și cu drag de studiu. Îi voi numi într-o ordine aleatorie, deoarece în aceste piese de muzică contemporană, toți instrumentiștii sunt un fel de soliști. Astfel, este vorba despre Ioana Văleanu la marimbă, Andrei Văleanu la clarinet, violoniștii Andrei Mihail Radu și Abel Chircă, violistul Andrieș Cigulea, violoncelistul Csaba Maksay și pianistul Luca Pulbere care va interpreta prima sonată de pian semnată de Aurel Stroe. În afară de această sonată de pian scrisă de bunicul, în programul festivalului vor fi prezentate, cum spuneam, piese în primă audiție, semnate de Mihnea Brumariu, Ionică Pop și Jonathan Parry.
Cum are acces publicul la concerte?
Accesul la concerte este liber, în limita locurilor disponibile.
Ce ar trebui să știe un meloman înainte de a veni la acest festival?
Cred că un meloman care participă la acest festival dedicat lui Aurel Stroe va trebui să vină ca la o lecție cu mai multe straturi de cunoaștere. Ce le putem spune celor care nu au intrat încă în contact cu muzica lui este faptul că Aurel Stroe era un exponent al muzicii de avangardă românească. Dovedea o curiozitate excepțională, iar acest lucru se poate observa în toate lucrările sale; avea o cultură extrem de vastă, pe care a și folosit-o din plin în muzica lui. A intrat în contact cu cei mai importanți intelectuali, români și străini, ai timpului său și s-a exprimat politic, prin faptul că a indus în unele lucrări, în special în operaChoeforele, nevoia de exprimare și de anunțare a disidenței sale față de o cultură proletcultistă.
Mai multe informații despre festival
Site:
https://www.aurelestroe.com/echoes-festival
Facebook:
https://www.facebook.com/echoes.festivalulaurelstroe
Instagram:
