Când Răzvan Suma cântă Haydn la Sala Radio

Alte articole

Când Răzvan Suma cântă Haydn la Sala Radio

Facebook
Twitter
Pinterest
LinkedIn

Când Sala Radio a anunțat concertul din muzică de Schumann și Haydn cu Răzvan Suma drept solist, am spus imediat „da“. Pentru că in ultima vreme Haydn a fost pentru mine un prilej de descoperiri și uimiri. Și pentru că Răzvan Suma mi se pare că devine din ce în ce mai virtuoz in sensul in care fuzionează cu violoncelul lui. Deci, am zis „da“ din toată inima și totul s-a petrecut intr-o zi in care abia asteptam să mă așez și să inceapă muzica. 

M-am așezat și muzica a inceput – și din fericire mereu mă uimește ordinea armonică a sunetelor. La Sala Radio am cel mai des impulsul de a fi recunoscătoare pentru existența acestui miracol care este sala de concerte și muzica clasică. Cu tot ritualul implicat.

A intrat desigur dirijorul-oaspete, NOAM ZUR și concertul a inceput cu Schumann: Uvertura, Scherzo şi Finale.

Despre Noam Zur vă spun ce am aflat din comunicatele oficiale:

Noam Zur a fost asistent al celebrului compozitor și dirijor Pierre Boulez, în cadrul Orchestrei Academiei Festivalului de la Lucerna. Repertoriul său include aproximativ 50 de opere și peste 450 de lucrări simfonice din toate stilurile și perioadele, pe care le-a interpretat pe cinci continente, în cei peste 20 de ani de experiență profesională. 

Născut într-o familie de muzicieni, NOAM ZUR a ales dirijatul de la vârsta de 15 ani și a studiat la Academia de Muzică Rubin din Tel Aviv. Între 2006 și 2008 a avut onoarea de a lucra ca asistent al lui Pierre Boulez, în cadrul Orchestrei Academiei Festivalului de la Lucerna. 

Între 2005 și 2007 a fost dirijor rezident principal și director muzical adjunct al Orchestrei Operei și Filarmonicii din Heidelberg, iar între 2008 și 2010 a fost dirijor rezident principal al Teatrului Aalto din Essen. În perioada 2011-2015 a fost dirijor principal la KammerPhilharmonie Frankfurt. 

În august 2016, muzicienii Orchestrei Simfonice din Dubrovnik l-au ales să fie dirijorul lor principal invitat. Din 2015, a fost – timp de patru ani – director artistic și dirijor principal al Festivalului anual „Tino Pattiera International Opera Arias Festival” (Dubrovnik, Croația).

În 2017, Noam Zur a preluat funcția de director muzical și dirijor șef pentru Orquesta Sinfónica de Salta din Argentina, funcție pe care a deținut-o până în noiembrie 2020. 

Noam Zur activează, de asemenea, în calitate de compozitor și aranjor. Compoziția sa „A Month of Sundays (Hommage à Steve Reich)” pentru vioară solo și live electronics a fost prezentată în premieră la Köln, în cadrul unui concert transmis în direct, în decembrie 2020.

Eu am fost fascinată de mișcările rotunde și agile ale dirijorului, care te făcea să vezi toate liniile muzicale drept ceea ce sunt de fapt, anume curbe. 

Liniile labirintice ale zilei care tocmai se incheia se ordonau acolo intr-o armonie pe care aproape ca o puteam vedea. Eram recunoscatoare fiecarui atom din sala pentru asta.

A venit apoi Razvan Suma să cânte Haydn – alături de ORCHESTRA DE CAMERĂ RADIO, Răzvan Suma a interpretat Concertul nr. 1 pentru violoncel şi orchestră. Ca de obicei Haydn surprinzător (și acesta este numai in aparență un paradox). Dar mai uimitor ca orice mi s-a părut glasul omenesc al violoncelului. Ca o ființă mitică, un spirit fără chip, sau un alterego al interpretului. De mult mă gândesc la relația intre instrumentist și instrumentul lui de muzică și adun dovezi in favoarea renunțării la cuvântul asta „instrumentist“ atunci când ne referim la un mare interpret. Pentru că un mare interpret nu are nicidecum o relație instrumentală cu instrumentul lui, ci un dialog, câteodată fuziune.

Un muzician bun, un instrumentist bun face din instrumentul lui o voce. El devine captator de suflete. E psihopomp, iar daca devine constient de asta poate deveni șaman. 

La limită muzica e transă, dar incepe prin a fi confesor mi-am zis atunci. Și concertul e ritual – care a continuat in magnifica seară de miercuri despre care vă vorbesc cu Simfonia nr 82 de Haydn, supranumită Ursul. Nu era nimic descriptiv și nici zoologic acolo. De altfel am aflat că denumirea „Ursul“ a apărut ulterior, in urma asocierilor libere stârnite primilor auditori de sonoritatea inedită a simfoniei – aceștia au legat aceste sunete de muzica ursarilor și dansul ursului la bâlci. Ceea ce de fapt confirmă puterea acestei muzici de a stârni imaginația și mai ales caracterul ei inedit.  In seara de miercuri insă nu m-am grăbit să asociez nimic cu nimic, ci numai să trăiesc din plin abstracțiunea binefăcătoare a sunetelor.

Da, muzica e confesorul care vorbește și confesatul este chiar ascultătorul din sală. Cine-ar fi crezut? 

Și totuși așa este, cel care vorbește și găsește răspunsuri in muzică este ascultătorul. Lui îi  ordoneaza muzica mintea in armonie, de aceea se și spune ca muzica vindecă