Acum 95 de ani, pe 1 noiembrie 1928, se auzea pentru prima oară semnalul Aici, Radio România. Radioul Național Romănesc lua ființă atunci. După 95 de ani, două concerte excepționale vor marca evenimentul.
La 1 noiembrie 1928 a avut loc difuzarea primei emisiuni a serviciului public de radio al Societăţii de Difuziune Radiotelefonică, instituție cunoscută în prezent sub numele de brand Radio România. Ca o concretizare a misiunii de promovare a culturii asumate de radioul public, dirijorul și compozitorul Mihail Jora a înființat în același an 1928 Orchestra Radio, astăzi Orchestra Națională Radio, care sărbătorește așadar aceeași frumoasă vârstă.
Concertul aniversar prezentat de ORCHESTRA NAȚIONALĂ RADIO va avea loc vineri, pe 3 noiembrie 2023 (de la 19.00), la Sala Radio, și îl va avea ca solist pe apreciatul violonist ALEXANDRU TOMESCU. Acesta va interpreta Concertul în re major pentru vioară și orchestră de CEAIKOVSKI. Celebra lucrare a reprezentat sursa de inspirație a peliculei cinematografice „Concertul” (2009), în regia lui Radu Mihăileanu.
Seara se va deschide cu Preludiu simfonic semnat de ION DUMITRESCU și se va încheia cu Simfonia nr. 6 – Pastorala de BEETHOVEN, partitură ce redă dragostea compozitorului pentru natură, pentru lungile plimbări la țară, departe de viața citadină a Vienei în care și-a petrecut aproape întreaga existență.
Evenimentul va fi dirijat de muzicianul britanic RUMON GAMBA.
Editura Casa Radio celebrează Ziua Radioului prin două momente speciale ce vor avea loc în foaierul central al Sălii Radio, în pauza și la finalul acestui eveniment.
În pauza concertului, vor fi prezentate publicului două albume recent apărute ce ilustrează, muzical, trecutul și prezentul artistic al instituției. „Mihail Jora – Muzică de balet” este un CD dedicat primului director muzical al Radiodifuziunii Române, și Alexandru Tomescu – vioara Stradivarius Elder-Voicu și Sînziana Mircea – pian. Beethoven, Brahms, Enescu”, reprezintă un nou album ce evidențiază arta violonistică a lui Alexandru Tomescu, solist concertist al Orchestrelor și Corurilor Radio România. Lansarea celor două albume va avea loc cu participarea pianistei Ilinca Dumitrescu, o ferventă promotoare a creației lui Mihail Jora, și a solistului serii, violonistul Alexandru Tomescu. Cei doi muzicieni vor oferi apoi publicului, la finalul concertului, o sesiune de autografe, pe albumele lansate.
Concertul va fi transmis LIVE pe calea undelor – pe toate frecvenţele Radio România Cultural şi Radio România Muzical – și LIVE online, pe site-urile celor două posturi de radio.
ORCHESTRA DE MUZICĂ POPULARĂ RADIO prezintă duminică, 5 noiembrie 2023 (de la ora 17.00), la Sala Radio, concertul-eveniment intitulat „95 DE ANI DE RADIOFOLCLOR”.
În 95 de ani de existență, Radio România a promovat folclorul de calitate, prin difuzarea de emisiuni dedicate muzicii noastre tradiţionale, prin promovarea soliștilor de folclor în programele de radio, prin înregistrarea de albume și prin înfiinţarea Orchestrei de Muzică Populară Radio (la 1 decembrie 1949), formație ce ocupă un loc important în peisajul muzicii populare româneşti.
Printre artiștii pe care îi veți aplauda pe 5 noiembrie la Sala Radio se numără interpreţi renumiţi ai scenei folclorice, dar și tinere talente descoperite şi lansate de Radio România. Publicul va avea bucuria reîntâlnirii cu Ştefania Rareş, Viorica Flintaşu, Gheorghe Roşoga, Elena Jurjescu Todi, Ion Ghițulescu, Constantin Enceanu, Mariana Ionescu Căpitănescu, Victoriţa Lăcătuşu, Ion Drăgan, Simona Dinescu, Georgel Nucă, Maria Beatrice Băndoiu, Radu Lazăr, Ilie Caraş, Stefania Narenji, Georgiana Aurică.
Pentru ambele evenimente, biletele se pot achiziționa de la casa de bilete a Sălii Radio (tel. 021 314.68.00). Pentru programul casei de bilete, vă rugăm să consultați site-ul oficial www.orchestreradio.ro – secțiunea Bilete. Biletele sunt disponibile și în sistem online – pe entertix.ro și myticket.ro – şi în librăriile Cărtureşti.